Fitch a retrogradat Croaţia şi Malta

Internaţional / 22 septembrie 2013

Fitch a retrogradat Croaţia şi Malta

Fitch Ratings a retrogradat Croaţia la "BB plus", de la "BBB minus", din cauza datoriilor pe termen lung în valută, iar calificativul pentru datoriile pe termen lung în monedă locală a fost revizuit în scădere, de la "BBB" la "BBB minus", potrivit unui comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Plafonul de ţară al Croaţiei, care a aderat la Uniunea Europeană la 1 iulie, a fost retrogradat de la "BBB plus" la "BBB", iar calificativul pe termen scurt a fost de asemenea revizuit în scădere, de la "F3" la "B".

Perspectiva atribuită ratingurilor Croaţiei pentru datoriile pe termen lung este stabilă.

Retrogradarea ratingurilor Croaţiei reflectă deteriorarea perspectivei fiscale a ţării. Fitch se aşteaptă ca deficitul din acest an să ajungă la 4,7% din PIB, de la 3,9% din PIB în 2012, în timp ce datoria guvernamentală ar urma să atingă nivelul record de 66% din PIB, în 2016, în creştere faţă de precedenta estimare, de 62% din PIB.

De asemenea, perspectivele structurale slabe de creştere economică afectează prognozele de consolidare fiscală şi ajungerea la o datorie publică sustenabilă, apreciază agenţia.

Economia croată este în recesiune din 2009, contractându-se cumulat cu 11%.

Fitch se aşteaptă la o scădere a PIB-ului Croaţiei de 0,9% în 2013, faţă de prognoza precedentă, ce indica o creştere de 0,3%.

Confruntat, din 2009, cu o recesiune cvasipermanentă, Executivul de la Zagreb depune eforturi pentru reformarea sectorului public supradimensionat, în încercarea de a relansa creşterea. Autorităţile estimează că economia ţării se va contracta în acest an cu aproximativ 0,4%.

Croaţia, cu un PIB de 39% sub media europeană, care îl depăşeşte doar pe cel al României şi Bulgariei, are o economie care este în recesiune din 2009, iar rata şomajului este de 21%.

Ratingurile Maltei - retrogradate pentru datoriile pe termen lung

Fitch Ratings a retrogradat şi ratingurile Maltei, pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală, de la "A plus" la "A", cu perspectivă stabilă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară, citat de Agerpres.

Plafonul de ţară al Maltei a fost menţinut la "AAA", iar calificativul pe termen scurt a fost, de asemenea, menţinut la "F1".

Malta se confruntă cu dificultăţi fiscale, deficitul a fost în 2012 de 3,3% din Produsul Intern Brut, mult peste ţinta Guvernului, de 2,2% din PIB, şi estimarea Fitch, de 2,6% din PIB. Pentru acest an, agenţia se aşteaptă la un deficit de 3,6% din PIB, faţă de 2,7% din PIB prezentat în proiectul de buget.

Comisia Europeană a redeschis procedura de deficit excesiv (EDP) împotriva Maltei, stabilind termenul limită pentru corectarea deficitului excesiv în 2014.

De asemenea, Fitch se aşteaptă la creşterea datoriei publice la 74% din PIB în 2014 - 2015 şi la o scădere marginală pe termen mediu a datoriei, care va rămâne peste 73% din PIB până în 2020.

Rata şomajului în Malta este de 6%, iar în 2012 PIB a înregistrat o creştere de 1,5%. Anul viitor, Malta va sărbători zece ani de la aderarea la Uniunea Europeană şi în 2017 va prelua preşedinţia UE.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb