Fitch: Un preţ foarte ridicat al petrolului ar afecta creşterea economică în 2024

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 15 noiembrie 2023

Fitch: Un preţ foarte ridicat al petrolului ar afecta creşterea economică în 2024

English Version

Un preţ al petrolului mai mare decât cel estimat pentru anul viitor, care ar apărea într-un scenariu în care conflictul din Orientul Mijlociu întrerupe aprovizionarea cu ţiţei, ar genera o creştere economică mai scăzută şi o inflaţie mai mare, conform aşteptărilor Fitch Ratings, citate de hellenicshippingnews.com.

Sursa citată preconizează că, într-un astfel de scenariu, avansul PIB-ului mondial ar fi mai mic cu 0,4 puncte procentuale în 2024, dar cu numai 0,1 puncte procentuale mai redus în 2025, deşi în absenţa unei reveniri semnificative este posibil un impact moderat persistent dincolo de şocul iniţial.

Perspectivele economice globale lansate de Fitch în luna septembrie presupun un preţ mediu al petrolului de 75 de dolari pe baril în 2024 şi 70 de dolari barilul în 2025. Folosind simulări din modelul economic global Oxford Economics, Fitch a estimat impactul unor eventuale preţuri mai mari ale petrolului în perioada 2024-2025 asupra propriilor prognoze de referinţă privind creşterea şi inflaţia. Scenariul Fitch presupune că, din cauza restricţiilor de aprovizionare, preţul petrolului ar putea fi, în medie, de 120 de dolari/baril în 2024 şi 100 dolari/baril în 2025.

Cotaţia medie a petrolului Brent a fost de 82 de dolari/baril în 2023, până în 7 octombrie, când a avut loc atacul Hamas asupra Israelului. În acest context, preţul a crescut la 94 de dolari/baril, după care a revenit la 87 de dolari/baril la începutul lunii noiembrie.

Analiştii Fitch sunt de părere că preţurile mai mari ale petrolului ar afecta creşterea PIB în aproape toate marile economii ale lumii, deşi impactul s-ar atenua în mare măsură în 2025. Dar, în absenţa unei reveniri semnificative a creşterii în 2025, vom vedea un impact de durată, chiar dacă în general moderat, conform sursei citate.

Impactul agregat asupra Fitch 20 (primele 20 de mari economii mondiale), ar fi un deficit global de creştere a PIB-ului de 0,4 puncte procentuale în 2024 şi de 0,1 puncte procentuale în 2025.

Fitch mai arată că preţurile mai mari ale petrolului ar duce la rate ale inflaţiei peste cele aşteptate în 2024, urmate de corecţii în 2025. În rândul economiilor dezvoltate, impactul ar fi mai redus, în condiţiile în care SUA va avea o rată a inflaţiei cu aproximativ 2 puncte procentuale mai mare decât cea prognozată până la sfârşitul anului 2024.

Fitch concluzionează că un şoc al preţului petrolului, determinat de conflictul din Orientul Mijlociu ar putea fi însoţit de condiţii financiare mai stricte, de o încredere mai scăzută în rândul companiilor şi al consumatorilor, şi de corecţii pe pieţele financiare.

Agenţia Internaţională a Energiei modifică în creştere estimările privind cererea de petrol

Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) şi-a îmbunătăţit ieri estimările privind creşterea cererii de petrol, atât pentru anul acesta cât şi pentru anul următor, în pofida unei aşteptate încetinirii a activităţii în aproape toate marile economii, transmite Bloomberg.

"Cererea mondială de petrol continuă să depăşească aşteptările", a anunţat agenţia, adăugând: "Totuşi, şi creşterea ofertei mondiale de petrol depăşeşte aşteptările în condiţiile în care avansul producţiei din SUA şi Brazilia a devansat prognozele".

Potrivit IEA, cererea mondială de petrol va creşte cu 2,4 milioane de barili pe zi în acest an, puţin mai mult decât avansul de 2,3 milioane barili pe zi prognozat luna trecută, până la o medie anuală record de 102 milioane barili pe zi, notează Agerpres. Consumul record al Chinei va fi responsabil pentru aproximativ 75% din această creştere, în timp ce consumul SUA de combustibili a determinat IEA să îşi îmbunătăţească prognozele.

Piaţa petrolieră mondială ar urma să revină într-o situaţie de surplus la începutul lui 2024, estimează IEA, conform căreia consumul ar urma să crească cu 930.000 de barili pe zi, faţă de un avans de 880.000 de barili pe zi, cât estima luna trecută. Creşterea din 2024 este inferioară celei din 2023 graţie progreselor realizate în domeniul eficienţei energetice, avansului sectorului vehiculelor electrice şi încetinirii economice. Chiar şi aşa, IEA a calculat că, anul viitor, consumul mondial de petrol va atinge un nou record, de 102,9 milioane de barili pe zi.

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a estimat recent că fundamentele pieţei petroliere rămân solide, astfel că speculatorii poartă vina pentru scăderea preţurilor, conform Reuters.

OPEC a precizat: "Datele recente confirmă tendinţele robuste de creştere globală şi fundamentele solide ale pieţei petroliere. Preţurile petrolului au scăzut în ultimele săptămâni, în special în urma speculatorilor de pe pieţele financiare".

Cartelul şi-a îmbunătăţit prognoza privind cererea globală de ţiţei în 2023 la 2,46 milioane de barili pe zi (bpd), în creştere cu 20.000 bpd faţă de estimarea precedentă. Pentru 2024, OPEC se aşteaptă la creşterea cererii până la 2,25 milioane bpd, previziunea nefiind modificată faţă de luna trecută.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb