Fiul omului

Cine este destinat fotoliului de la Cotroceni nu ştim încă. Cine este pre-destinat ştim, dacă privim lista candidaţilor aruncaţi în cursă.

Ca într-un tablou cu iz de autoportret, din 1964, al "frumosului" suprarealist Rene Magritte, personajul nostru este compus din toate semnele exterioare ale convenţionalităţii - costum negru, cravată, melon - şi stă băţ, în faţa noastră, în cea mai convenţională dintre posturile posibile. Are tot ce-i trebuie pentru a fi identificat, mai puţin... chip! Nu, nu-i lipseşte, ci este acoperit, furat, înlocuit, suprapus, transpus, transfigurat, falsificat, ori dimpotrivă, înnobilat, poate, de imaginea unui măr verde care păstrează cîteva frunze, lîngă codiţa cu care a stat agăţat de creanga pe care s-a născut. Imaginea aceasta mi-a venit în minte încercînd să fac şi eu "portretul robot" al candidatului care ar avea cele mai multe atuuri (nu neapărat şi cele mai mari şanse!) să ajungă în fotoliul prezidenţial al Cotrocenilor. Ştim aproape totul despre el, mai puţin ceea ce se află dincolo de adamicul măr! Să ne aşezăm, aşadar, la şevalet şi să ne încercăm pensulele şi culorile.

Oarecum paradoxal, pe "dreapta", numărul personajelor care se înghesuie să ocupe prim-planul "tabloului prezidenţial" în loc să scadă, creşte! Nici măcar alianţa PNL-PDL nu pare capabilă să producă, prea uşor, un singur candidat oficial. Cît despre cei neoficiali, dar care se reclamă din suşa PNL-ului, ori din cea a PDL-ului, răsar ca ciupercile după ploaie. Misterul nu este chiar greu de dezlegat, dincolo de orgoliile personale care, în cazul personajelor din această piesă, sunt, oricum, mai mari decît le poate lumea încăpea, plus ceva pe deasupra! Motivul substanţial al acestei adevărate inflaţii de candidaţi "pe dreapta" este un zvon, care circulă prin culisele scenei politice de la Bucureşti, întărit de un calcul relativ simplu: "stăpînilor României" nu le surîde imaginea unei scene a puterii monopolizată de PSD. Majoritatea parlamentară pe care partidul "stîngii" a lucrat din greu să o păstreze, după despărţirea de PNL, este piatra de moară agăţată de gîtul candidatului său la prezidenţiale. Un candidat care, în ciuda sondajelor şi a "expertizelor", este "predestinat", astfel, mai degrabă să piardă, decît să cîştige. Cu siguranţă V. Ponta a auzit şi el zvonul acesta, nu doar dintr-o singură sursă, şi, de aceea, se codeşte şi se învîrteşte, doar-doar nu o cădea măgăreaţa pe el! Dar pe cine? Să nu ne grăbim şi să rămînem, încă, pe "dreapta".

Un ajutor semnificativ în conturarea "feţei" lipsă din tabloul nostru cu candidaţi ne-a fost dat, de curînd, de reprezentantul ambasadei Statelor Unite la Bucureşti care, pentru prima dată de la prematura declanşare a cursei noastre prezidenţiale iese din muţenie şi "neutralitate" pentru a spune că viitorul Preşedinte al României trebuie să aibă un serios "cont" politic la Washington şi un "pedegree" în ceea ce priveşte ataşamentul său pro-atlantic. Să măsurăm, deci, cu acest calapod!

Atît Iohannis, cît şi Predoiu, competitorii oficiali pentru nominalizarea noii alianţe PNL-PDL, au un grad relativ redus de corespondenţă cu aceste trăsături. Desigur, nici unul nu a primit "cartonaşe galbene", "avertismente" sau alte semne vădite de respingere, dar nici nu par să fie cu sacii în căruţa pe care scrie Washington D.C. Acreditarea lui Iohannis pe "filiera germană" poate fi un atu, dar cum relaţiile germano-americane se află, în acest moment, într-o mică glaciaţiune, nu cred că cel mai sigur şi drept drum pentru sibianul nostru este cel care trece, musai, pe la Berlin. Oricum, altul nu are, căci, dacă avea, îl bătătorea de mult, ostentativ, ca să vadă şi să ştie tot cetăţeanul cu drept de vot din România! Candidaţii "exteriori" sunt şi ei interesanţi, chiar dacă nu tocmai convingători. Monica Macovei, în care s-au aprins brusc aspiraţiile prezidenţiale, a cumpărat mai demult "indulgenţe" emise atît de "biserica" de la Bruxelles, cât şi de cea de la Washington. "Cuiva" i-o fi plăcut, poate, ideea unui "Portret de preşedinte cu doamnă de fier pe Dîmbovitza", dar pare imposibil să se găsească o soluţie pentru a "vinde" producţiunea vreunei galerii oficiale şi, cu atît mai puţin, publicului! În plus, scheletele din dulapurile doamnei cu pricina nu se află în păstrarea celor care şi-ar fi dorit-o, poate, pe traiectoria prezidenţială, aşa încît riscurile unei investiţii sunt prea mari şi nu pot fi asumate de "investitorii străini", cu uşurinţă. Investitor cu portofoliu bun de "indulgenţe", emise de cele două "biserici" care păstoresc soarta României, este şi MRU. El ştie acest lucru, ei ştiu acest lucru! De aceea, nu se dă dus, cu una cu două, de pe firmamentul candidaţilor. Pe fond, are aceeaşi problemă ca şi Macovei: nu are "galerie" care să-l propulseze, să-i dea cotă electorală! Încearcă, deci, pe toate căile, să convingă maşinăria PNL-PDL să îl adopte, dar încurcă prea multe calcule anterioare şi prea multe orgolii, ca să se poată impune cu uşurinţă. Aşa, deraiat de pe traiectorie, cum este, chiar şi Crin Antonescu crede că se mai află în joc, nu de alta, dar încă mai poate băga ceva beţe în roate oricărui candidat care ar purta sigla PNL, ori pe cea a alianţei cu PDL. Pe principiul "sfînt", să moară şi capra vecinului, Crin Antonescu ar vrea să revină în joc, atras de mirajul unui cîştig asigurat înainte chiar de a începe cursa, dacă zvonurile din culise au vreun temei şi, se pare, au! Acelaşi lucru cu Ghişe proaspăt demisionar PNL, care îşi închipuie că pedigree-ul său de "luptător din tranşee, cu certificat, împotriva regimului Băsescu" i-ar putea asigura o susţinere directă a votanţilor, capabilă să compenseze celelalte componente ale uriaşului său deficit de "portret prezidenţial". Ar mai fi şi C. Diaconescu, dar nici pedegree-ul său, marcat de prea multe schimbări de macaz, nici dificitul masiv de sprijin politic, credibil, nu-i dau şanse care să-l ţină pe linia de plutire. Legat, cum este, cu toate otgoanele de catargul bărcuţei politice pe care Traian Băsescu îşi face iluzia că se va putea salva politic, după ce va ieşi din rada sigură a portului Cotroceni, Diaconescu este predestinat să se scufunde o dată cu mica ambarcaţiune "de prim ajutor".

Fie că place cuiva, fi că nu, dintre toţi candidaţii prezidenţiali, aflaţi actualmente în arenă, cel care se apropie cel mai mult şi suficient de convingător de portretul robot făcut de oficialii guvernului american, la Bucureşti, este tot la PSD, pe stînga deci, în persoana lui M. Geoană. "Petele trecutului" pot şifona, încă, acest portret, dar dacă se uită cineva pe contul politic de la Washinton, al lui Geoană, la pedegree-ul său atlantic, nici unul dintre rivali, nici V. Ponta, nu se apropie măcar de cotele pe care le are el! Problema lui Geoană este "să fure" nominalizarea PSD-ului, care este predestinată lui V. Ponta. Şi, nu o poate face fără acordul lui Ponta. Iar ca să obţină acordul lui Ponta trebuie să se întîmple unul din două lucruri: ori Ponta să fie convins că Geoană pierde, ori să fie convins că este destinat să cîştige, adică a primit firman de la "Înalta Poartă", cu pecete şi sigiliu, în regulă.

Varianta Geoană la Cotroceni are totuşi o mare hibă, se ciocneşte cap în cap cu premisa "PSD-ul nu ia totul!" Ca să respecte această cerinţă, atît profilul politic, cît şi mandatul candidatului Geoană, vor fi radical diferite de profilul politic şi mandatul (eventualului) "Preşedinte Geoană". Ca în tabloul lui Magritte, un măr cu frunze verzi i-ar putea creşte pe chip, de îndată ce va intra pe poarta Cotrocenilor.

Dar, oare, numai lui?