FLORIN CÎŢU: "Next Generation EU este un instrument de redresare economică ambiţios şi un simbol al unităţii şi solidarităţii la nivel UE"

S.B.
Politică / 9 iunie 2020

"Next Generation EU este un instrument de redresare economică ambiţios şi un simbol al unităţii şi solidarităţii la nivel UE"

Instrumentul de urgenţă Next Generation EU, în valoare de 750 de miliarde de euro, care va mări temporar capacitatea financiară a bugetului UE prin fonduri obţinute de pe pieţele financiare a intrat în dezbaterea celor 27 de miniştri de finanţe la videoconferinţa Consiliului Economic şi Financiar (ECOFIN), din 9 iunie.

"Next Generation EU este un instrument de redresare economică ambiţios, pe care trebuie să îl punem în practică rapid şi eficient", a spus ministrul finanţelor publice, Florin Cîţu.

Ca plusuri ale instrumentului propus de CE, Florin Cîţu a menţionat ponderea granturilor (500 de miliarde euro), concentrarea pe principalele provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană şi soluţionarea acestora prin reforme structurale şi investiţii. Există însă şi aspecte care mai necesită analiză şi este crucial ca discuţiile să nu fie îndelungate, pentru a putea accesa fondurile cât mai curând posibil.

"Cheia de alocare pentru statele membre, calendarul de angajare a fondurilor, relaţionarea cu Semestrul european şi evitarea unui proces birocratic îndelungat, condiţiile de restituire a împrumuturilor angajate de către Uniunea Europeană sunt, în opinia noastră, elemente care trebuie analizate cu atenţie pentru ca instrumentul de redresare să îşi atingă scopul, iar rezultatele obţinute să fie cât mai bune şi mai echitabile", a adăugat ministrul finanţelor publice, Florin Cîţu.

Next Generation EU este un instrument disponibil pentru o perioadă determinată, până în 2024, şi va fi utilizat doar pentru măsurile de reacţie la criză. Este structurat pe trei piloni, care acoperă un spectru larg de la investiţii, reforme, redresarea pieţei muncii, sprijin pentru IMM-uri şi pentru recapitalizarea companiilor, tranziţia spre o economie ecologică (inclusiv în agricultură), consolidarea securităţii în domeniul sănătăţii şi pregătirea pentru eventuale crize sanitare etc.

Cele 750 de miliarde de euro vor fi împrumutate de pe pieţele financiare de către UE prin Comisia Europeană, iar modalitatea de rambursare urmează să fie decisă. Circa 500 de miliarde de euro vor fi alocaţi sub formă de granturi, restul fiind împrumuturi ce pot fi acordate statelor membre în condiţii de cost triplu A. Creditele luate de către UE pentru instrumentul de redresare Next Generation se propune să fie cu o scadenţă medie de 20 de ani şi o perioadă de graţie de 7 ani.

La finalul reuniunii Ecofin, Preşedinţia croată a prezentat o informare cu privire la aprobarea concluziilor Consiliului referitoare la recomandările specifice de ţară 2020 şi la opiniile Consiliului privind programele de stabilitate sau de convergenţă.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. 1.IT

    2.Agicultură -pentru că este şi această perioadă complicată cu o secetă teribilă; mâncarea trebuie să o producem şi trebuie să folosim potenţialul nostru.

    3.Turismul trebuie să funcţioneze cel puţin la fel cum o făcea în anii precedenţi. 

    1. 0. Despăgubirea părinților ministrului. Că Câțu o dă din colț în colț cu potlogăriile.

      Visezi.

      Prima prioritate este sa se faca imprumuturi cat mai mari la dobanzi uriase. Apoi urmeaza: 

      1 - cedarea firmelor de stat care sunt de interes pentru partenerii rechini. Cedare nu vazare. 

      2 - ajutoare de stat pentru firmele care indepliesc urmatoarele criterii: 

      - capital strain 

      - tireaza profitul (optimizare) 

      3 - cumpararea de arme vechi  

      4 - livrare materii prime partenerilor strategici la preturi cat mai mici, eventual moka 

      5 - import produse nocive astfel ca preturile aici sa fie mai mari fata de Europa  

      Romania n-ar trebui sa participe la ruleta banilor ci sa caute soluții pentru a scăpa de

      sub dominație imperialistă. 

      Daca nu era vorba de distrugerea economiei la care se opinteste vasile citu, puteam sa ne distram pe seama lui. Din pacate, individul e pus serios pe 'treaba' si de prin octombrie vom plange.

    Impostoru de Catzu vorbește numai de bani dar nu suflă o vorbă despre condițiile impuse de UE pentru acești bani - adică realizarea Agendei Fiarei în Romania.

    1. ne fura indentitatea cu termometrul. MARE e gradina ta Doame si multi nebuni locuiesc in ea .

    Domnu' care esti acum ministru, de cateva saptamani bune ne ameninti cu programe de redresare, de....

    Vrajeli fragmentate in tot felul de interventii aburitoare 

    Sincer, ar trebui sa vii cu ceva concret ca de povesti eu unul m-am saturat! 

    Suntem o tara pe care multi o ravnesc si pe care o vindeti pe doi lei doar pentru a va umple buzunarele sau a va rezolva cine stie ce probleme personale meschine! 

    Vezi ca totul in viata are un inceput si un sfarsit  

    Si inca ceva : TOTUL SE PLATESTE! (si faptele bune si cele rele)

    Ganduri bune iti doresc! 

    In schimbul banilor, Romania va trebui sa cedeze suveranitatea agenților Fiarei planetare care doresc înregimentarea populației în slujba Fiarei și anularea oricăror drepturi și libertăți democratice. Nimeni nu dă bani gratis României, că e urmașa de daci și romani.

    Iobagi, treziti-va! 

    Si ca aduci vb de eficienta: CARE ESTE DOBANDA PLATITA DE ROAMANIA PENTRU IMPRUMUTURI VS CELELALTE STATE DIN ZONA: POLONIA, CEHIA, UNGARIA, BULGARIA, ETC???

    Ramane valabil sloganul pupincuristilor anonimi: NOI NU VINDEM TARA, O DAM PE GRATIS!!!!!!

    Oare care este epitetul care ar caracteriza cel mai bine atitudinea voastra in frunte cu seful statului!? 

    De ce romanii platesc la credite dobanzi de 3x mai mari decat in vest?

    De ce e mancarea mai scumpa in Romania decat in tarile civilizate ale UE unde castigurile sunt de 5x mai babane? 

    Cui foloseste acest circ? 

    1. cel mai in masura este sa ne dezvaluie aceste mic secret nenea Isarescu?

      sau altcineva!? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb