Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, astăzi, că a făcut tot ceea ce a depins de el pentru a debloca negocierile cu PSD, adăugând că partidul va ieşi mai puternic după aceste discuţii, dar şi-a exprimat regretul că liberalii nu au reuşit să obţină Finanţele, un portofoliu "esenţial" pentru premier, potrivit Agerpres.
El a fost întrebat de ziarişti, la Palatul Parlamentului, dacă PNL a ieşit mai slăbit din negocierile cu PSD.
"Nu, va ieşi mai puternic. Asta a fost decizia partidului, am mers în partid cu cele două variante. De fiecare dată, dacă a fost nevoie şi să mă dau la o parte, m-am dat la o parte, chiar am predat şefia negocierilor domnului premier Nicolae Ciucă, toate aceste lucruri le-am făcut pentru a debloca situaţia. Până la urmă, a fost decizia partidului, negocierea a fost condusă de următorul premier. Mie îmi pare rău că nu avem Finanţele. Eu cred că un premier fără Finanţe va fi o problemă, dar, până la urmă, acesta a fost rezultatul negocierii. Am supus rezultatul negocierii unui vot în PNL, a trecut, mergem mai departe. Eu zic că, după ce se aşază lucrurile, va trebui să tragem linie şi apoi să vedem cum mergem mai departe", a explicat Cîţu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.11.2021, 20:27)
Sweitzer ... mai gaurit ca pntcd
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.11.2021, 09:01)
E de un optimism ....