Preşedintele PNL, Florin Cîţu, premierul interimar, afirmă că nu ştie ca PNRR să poată fi rediscutat la Bruxelles, adăugând că, în cazul în care PSD are "altă influenţă" la nivelul Comisiei Europene, rămâne de văzut ce se poate discuta, informează news.ro.
El fost întrebat dacă PNRR mai poate fi rediscutat la Comisia Europeană, pornind de la dorinţa exprimată în acest sens de social-democraţi.
"Eu ştiu că nu. Dacă PSD are influenţă la Comisia Europeană şi poate să rediscute PNRR-ul vom vedea ce se poate discuta. Eu, care am negociat PNRR şi am discutat şi cu preşedinta Comisiei de mai multe ori, nu ştiu că se poate rediscuta. Dar, dacă se poate, PSD are poate altă influenţă acolo şi atunci vom vedea", a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, la sediul PNL.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.11.2021, 10:59)
FLORIN CÎŢU:
"PNRR nu poate fi rediscutat la Comisia Europeană pentru că se supară stapanii"