FLORIN MOŢIU, MINISTERUL JUSTIŢIEI: "Foarte curând vom şti care sunt tarifele notariale pentru darea în plată"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 1 septembrie 2016

"Foarte curând vom şti care sunt tarifele notariale pentru darea în plată"

La aproape patru luni de la intrarea în vigoare a Legii dării în plată, încă nu ştim ce taxe percep notarii pentru această procedură

UNNPR: "Au fost finalizate 193 de acte de dare în plată"

În scurt timp vom şti ce discount vor aplica notarii la tarifele practicate în cadrul procedurii de dare în plată, după cum ne-a spus domnul Florin Moţiu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

Ieri a avut loc ultima dezbatere înainte de elaborarea formei finale a Ordinului de ministru care va stabili acest discount. În cadrul întâlnirii a fost luată în discuţie posibilitatea reducerii cu 90% a taxelor notariale încasate pentru acţiunile de dare în plată.

După dezbatere, Florin Moţiu ne-a declarat: "Dezbaterea nu a avut ca obiectiv exprimarea unui punct de vedere de către Ministerul Justiţiei. Au fost făcute propuneri şi recomandări, pe care le vom analiza, şi în curând va fi luată o decizie".

Potrivit lui Alin Iacob, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), printre punctele abordate în discuţiile de ieri s-a aflat şi clarificarea bazei de calcul pentru taxele notariale, în prezent acestea fiind calculate la valoarea soldului creditului dat în plată. Propunea făcută a fost ca taxele notariale să nu se mai aplice la soldul creditului, ci la valoarea proprietăţii puse garanţie (ce reprezintă aproximativ jumătate din sold), în aceste condiţii discountul aplicat cuantumului taxelor notariale rămânand la 50%. Dacă se va proceda în acest mod, atunci reducerea finală ar fi similară cu un discount de 90% la valoarea taxelor notariale calculate ca procent din soldul împrumutului.

Notarii nu au fost deschişi pentru un discount mai mare la tarifele notariale aferente acţiunilor de dare în plată, păstrându-şi propunerea lor de 50%, ne-a mai spus Alin Iacob.

Asociaţia Utilizatorilor de Servicii Financiare, care a propus aplicarea unui discount de 90% la valoarea tarifelor notariale, a argumentat necesitatatea calculării acestor taxe pornind de la valoarea imobilului dat în plată, având în vedere că actul de dare în plată este un act translativ de proprietate fără ca, pentru încheierea acestuia, să fie achitat un preţ.

Doamna avocat Alexandra Burada, prezentă la dezbatere, ne-a transmis: "Reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi ai Uniunii Notarilor Publici au luat act de cererile noastre şi au menţionat că vor analiza cele două solicitări, precum şi posibilitatea de a insera în Ordinul 46C/2011 menţiunea cu privire la baza de calcul a taxelor notariale. Au spus că vor urma discuţii între Ministerul Justiţiei şi că vor lua o decizie cât mai repede, în condiţiile legii".

Amendamentul depus de AURSF la proiectul de Ordin de ministru este acelaşi cu solicitarea Asociaţiei din luna mai, AURF menţionând că "această lege se adresează unei categorii de debitori aflaţi într-o situaţie vulnerabilă, pentru care legiuitorul a instituit o măsură de protecţie ce are ca scop stingerea integrală a creanţelor rezultate din contractele de credit încheiate prin transferul dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat către creditor": "Cei care decid să acceseze această lege se află în imposibilitatea de a-şi mai achita ratele sau se află deja în procedură de executare silită, astfel încât menţinerea onorariilor la acest nivel va restrânge accesul multor potenţiali beneficiari, nivelul onorariului fiind încă unui prohibitiv, chiar şi după reducerea propusă".

AURSF subliniază că Ministerul Finanţelor Publice a făcut deja un pas important în legătură cu această lege, prin scutirea integrală de la plata impozitului aferent legii dării în plată.

Iniţiativa legislativă a fost postată spre dezbatere, pe site-ul ministerului de resort, în data de 28 iulie.

Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR) a decis să reducă la jumătate onorariile pe care notarii le vor percepe pentru cazurile de dare în plată, solicitând, în acest sens, ministerului de resort emiterea unui Ordin de ministru.

În urma dezbaterii de ieri, reprezentanţii UNNPR au transmis, într-un comunicat: "Cu ocazia dezbaterilor s-a susţinut de către unii participanţi că până la această dată au fost încheiate un număr de peste 1000 de acte de dare în plată. După cum se ştie, Uniunea Naţională a Notarilor Publici a înfiinţat, în baza legii, Registrul Naţional de Evidenţă a Actelor de Dare în Plată. Din datele înregistrate până în prezent în acest Registru, numărul de acte de dare în plată finalizate, este de 193.

La această dezbatere Uniunea şi-a menţinut propunerea de reducere a onorariului pentru această categorie de acte cu 50%.

Totodată, Uniunea Naţională a Notarilor Publici a solicitat şi s-a oferit să colaboreze cu factorii de decizie pentru lămurirea sintagmei costuri notariale din art. 5 alin.(5) din Legea nr. 77/2016 (n.r. privind darea în plată). Considerăm că această lămurire este imperios necesară pentru a elimina confuzia că în aceste costuri notariale s-ar include şi tariful de carte funciară".

După ce controversata Lege a dării în plată a fost dezbătută îndelung de toate părţile implicate, debitorii aşteaptă, acum, de câteva luni, ca acest Ordin de ministru să fie adoptat.

În primele trei luni de la adoptarea legii, au fost depuse la bănci mai puţin de 4000 de notificări de dare în plată, după cum a anunţat, recent, Guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Valul masiv de notificări de dare în plată va veni după ce Curtea Constituţională a României (CCR) va lua o decizie în cazurile sesizate, ne-a spus deputatul PNL Daniel Cătălin Zamfir, care a promovat legea.

Domnul Zamfir ne-a precizat: "Sunt foarte mulţi oameni speriaţi de bănci şi de faptul că acestea contestă în instanţă şi sesizează CCR cu privire la notificările lor (n.r. o mare parte din notificările făcte în baza acestei legi au fost contestate de bănci şi trimise la CCR). Au fost, însă, şi cazuri în care s-a făcut darea în plată - peste 1000. Cele mai multe dări în plată au fost efectuate în cazurile în care debitorii erau deja executaţi. Şi aici, însă, sunt probleme, existând executori care nu doresc să pună în practică notificarea notarilor. În orice caz, o parte din oameni aşteaptă, în primul rând, Legea conversiei (n.r. Daniel Zamfir a cerut în Parlament conversia la curs istoric a creditelor acordate în franci elveţieni), despre care ştiu că va intra în discuţii în septembrie".

BNR a subliniat că datele oferite pe marginea Legii dării în plată "se bazează numai pe raportări ale băncilor, transmise la solicitarea BNR, în vederea monitorizării poziţiei prudenţiale a instituţiilor de credit şi a evaluării stabilităţii sistemului bancar".

Potrivit BNR, cele 3.907 notificări au fost făcute de 3.398 de debitori, 404 debitori notificând cel puţin două credite.

Notificările au fost adresate către 24 de bănci, valoarea totală a datoriilor aferente creditelor notificate fiind de peste 1 miliard de lei. Legea dării în plată, care a intrat în vigoare în această primăvară, permite stingerea întregii datorii odată cu cedarea către bancă a imobilului pus garanţie într-un contract de credit.

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. Nu mai bine lasa notarii totul fara taxe? Ca sa poata Iacob sa mai stranga niste banuti de pe la fraieri [Fragment eliminat, conform regulamentului.]

    1. Uite ce se întâmplă când postacul bancar nu-și ia pastilele de seara.

      Delirează . 

      Partea buna e ca reprezintă sistemul bancar.

      Opinia cititorului a ajuns locul unde un smintit deversează gunoi.

      Citesc de mai mulți ani Bursa și comentariile cititorilor, dar niciodată secțiunea Bănci -Asigurări nu a fost mai înecată în comentarii denigratoare,minciuni,atacuri asupra unor grupuri sau persoane ca în ultimul an și jumătate.  

      Mai este acest tip de comportament expresia libertății de opinie?

      Lasa-l în pace ca era plictisitor fără el pe aici! Întreține și el atmosfera!

      Mai ai putina rabdare. Imediat apar ppstacii frankalai, acum abia li se trimite din Iowa via Cisnadie ce sa raspunda, si atunci sa vezi grozavii. Nu numai dejectii si scursuri ci si prostie pura condensata. Se sparie omul cand vede cu ce mizerii ataca haita de hiene a speculatorilor valutari si imobiliar de rit nuamstiutstatulsanedea.

      Dar daca citesti de mai multi ani bursa nu-ti zic nimic nou. Poate ne vedem mai multi dezamagiti pe Lamotesti deseara? 

      Du-te bă si mai dormi o oră! Oricum te dau ăia afară de la serviciu!

      Te bagi si tu la un Lamotesti? Hai sa traiesti!!

      Cineva trebuie să mai și muncească pentru a putea trăi și voi postacii bancari!!! Chiar dacă trebuie sa o fac la 3000 de km se casa!

      Mesaj eliminat, conform regulamentului.

      Mesaj eliminat, conform regulamentului.

      Be more specific. Te referi la onorariul notarilor? Inca nu s-a decis insa noi nu platim impozit pe transferul de proprietate ca restul prostilor de romani si nuci tarifele notariale ca restul fraierilor. Cel mult 10% si asta daca aven noi chef!

      #Haisus manutele cu miere pana la cot sa se scurga si la altii! Keep calm ca vine duba! 

      Mesaj eliminat, conform regulamentului.

    Uite o veste buna micRoBule. Anunt-o pe Cristofurakis ca poate da in plata. Hai sus, haicu manutele pana la cot in buzunarele oamenilor cinstiti. Asa sa va ajute Curtea Constitutionala!

    Keep Lamotesti ! Hac, sa traiesti. Va pupa pe toti Sima si gradele. 

    1. uite nu stiam

      Mesaj eliminat, conform regulamentului.

      Vrei sa transmiti un mesaj anume sau doar ai descoperit de curând plăcerea asocierii literelor?

      Rareori golănașii de la scara blocului ajung în paginile bursa. 

      Mesaj eliminat, conform regulamentului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb