FLORIN ROMAN: "Vom merge cu propunerea de premier, care este şi preşedintele partidului, ţinând cont de deciziile CCR"

S.B.
Politică / 5 octombrie 2021

"Vom merge cu propunerea de premier, care este şi preşedintele partidului, ţinând cont de deciziile CCR"

Deputatul PNL Florin Roman declară că, dacă realitatea va confirma declaraţiile, moţiunea de cenzură va trece. "Noi vom respecta cutuma partidului şi vom merge cu propunerea de premier, care este şi preşedintele partidului, ţinând cont de deciziile CCR", afirmă Roman, informează news.ro.

Întrebat dacă PNL va negocia cu USR refacerea coaliţiei, el declară că, "matematic, nu rămâne decât varianta unui Guvern minoritar". Totodată, Roman susţine că PNL a avut discuţii cu mai mulţi parlamentari, din mai multe partide politice, în perspectiva moţiunii de cenzură şi afirmă despre acuzaţiile AUR că "între parlamentari au loc tot felul de discuţii, mai mult sau mai puţin serioase".

"Dacă şi realitatea va confirma declaraţiile publice, cu siguranţă, cele trei partide, matematic, adună 280 de voturi şi prin urmare vom avea o moţiune care va trece. Parlamentarii liberali vor participa la dezbateri, dar nu vor participa la vot", a afirmat, la RFI, Florin Roman.

Întrebat dacă a încercat să-i convingă pe parlamentarii altor partide să nu susţină moţiunea de cenzură, el a răspuns: "Întotdeauna se caută punţi de comunicare cu celelalte partide. Din punctul meu de vedere, însă, la această diferenţă, era nevoie practic ca un partid să ne voteze moţiunea şi nu doar câţiva parlamentari, care nu ar fi fost de acord cu opţiunea partidelor politice din care provin şi care susţin votul pe moţiune (...)".

El a arătat, răspunzând unei întrebări, că au fost discuţii cu mai mulţi parlamentari, din mai multe partide politice.

Întrebat dacă este adevărat ce susţine copreşedintele AUR George Simion - că unii liberali le-au promis colegilor săi de partid funcţii în instituţiile statului, contra unui vot împotriva moţiunii - Roman a replicat: "Eu nu am asemenea informaţii. Am văzut şi eu ce a apărut în spaţiul public. Între parlamentari au loc tot felul de discuţii, mai mult sau mai puţin serioase. Ceea ce am văzut acolo mi se pare aşa, o chestiune de hai să discutăm (...)".

Roman a adăugat că, "evident", PNL va merge la consultările de la Cotroceni cu o propunere de premier, după ce trece moţiunea de cenzură.

"Vom discuta acest lucru în cadrul forurilor statutare ale partidului, după ce vom avea un rezultat al moţiunii. Cutuma PNL e ca preşedintele partidului să fie şi propunerea de premier. (...) Da, vom merge pe această cutumă mai departe, însă va trebui să ţinem cont şi de unele decizii ale CCR", a explicat el.

El a arătat că prima nominalizare nu poate fi un premier demis prin moţiune, conform unei decizii a CCR, şi, întrebat dacă acest lucru înseamnă că a doua ar putea fi Florin Cîţu, a subliniat: "Deci noi vom respecta cutuma partidului şi vom merge cu propunerea de premier, care este şi preşedintele partidului, ţinând cont de deciziile Curţii".

Întrebat de asemenea dacă exclude ca prima variantă de premier să fie unul de sacrificiu, Roman a declarat: "Nu exclud nimic, vom ţine cont de deciziile CCR, iar decizia Biroului Politic Naţional va fi în conformitate cu ceea ce a stabilit CCR"

Totodată, Roman a fost întrebat dacă PNL va mai negocia cu USR refacerea coaliţiei, dacă trece moţiunea de cenzură.

"Orice scenariu este posibil. Eu fac parte din categoria celor care susţin că nu putem negocia cu un partid care a votat cot la cot alături de extremiştii de la AUR şi de stânga socialistă, împotriva unui Guvern de dreapta. (...) Matematic, nu rămâne decât varianta unui Guvern minoritar", a susţinut Roman.

Întrebat de cine ar fi susţinut în Parlament acest guvern, el a declarat: "Susţinut de toţi parlamentarii care vor să nu blocheze această ţară. Eu am mai fost lider de grup al PNL într-o perioadă în care Ludovic Orban conducea un Guvern minoritar şi vreau să vă spun că 99% din legile de aprobare ale OUG-urilor Guvernului Orban au trecut de Parlament, iar domnul Orban care văd că este cel mai mare adversar politic al PNL n-a avut nici un fel de problemă în acea perioadă în care a fost învestit de două ori cu voturile inclusiv ale celor de la PSD şi care susţineau la momentul respectiv legile de aprobare ale Ordonanţelor Guvernului Orban".

La întrebarea dacă un eventual Guvern minoritar aflat la mâna PSD în Parlament ar putea face marile reforme promise în campanie, Roman a replicat: "Nu înţeleg de ce spuneţi că la mâna PSD, pentru că e foarte posibil ca legile foarte bune ale reformelor să fie susţinute şi de cei de la USR, pentru că înţeleg că supărarea lor vine de la faptul că vezi Doamne, nu s-au făcut mari reforme. Ca să faci mai reforme, prima condiţie este să stai alături de partenerul tău, nu să fugi alături de extremiştii de la AUR, dar poate le va veni mintea la cap şi măcar vor face acest lucru din băncile Opoziţiei şi vor susţine reformele propuse de PNL".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ai nota 2 nebunule.

    Florine! Sugativo! In cate CAuri erai la un moment dat? 20? Cat incasai pe luna? Te pricepeai la toate “domenile”, nebunule. Si la banci si la energie… la toate. Esti de un tupeu fantastic direct proportional cu mediocritatea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb