FLORIN SPĂTARU, MINISTRUL ECONOMIEI: "Fondul Proprietatea va putea lista pachetul deţinut la Salrom în luna mai a anului viitor"

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 septembrie 2022

"Fondul Proprietatea va putea lista pachetul deţinut la Salrom în luna mai a anului viitor"

"Ne uităm foarte serios la cum am putea să finanţăm companii de stat prin intermediul pieţelor de capital"

Fondul Proprietatea va putea lista pachetul de 49% deţinut la Salrom sau o parte din acest pachet în luna mai a anului viitor, a spus ieri ministrul economiei, Florin Spătaru, în cadrul unei conferinţe de specialitate.

Domnia sa a afirmat: "Statul, care deţine 51% din acţiunile Salrom, nu va vinde sau nu va lista aceste acţiuni. Este un acord de principiu pe care Fondul Proprietatea l-a solicitat şi a fost aprobat într-o adunare generală a acţionarilor din cursul anului trecut, urmând ca după aceea să facem un calendar de implementare. În acest sens, am venit cu un memorandum în Guvern în care am stabilit paşii şi conform planificării, la care ţin foarte mult, undeva în luna mai a anului viitor, Fondul Proprietatea va putea lista pachetul de 49% sau o parte din pachetul de 49% din Salrom pe care-l deţine, la Bursa de Valori Bucureşti, iar atunci potenţialii investitori vor putea achiziţiona aceste acţiuni. În acest sens, pentru că simplul demers de listare nu este suficient, am demarat şi procedura de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie şi a echipei manageriale conform Ordonanţei 109".

Florin Spătaru a adăugat: "Am demarat procedurile de selecţie a echipelor din Consiliile de Administraţie şi echipelor manageriale pentru marea majoritate a companiilor din portofoliul Ministerului Economiei. Până la urmă, ştim că Guvernul României şi-a asumat un obiectiv major de ţară, intrarea în acest club select al ţărilor din OECD şi atunci implementarea principiilor de guvernanţă corporativă şi selecţia echipelor manageriale conform principiilor guvernanţei corporative reprezintă o obligaţie. Este una dintre ţintele stabilite".

Ministrul economiei a punctat că a avut discuţii cu mai multe companii din portofoliul ministerului pe care-l conduce, pentru ca acestea să apeleze la mecanismele pieţei de capital pentru finanţare.

"Bineînţeles că ne uităm foarte serios la cum am putea să finanţăm companii de stat prin intermediul pieţelor de capital. Am avut discuţii cu mai multe companii din portofoliul Ministerului Economiei pentru emiterea de obligaţiuni sau etape care ar putea să ducă la o transparenţă suplimentară a acestor companii, pentru a deveni atractive. Pentru că, din punctul meu de vedere, există companii ale Statului Român care pot fi atractive, care pot atrage finanţare pentru îndeplinirea obiectivelor de investiţii, dar pentru asta trebuie să facem câţiva paşi (...). Inclusiv alegerea unui auditor care să evalueze rezultatele financiare pentru listare şi suntem hotărâţi să discutăm un astfel de demers pentru companiile care ar putea atrage investiţii în perioda următoare", a spus Florin Spătaru.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. era vorba de primul trimestru 2023.

    am ajuns la al doilea... 

    Ca la Hidro. La inceputul anului se vorbea de inceputul toamnei. Apoi de sfarsitul anului. Acum de mijlocul anului viitor.

    Daca nu as avea incredere maxima in conducerea FP, as fi pariat ca nu se va lista nimic.Nu exista politicieni mai nenorociti ca astia de la noi in toata Europa, ca-i tara mambra UE sau nu. Asa ceva gasesti doar prin America latina sau Asia. 

    1. Politicienii sunt praf, dar nu mai avea încredere maxima in conducerea FP. Ăștia s-au adaptat bine la mediul românesc, ceea ce induce riscuri pentru Franklin Templeton. De asta ăștia vor sa vanda tot și să plece acasă, au prea multe riscuri de liability

      e jalon in PNRR deci se vor lista sigur

    Exprimarea va putea sa, nu înseamnă că se va întâmpla. Atunci vor fi întrunite condițiile dar probabil până la listare mai e ..

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb