Ministerul de Externe reacţionează la "îngrijorările externe" după primul tur al alegerilor prezidenţiale

A.B.
Politică / 26 noiembrie

Ministerul de Externe reacţionează la "îngrijorările externe" după primul tur al alegerilor prezidenţiale

Ministerul de Externe a reacţionat ca urmare a numeroaselor "îngrijorări externe" apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, iar oficialii MAE precizează că "România este ferm angajată în susţinerea valorilor democratice", transmie news.ro.

"România este ferm angajată în susţinerea valorilor democratice, a drepturilor omului, inclusiv egalitatea de gen, combaterea antisemitismului, a xenofobiei şi a oricărei forme de discriminare. Ansamblul demersurilor de politică externă ale României este inseparabil de apartenenţa României la spaţiul de libertăţi şi drepturi garantat de statutul de ţară membră a Uniunii Europene şi aliat NATO", au transmis, marţi, reprezentanţii MAE, în legătură cu "îngrijorările externe" apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România.

MAE adaugă că, "la 35 de ani de când România s-a întors în familia democraţiilor occidentale prin curajul celor care au murit în Revoluţia română, aceste valori sunt cele care garantează pacea, securitatea şi prosperitatea tuturor cetăţenilor români, oriunde s-ar afla", potrivit news.ro.

"Georgescu a uimit România şi aliaţii" este titlul cu care BBC a relatat victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Un candidat independent, cu un trecut naţionalist, a uimit România şi a alarmat aliaţii săi, clasându-se pe primul loc în turul iniţial al alegerilor prezidenţiale de duminică. BBC precizează că un factor-cheie al victoriei sale de duminică a fost utilizarea abilă a reţelelor de socializare, în special TikTok, unde are peste 330.000 de urmăritori - faţă de 30.000 în urmă cu două săptămâni - şi peste 4 milioane de aprecieri, iar acest lucru s-a tradus în peste două milioane de voturi în aceste alegeri.

Publicaţia POLITICO, axată pe reflectarea problemelor Uniunii Europene, era preocupată luni de situaţia din România, având între primele materiale de pe site-ul său, inclusiv în deschidere, trei articole despre primul tur al alegerilor prezidenţiale, încheiat cu victoria surprinzătoare al lui Călin Georgescu, "candidatul venit de nicăieri", ale cărui viziuni sunt de natură să îngrijoreze.

"Victoria sa trage un semnal de alarmă, în condiţiile în care România era considerată în ultimii ani drept unul dintre cei mai de încredere membri ai UE din Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte statul de drept şi securitatea, fiind o importantă bază NATO la Marea Neagră", scrie POLITICO, conform news.ro.

"Un critic de extremă dreapta al NATO, în turul doi al alegerilor prezidenţiale-şoc în România", a relatat şi Reuters.

Publiucaţia a scris că un critic al NATO din rândul dreptei dure româneşti şi şefa unui partid de centru-dreapta din opoziţie urmează să se înfrunte în turul doi al alegerilor prezidenţiale, la 8 decembrie, un rezultat care ameninţă poziţia hotărât proucraineană a României, notează news.ro.

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că, indiferent dacă este sau nu pregătită să aibă un preşedinte femeie, România "trebuie să accepte acest lucru, pentru că alternativa la Lasconi este un om care are abordări legionare".

El consideră că "problema lui Georgescu nu e lipsa de ştiinţă de carte, ci credinţa pe care o are", una care "aduce mai degrabă către legionarism".

"Călin Georgescu nu este o soluţie pentru România", subliniază el.

În schimb, el arată că Elena Lasconi ar trebui "să nu piardă vremea şi să pună mâna să citească".

Băsescu susţine că a primit telefoane de la demnitari europeni cărora le-a explicat că motivul pentru care s-a ajuns în această situaţie îl reprezintă "corupţia profundă".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Se putea ca Lumi ministresa să nu se bage și ea în seamă? Cică vom lupta în continuare pentru egalitatea de gen, inclusiv cel fluid, adică neutru.

    Buimaca asta o să ajungă și ea la recycle bin la fel ca Aurescu Trabucel. Au mâncat și ei o buca' de pâine.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb