FMI EXPUNE VULNERABILITĂŢILE SEMNIFICATIVE ALE SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA Prudenţa, doar o vorbă goală pentru BNR

Apariţia în presă a principalelor măsuri dintr-un document al BNR, referitoare la limitarea gradului de îndatorare al populaţiei, s-a suprapus, aproape perfect, cu publicarea ultimului raport de evaluare a situaţiei sistemului financiar din România de către Fondul Monetar Internaţional.

Coincidenţă? Se poate, însă această "coincidenţă" îi oferă Băncii Naţionale justificarea necesară pentru a trece la acţiune. Din păcate este prea târziu, deoarece au fost ignorate principii elementare ale prudenţei, care spun, printre altele, că nu este bine să pui semnul de echivalenţă între creşterea economică sănătoasă şi evoluţia unei economii "dopate" cu bani ieftini, la fel cum nu poţi să opreşti fără consecinţe o maşină care goneşte către un zid, printr-o frână la câţiva metri de impact.

Raportul de evaluare a situaţiei sistemului financiar este însoţit de cinci anexe, unde sunt analizate bilanţurile bancare, cadrul de politică macroprudenţială, riscul sistemic însoţit de teste de stres, precum şi gradul de pregătire în faţa unei crize.

După ce scriu că "BNR are o lungă experienţă de implementare a măsurilor de politică macroprudenţială", autorii raportului subliniază că "transparenţa, responsabilitatea şi coordonarea la nivelul Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială trebuie îmbunătăţite pentru a contracara înclinarea către inacţiune".

Această "înclinarea către inacţiune" reprezintă o "provocare" pentru politica macroprudenţială, după cum mai arată FMI, deoarece costurile acţiunii sunt cele care apar primele şi "sunt mai uşor de observat decât beneficiile potenţiale".

În condiţiile în care "BNR se poate afla în minoritate în cazul unui vot cu privire la ris­curi, iar decizia nu trebuie făcută publică", FMI consideră că este necesară o mai mare transparenţă cu privire la "deciziile de politică macroprudenţială şi distribuirea voturilor", astfel încât să crească gradul de asumare a responsabilităţii.

Până se va ajunge acolo, dacă se va ajunge vreodată, deoarece lipsa transparenţei este esenţială pentru autorităţile care nu doresc să-şi asume niciun fel de responsabilitate, este suficient să privim doar evoluţia creditelor pentru locuinţe în lei din ultimii cinci ani pentru a constata că prudenţa nu este decât o vorbă goală pentru Banca Naţională a României.

De la acordarea creditelor "Prima Casă" exclusiv în lei, din august 2013, soldul creditelor pentru locuinţe în lei a crescut cu 1748% până în aprilie 2018 şi a ajuns la aproape 42 de miliarde de lei (vezi graficul 1).

Ponderea acestor credite în valoarea totală a creditelor acordate populaţiei a crescut, în acelaşi interval, de la 2,2% până la 33,4% (vezi graficul 2).

Schimbarea dramatică a structurii creditului a creat condiţiile pentru consecinţe deosebit de negative ale creşterii dobânzilor la nivelul întregii economii naţionale.

În ceea ce priveşte situaţia sistemului financiar, FMI arată că "măsurile eficiente de supraveghere au condus la reducerea creditelor neperformante, de la un vârf de 21,9% din total credit în 2013, la 6,4% în decembrie 2017".

Organizaţia financiară internaţională nu subliniază, însă, că reducerea nu a avut ca efect şi diminuarea poverii datoriilor pentru debitori, în special pentru persoanele fizice.

Creditele acestora au fost vândute firmelor de recuperare la valori cu mult sub valoarea lor nominală, dar debitorul trebuie să plătească suma integrală, de multe ori majorată cu tot felul de penalităţi.

Una dintre anexele principale ale raportului FMI include un test de stres aplicat sistemului bancar pentru intervalul 2018 - 2020. Scenariul pesimist include o evoluţie a Produsului Intern Brut asemănătoare crizei de la sfârşitul deceniului trecut şi creşterea puternică a costurilor de finanţare pe termen lung pentru datoria publică (vezi tabel).

În aceste condiţii, transformarea în realitate a scenariului advers evaluat de FMI poate conduce nu doar la o recesiune temporară, ci la o depresiune economică ale cărei consecinţe pot fi catastrofale.

În cazul scenariului pesimist, FMI consideră că impactul va fi deosebit de mare asupra capitalizării primelor 12 bănci din sistem, care pot înregistra o scădere a ratei de adecvare a capitalului CET1 (Common Equity Tier 1) până la 8,2% în 2020, de la 17,1% la sfârşitul anului 2016.

Contribuţia riscului de credit la declinul capitalizării ar fi de circa 7,5 puncte procentuale, în timp ce declinul valorii portofoliului de titluri de stat ar mai adăuga 3 puncte procentuale la această scădere.

În scenariul de bază, capitalizarea băncilor va înregistra o scădere de numai 3 puncte procentuale, până la 14,1% în 2020.

Raportul FMI subliniază că "expunerea băncilor faţă de obligaţiunile guvernamentale este foarte mare", iar aceasta "le expune unor pierderi majore în cazul creşterii dobânzilor".

Mai mult, dependenţa dintre stat şi bănci, considerată a fi "un cerc vicios al distrugerii" în cazul ţărilor din zona euro, este amplificată la noi de exis­tenţa programului Prima Casă. Despre acest program, FMI mai spune că "subminează eficienţa instrumentelor macroprudenţiale", deoarece "permite acordarea unor credite cu avans de numai 5%".

"Expunerea indirectă a băncilor faţă de garanţiile guvernamentale din cadrul programului Prima Casă întăreşte cercul vicios dintre bănci şi datoria guvernamentală", scriu economiştii de la FMI, în opinia cărora "astfel de şocuri pot constitui un factor suplimentar de reducere a intermedierii financiare, aflată deja printre cele mai scăzute din UE".

Acesta este motivul pentru care FMI avertizează că programul Prima Casă reprezintă acum un risc semnificativ la adresa stabilităţii financiare şi recomandă adoptarea unor măsuri pentru reducerea garanţiilor acordate de stat. Din păcate, şi recomandarea FMI este tardivă, singura ei utilitate fiind aceea a asigurării unei "acoperiri" de genul "noi ne-am făcut datoria şi am avertizat", atât de cunoscută la nivelul oficialilor BNR.

La fel de inutile sunt şi recomandările cu privire la gradul maxim de îndatorare, o măsură de politică macroprudenţială susţinută deschis în raportul FMI. Acesta este mult prea mare pentru scenariul de stres analizat de FMI.

Analiştii organizaţiei financiare internaţionale consideră că o limită de 50% pentru serviciul datoriei raportat la venit (DSTI, Debt Service to Income) în condiţii de stres este suficientă pentru creditele ipotecare. În acest caz, scenariile adverse includ şocuri asupra dobânzilor, cursului valutar şi venitului debitorilor.

În raport nu este clar dacă ar trebui să fie luat în considerare doar efectul direct al deprecierii monedei naţionale asupra capacităţii de rambursare a unui credit în valută sau şi efectele ulterioare ale acestei deprecieri asupra inflaţiei şi altor variabile economice, care pot conduce la dificultăţi majore de rambursare şi pentru debitorii care au credite în moneda naţională.

Avertismentele de la FMI vin, din păcate, prea târziu. Într-un articol de la sfârşitul anului trecut (BURSA, 11.12.2017) arătam că "Banca Naţională recomandă închiderea porţii abia după ce fuge calul", în condiţiile în care ultimele rapoarte asupra stabilităţii financiare se rezumau la avertismente.

Atunci scriam că "Băncii Naţionale a României nu-i mai rămâne decât să constate că trebuie închisă poarta, deşi calul a scăpat de mult şi nimeni nu ştie pe unde a ajuns".

Între timp am aflat unde a ajuns "calul": la fabrica de clei. Cu toate acestea, BNR încă pare să se mai gândească dacă este nevoie de închiderea porţii.

Cum s-a ajuns aici? Pentru răspuns este nevoie să recitim opera clasică "Vrăjitorul din Oz". Când Dorothy a pornit în călătoria sa către Oraşul de Smarald, pe drumul construit din cărămizi de aur, i-a întâlnit pe Omul de tinichea, care dorea o inimă, Sperietoarea de ciori, care dorea un creier, şi pe Leul cel laş, care dorea să fie curajos.

În povestea noastră, BNR este o combinaţie între Omul de tinichea şi Leul cel laş, personaj care ar putea să-şi "adune" măcar ceva curaj, în condiţiile în care recomandările FMI reprezintă "justificarea" supremă pentru eventualele măsuri macroprudenţiale, care oricum nu vor avea efect în absenţa utilizării instrumentului principal, dobânda de politică monetară. Sperietoarea de ciori, căreia nici măcar atotputernicul vrăjitor nu îi poate oferi un creier, ştim cine este.

Vom rămâne, aşadar, numai cu noi avertismente, pentru că acţiunea este prea înfricoşătoare şi nimeni nu ştie unde sunt pantofii lui Dorothy, care, la o simplă atingere, ar putea să ne trimită înapoi acasă.