FMI: "Protecţionismul ameninţă comerţul mondial"

Ziarul BURSA #Internaţional / 13 aprilie 2017

FMI: "Protecţionismul ameninţă comerţul mondial"

Relansarea economiei mondiale accelerează, dar ar putea fi frânată de "sabia protecţionismului", care ameninţă comerţul mondial, a declarat ieri directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, informează Reuters.

Într-un discurs ţinut la Bruxelles, în avanpremiera reuniunilor de primăvară ale FMI şi Băncii Mondiale, Christine Lagarde a prezentat o viziune mai optimistă cu privire la economia mondială. "Vestea bună este că, după şase ani de creştere dezamăgitoare, economia mondială ia avânt pe măsură ce relansarea ciclică a dus la mai multe locuri de muncă, venituri mai mari şi mai multă prosperitate", a spus Lagarde, conform Agerpres. Aceasta a subliniat că perspectivele s-au îmbunătăţit atât pentru economiile avansate, cât şi în economiile emergente, care ar urma să fie responsabile în acest an pentru trei sferturi din creşterea economiei mondiale. În schimb, referindu-se la riscurile care planează asupra economiei mondiale, Lagarde a menţionat incertitudinea politică, inclusiv în Europa, şi "sabia protecţionismului care planează asupra comerţului mondial".

Potrivit directorului FMI, restricţionarea schimburilor comerciale ar fi o "rană autoprovocată" care ar perturba lanţurile de aprovizionare şi preţurile pentru componente şi bunuri de consum, afectând cel mai mult persoanele sărace. În discursul său, Lagarde nu a făcut nicio referire la agenda comercială "America First" a preşedintelui SUA, Donald Trump, care îşi propune să restricţioneze importurile americane, dar a făcut un apel către toate ţările să coopereze pentru soluţionarea disputelor comerciale precum reducerea dezechilibrelor externe excesive. "Vedem, cel puţin în unele economii avansate, că există îndoieli cu privire la beneficiile integrării economice, cu privire la arhitectura care a susţinut economia mondială timp de peste şapte decenii", a declarat Lagarde.

De asemenea, directorul FMI a reluat apelul către guvernele din întreaga lume pentru ca acestea să utilizeze un mix de politici fiscale şi monetare pentru a impulsiona cererea şi să adopte reforme structurale pentru a face economiile mai eficiente. În plus, guvernele trebuie să găsească modalităţi mai bune pentru a-i ajuta pe muncitorii afectaţi de tehnologie şi schimburile comerciale, susţine Lagarde.

Comentariile lui Christine Lagarde sugerează că FMI ar putea să îşi îmbunătăţească estimările cu privire la economia mondială, ce urmează să fie date publicităţii săptămâna viitoare. În luna ianuarie, FMI prognoza că economia mondială ar urma să crească cu 3,4% în acest an după un avans de 3,1% anul trecut.

Lagarde: "Grecia se îndreaptă în direcţia bună, dar discuţiile cu creditorii sunt la jumătatea drumului"

Directorul general al FMI a declarat că Grecia se îndreaptă în direcţia bună în privinţa reformelor, dar discuţiile cu creditorii în cadrul evaluării programului de salvare şi posibilul rol al FMI sunt la jumătatea drumului, transmite Reuters.

Miniştrii de Finanţe din zona euro au convenit, săptămâna trecută, principalele elemente ale reformelor pe care Grecia trebuie să le adopte în schimbul unui nou împrumut din programul de salvare de 86 de miliarde de euro, al treilea obţinut din partea creditorilor internaţionali din 2010. Participarea Fondului la program este văzută drept condiţie ca Germania să nu blocheze acordarea unor noi fonduri statului elen.

"Ceea ce am văzut în ultimele câteva săptămâni se îndreaptă în direcţia bună, dar suntem abia la jumătatea drumului cu discuţiile", a afirmat Lagarde, reiterând că datoria publică a Greciei, echivalentă cu 178% din PIB, trebuie restructurată ca să fie garantată stabilitatea financiară a ţării.

Amploarea restructurării "va fi decisă la sfârşitul programului, dar modalităţile trebuie stabilite înainte", a spus oficialul FMI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb