Preşedintele ecuadorian Lenin Moreno îl acuză pe fondatorul WikiLeaks Julian Assange că a încercat să transforme Ambasada Ecuadorului la Londra în centru de spionaj, relatează Reuters.
Într-un interviu publicat în ediţia de luni a cotidianului The Guardian, liderul ecuadorian justifică revocarea azilului acordat în urmă cu şapte ani lui Julian Assange prin încălcări repetate ale condiţiilor sejurului în ambasadă.
Avertizorul de integritate a fost arestat săptămâna trecută de către poliţia britanică, ceea ce ar putea deschide calea extrădării sale către Statele Unite, unde este inculpat de publicarea a sute de mii de documente confidenţiale aparţinând Guvernului american de către WikiLeaks în 2010.
Lenin Moreno neagă că a luat hotărârea de a-i revoca azilul din cauza publicării de către WikiLeaks a unor informaţii private despre viaţa sa personală.
"Orice act de destabilizare este condamnabil, pentru că noi suntem o naţiune suverană care respectă politica altor ţări", a declarat preşedintele ecuadorian pentru The Guardian.
"Noi nu putem să permitem ca ambasada noastră, ambasada noastră care i-a deschis uşa (lui Assange), să devină un centru de spionaj", a denunţat el.