Procedura de compensare a clienţilor păgubiţi de fosta societate de brokeraj "Harinvest" a fost deschisă, potrivit unui comunicat al Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI).
Astfel, investitorii cărora le-au fost furate acţiuni şi bani din conturile de la brokerul vâlcean pot depune, la sediul administratorului judiciar, AMT Servicii Insolvenţă Craiova, o cerere de compensare, informează FCI, care adaugă că cererile sunt aşteptate în 30 zile de la data publicării tabelului definitiv al creanţelor în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
Unul dintre păgubiţii de la "Harinvest" ne-a declarat: "Acest comunicat trebuia să vină la 48 de ore după furt. Dar, s-a tras de timp zece luni de zile, ca apoi să ni se spună că nu vom fi despăgubiţi decât dacă plătim ciubuc acestei societăţi de lichidare AMT. Fiecare investitor trebuie să facă cerere. În aceste condiţii, AMT Servicii Insolvenţă ce urmează să facă? Să ştampileze cererile noastre, să le dea mai departe? Păi noi, păgubiţii, trebuie să mergem la Craiova şi să le mai plătim şi taxa, pentru a ne recupera banii?"
Clientul citat este de părere că tabelul definitiv al creanţelor nu va fi definitiv niciodată. "Adică dacă se trezeşte cineva, după cinci ani, că a investit bani prin Harinvest şi nu a depus cerere de compensare, nu mai este proprietar, nu mai poate fi despăgiubit?", se întreabă domnia sa.
Un alt investitor care a fost victima furtului de la "Harinvest" ne-a transmis opinia sa cu privire la compensarea prin FCI: "Aceasta este o cacealma, e a treia oară când ni se promite că ne vom recupera banii. Aceste promisiuni sunt simple fumigene electrorale, nimic mai mult". Domnia sa se arată nemulţumit de suma de 20.000 euro cu care ar fi despăgubit fiecare investitor furat.
Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, spunea la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei conferinţe: "Până ce păgubiţii Harinvest nu îşi vor clarifica ei situaţia, ce bani aveau la companie, ASF nu poate face nimic, pentru că nu are pârghii să le dea banii înapoi. În esenţă, cazul Harinvest este un furt ordinar de care se ocupă autorităţile statului, nu ASF".
Potrivit comunicatului emis de Fondul de Compensare a Investiţiilor, cererile de compensare vor fi onorate de către fond în lei, în limita echivalentului în lei a 20.000 euro, la cursul practicat de Banca Naţională a României la data de 26.03.2014, respectiv 89.274 lei/investitor, iar începerea plăţii compensaţiilor către cei îndreptăţiţi se va efectua în cel mai scurt timp posibil, după aprobarea listei de plată de către fond, dar nu mai târziu de 3 luni de la respectiva dată.
Toamna trecută, zeci de clienţi ai "Harinvest" Râmnicu Vâlcea au reclamat că au rămas fără bani şi acţiuni în conturi, după ce decontarea unei tranzacţii a fost ratată. Atunci, a ieşit la iveală că, timp de un an, "Harinvest" recursese la vânzări forţate, operaţiuni considerate excepţionale, pentru acoperirea unor pierderi în tranzacţii cu produse structurate. Autoritatea de Supraveghere Financiară a închis societatea de brokeraj, în decembrie 2013, însă cazul este departe de a fi închis, fiind lăsat pe mâna DIICOT.
Mai multe furturi de acţiuni au ieşit la iveală, în toamna anului trecut, celebră fiind situaţia Anei Maria Mihăescu, şeful IFC România, care a rămas fără titluri de 200.000 de euro, prin utilizarea de documente false.