"Fondul Proprietatea" a raportat profit la trei luni

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 16 mai 2011

"Fondul Proprietatea" a raportat un profit de 14,06 milioane lei, în primul trimestru al anului, faţă de pierderi de 23 milioane lei în perioada similară a anului trecut.

Veniturile din activitatea curentă au totalizat 33,3 milioane lei, fiind cu 65% peste cele din ianuarie-martie 2010, în timp ce cheltuielile au însumat 18,56 milioane lei, mai mici cu 57%.

Din dobânzi, compania a înregistrat venituri de 17,35 milioane lei, cu 7,2% mai mari faţă de trimestrul I din 2010. Totodată, Fondul a înregistrat venituri din anularea unui provizion de 9,7 milioane lei.

În 2010, compania a raportat cheltuieli de 38,31 milioane de lei din diferenţe de curs valutar, acestea reducîndu-se la 309.110 lei, la 31 martie 2011.

Activele imobilizate s-au cifrat la 12,34 miliarde lei, la 31 martie, fiind cu 13% peste cele din primul trimestru din 2010. În acelaşi timp, activele circulante au consemnat o depreciere de 32%, la 905 milioane lei.

Potrivit FP, valoarea imobilizărilor financiare a crescut cu 1,45 miliarde lei în primul trimestru al anului, în principal datorită reversării ajustărilor pentru pierderea de valoare a participaţiilor înregistrate în anii anteriori (în principal pentru OMV Petrom), dar şi datorită achiziţiilor de acţiuni listate în România şi Austria. Scăderea valorii activelor circulante cu 427,4 milioane lei este în principal legată de scăderea lichidităţilor datorată achiziţiilor de acţiuni.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb