Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a semnat, ieri, contractul pentru proiectul sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Sibiu. Proiectul, a cărui valoare se ridică la suma de 26.937.453 de euro cu TVA, are ca beneficiar Consiliul Judeţean Sibiu şi va asigura o rată de colectare a deşeurilor de 100% în zonele urbane şi rurale din judeţ.
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, László Borbély a declarat că are ambiţia ca Ministerul Mediului să fie primul sau al doilea minister în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene, pe anul în curs. În momentul de faţă, ministerul are 21 de contracte mari semnate, valoarea ridicându-se la 2,1 miliarde de euro. Aceste proiecte vizează în special alimentarea cu apă şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apa, deşeurile dar şi modernizarea CET-urilor. Ministerul Mediului şi Pădurilor este pe primul loc în ceea ce priveşte contractarea de Proiecte regionale mari, a mai spus ministrul Borbély.