Uraganul Harvey a adus, pe lângă distrugerile masive din Texas, şi o surpriză, la fel de mare, pe scena politică americană.
Conform obiceiului din ultimele decade, vremea confruntării dintre administraţia prezidenţială şi Congres pe tema limitei datoriei publice, a cărei frecvenţă a crescut semnificativ, a venit din nou. Fără aprobarea unei noi majorări, falimentul suveran al Statelor Unite nu mai este doar un concept teoretic şi incredibil, ci poate deveni realitate.
După cum se arată în Articolul I, Secţiunea 8 a Constituţiei americane, doar Congresul poate autoriza împrumuturile guvernamentale.
În 1917, odată cu intrarea SUA în Primul Război Mondial, Congresul a decis acordarea unei flexibilităţi mai mari guvernului şi a introdus, în locul aprobării individuale a fiecărei emisiuni de obligaţiuni, o limită superioară pentru datoria publică.
De atunci, dar mai ales în ultimele trei decenii, majorarea limitei a devenit aproape o formalitate, chiar dacă a fost însoţită mereu de "proteste", în special din partea republicanilor, care trebuiau să arate publicului "adânca" preocupare a politicienilor pentru responsabilitatea fiscală.
Unde s-a ajuns? Datele de la Federal Reserve, referitoare la conturile financiare ale Statelor Unite, arată că datoria totală a sectorului nefinanciar, care include gospodăriile populaţiei, companiile nefinanciare şi guvernul, a crescut de peste 34 de ori între T1 1970 şi T1 2017, până la 47,5 trilioane de dolari, în condiţiile în care datoria publică a crescut de peste 41 de ori, iar Produsul Intern Brut de circa 18 ori (vezi graficul).
Creşterea limitei datoriei publice a fost blocată de mai multe ori în timpul celor două mandate ale administraţiei precedente, însă aceasta nu l-a împiedicat pe Barack Obama să realizeze "performanţa" dublării datoriei publice între ianuarie 2009 şi ianuarie 2017.
Donald Trump a fost pus, astfel, într-o situaţie imposibilă. Aproape imediat după numirea sa în funcţia de Secretar al Trezoreriei, Steven Mnuchin a început negocierile pentru majorarea limitei datoriei publice, însă unul dintre principalele obstacole l-a reprezentat opoziţia unor nume grele din Partidul Republican, care este, cel puţin teoretic, partidul preşedintelui Trump.
Odată cu apropierea termenului limită, 29 septembrie 2017 (n.a. închiderea anului fiscal), spectrul unei noi "închideri" a guvernului şi alocarea prioritară a veniturilor fiscale pentru plata dobânzilor aferente datoriei publice devenea tot mai ameninţător.
Steven Mnuchin a propus inclusiv eliminarea limitei datoriei publice şi înlocuirea ei cu un cadru care să permită majorarea ei automată de fiecare dată când Congresul aprobă noi cheltuieli.
În acest context, James Rickards, autorul cărţilor "Moartea banilor" şi "Drumul către ruină", analizează semnificaţia vizitei lui Steve Mnuchin, Secretarul Trezoreriei americane, şi a lui Mitch McConnell, liderul majorităţii republicane din Senat, la Fort Knox.
Locul de depozitare a rezervei de aur a Statelor Unite nu a mai fost vizitat de un Secretar al Trezoreriei din 1974, iar vizita lui Mnuchin a fost doar a treia de acest fel din istoria Americii.
Rickards apreciază că deplasarea lui Mnuchin la Fort Knox este "foarte ciudată" şi poate fi explicată doar prin intenţia administraţiei Trump de a modifica preţul oficial de evaluare, care este stabilit la 42,22 dolari/uncie de mai multe decenii.
Aceasta este una dintre posibilele "soluţii" pentru depăşirea crizei generate de amânarea deciziei privind creşterea limitei pentru datoria publică a Statelor Unite.
Care este scenariul lui Rickards? Reevaluarea rezervei de aur la preţul actual al pieţei ar conduce la obţinerea unui "venit" de circa 355 de miliarde de dolari din nimic, în condiţiile în care Trezoreria poate să emită noi "certificate de aur" către Federal Reserve şi să ceară transferul noilor bani tipăriţi în contul său, conform legii "Gold Reserve Act" din 1934.
James Rickards aminteşte că administraţia Eisenhower a procedat la fel în 1953, iar noii bani nu reprezintă şi o creştere a datoriei publice.
Din păcate, cele peste 300 de miliarde de dolari nu este decât o "soluţie" pe termen foarte scurt, în condiţiile în care estimările preluate de Zerohedge arată ca datoria publică a Statelor Unite poate să facă, doar în câteva zile după aprobarea noii limite, un salt de 500 până la 800 de miliarde de dolari.
De curând, negocierile dintre administraţia Trump şi Congres au luat o turnură neaşteptată, după distrugerile provocate de uraganul Harvey în Texas.
Reprezentanţi de seamă ai Partidului Democrat au ajuns la o înţelegere cu Donald Trump, spre indignarea republicanilor, care permite majorarea temporară a limitei datoriei publice până în 9 decembrie 2017.
Negocierile dintre Trump şi reprezentanţii Partidului Democrat din Congres au fost doar primul pas pentru trecerea la o acţiune cu implicaţii mult mai profunde, atât pentru disciplina financiară guvernamentală, cât şi pentru statutul dolarului ca monedă internaţională de rezervă.
Washington Post a scris recent că Donald Trump şi liderul minorităţii din Senat, Charles Schumer, au convenit să demareze procesul de eliminare completă a limitei datoriei publice.
Într-un articol publicat pe site-ul MarketWatch, Caroline Baum pledează pentru eliminarea limitei datoriei publice, deoarece "stabilirea unei limite pentru datoria publică, dar nu şi a unei limite pentru cheltuielile guvernamentale, nu deschide calea către disciplina financiară".
Baum mai afirmă că "majorarea limitei este similară cu alimentarea contului de cheltuieli pentru a plăti facturile ajunse la scadenţă", în condiţiile în care Departamentul Trezoreriei poate utiliza măsuri de urgenţă pentru evitarea default-ului suveran, cum ar fi amânarea unor plăţi sau sistarea unor servicii neesenţiale.
Opinia lui Peter Schiff, fondatorul şi directorul executiv al companiei de brokeraj Euro Pacific Capital, este diametral opusă. "Eliminarea limitei este cea mai rea alegere pentru economia SUA", scrie Schiff pe site-ul său, în condiţiile în care "renunţarea până şi la pretenţia responsabilităţii fiscale, ar putea determina creditorii să vină cu propria limită a datoriei", o limită care nu mai poate fi majorată de către Congres.
Deoarece reducerea masivă a cheltuielilor guvernamentale nu este o opţiune viabilă din punct de vedere politic, Schiff consideră că alternativa poate fi "un program masiv de relaxare cantitativă, prin care Fed-ul va cumpăra obligaţiunile guvernamentale pe care nu le mai doresc ceilalţi creditori".
Directorul executiv de la Euro Pacific Capital estimează că decizia eliminării limitei datoriei publice poate conduce la o criză a dolarului şi o criză a datoriei suverane incomparabil mai mari, în ceea ce priveşte impactul asupra economiei SUA, decât criza financiară din 2008. "Această criză poate face uraganul Irma să arate ca o ploaie de vară", este concluzia lui Peter Schiff.
Oare chiar nu există mijloace pentru a evita acest "uragan" fiscal care se ridică ameninţător asupra celei mai mari economii din lume?
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.09.2017, 00:10)
Irma trecu , fu mult mai mica decat se ...dorea. Oficial econ.merge bine , fed trebe sa ridice , vai, ...dobanda , intr-o comedie a normalizarii...(dob .DACA ajunge la 2% la sf.lui 2018, peste never ever) ....
2. Irma cine o plateste?
(mesaj trimis de anonim în data de 12.09.2017, 03:28)
Firmele de asigurari tac chitic, oare de ce?
Donald zice ca reconstruim repede, adica din bugetul Sua?
Cine mai imprumuta un dator vandut?
3. In '70 era foamete
(mesaj trimis de anonim în data de 12.09.2017, 12:43)
In 2007 nu.
Superb graficul cu cele 7 crize.