Forţe ruse reperate în Gao, în nord-estul Mali, după plecarea francezilor

V.G.
Internaţional / 17 august 2022

Forţe ruse reperate în Gao, în nord-estul Mali, după plecarea francezilor

Guvernul german a raportat astăzi "presupusa prezenţă a unor forţe ruse în uniformă" în oraşul Gao, din nord-estul statului Mali, imediat după plecarea luni a ultimilor soldaţi francezi din carul operaţiunii antijihadiste Barkhane, relatează Agerpres.

De atunci, o astfel de prezenţă a fost detectată în acest oraş din nord-estul Mali, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării în cursul unei conferinţe de presă.

În Gao se află un contingent de soldaţi germani, nu departe de fosta bază ce fusese ocupată de francezi.

O prezenţă rusă în această zonă "va modifica mediul misiunii", a avertizat purtătorul de cuvânt al MAE german, fără să ofere mai multe precizări.

Ambasadorul Germaniei în Mali l-a contactat direct pe ministrul malian de externe pe acest subiect, a indicat el. Guvernul german se află de asemenea în contact cu Naţiunile Unite pe această temă, potrivit lui.

Berlinul are "cunoştinţă" de prezenţa unui avion, care ar putea să fi fost transmis Mali de către Rusia şi care era în serviciu luni pe aeroportul din Gao.

"Avem informaţii potrivit cărora în jur de 20-30 de persoane, care nu pot fi atribuite forţelor armate maliene, au fost văzute într-un hangar încărcând şi descărcând acest avion", a precizat o purtătoare de cuvânt a Ministerului german al Apărării în cadrul aceluiaşi briefing de presă, indicând că aceste elemente au făcut obiectul unei "examinări aprofundate".

Acesta este "un avion de antrenament şi de luptă terestră de tip L-39", livrat de Rusia malienilor, subliniază armata germană într-o scrisoare adresată comisiilor de Afaceri Externe şi de Apărare din Bundestag (camera inferioară a parlamentului) şi care a fost făcută publică marţi de săptămânalul Der Spiegel.

Raporturile dintre junta din Bamako şi Franţa, fostă putere colonială, s-au înrăutăţit considerabil în ultimele luni, în special după sosirea în Mali a unor efective de paramilitari ai grupului de securitate privat rusesc Wagner, ceea ce a provocat o ruptură între cele două ţări după nouă ani de prezenţă franceză neîntreruptă în lupta împotriva jihadiştilor.

Relaţiile dintre Mali şi ONU, ale cărei 'căşti albastre' sunt prezente pe teritoriul malian din 2013, s-au deteriorat de asemenea în ultimele luni, conform agenţiei de presă franceze.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Asta este viata, roata se intoarce...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8217
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2862
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0012
Gram de aur (XAU)Gram de aur411.4200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb