Fost primar al unei comune din Vâlcea, cercetat de DNA pentru fraudă cu bani europeni

A.P.
Anticorupţie / 29 aprilie 2021

Fost primar al unei comune din Vâlcea, cercetat de DNA pentru fraudă cu bani europeni

Marian Puchin, fost primar al comunei Lăcusteni, judeţul Vâlcea, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat de fraudă cu fonduri europene în valoare de aproximativ 9 milioane de lei, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, AGERPRES, procurorii anticorupţie din Piteşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Marin Puchin, la data faptei primar al comunei Lăcusteni, judeţul Vâlcea, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi doi reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, dar şi un diriginte de şantier, pentru aceeaşi infracţiune.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în contextul realizării unui proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile, ce avea ca obiect "Alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apei uzate în comuna Lăcusteni, jud. Vâlcea", în perioada 2010-2011, Marin Puchin, la acea dată primar al comunei, ar fi depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) mai multe înscrisuri false ce conţin date necorespunzătoare realităţii cu privire la lucrările executate (situaţii de plată, devize, centralizatoare, rapoarte de execuţie, declaraţii de cheltuieli, procesul-verbal de recepţie al terminarea lucrărilor, autorizaţia sanitară de funcţionare pentru sistem apă potabilă etc.).

O parte din aceste documente i-au fost puse la dispoziţie edilului de către ceilalţi inculpaţi, spune DNA.

Ca exemplu, anchetatorii precizează că "autorizaţia sanitară de funcţionare pentru sistem apă potabilă" ar fi fost emisă pe baza unor probe de apă recoltate din alte surse decât cele pentru care s-a cerut autorizarea.

"Concret, apa recoltată din puţurile forate, care erau amplasate pe terenul unei foste secţii de mecanizare, conţinea amoniu peste limitele normale. Pentru a obţine probe "curate", inculpatul Puchin Marin ar fi mers personal într-o comună învecinată de unde ar fi recoltat probe de apă pe care le-a depus ulterior la Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea", menţionează procurorii.

Prin aceste demersuri, mai spune DNA, inculpaţii ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene în valoare de 8.757.329 lei, sumă cu care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Vâlcea cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb