Fostul ambasador britanic în SUA declară că premierul Boris Johnson este fascinat de Trump

G.U.
Internaţional / 5 septembrie 2020

Fostul ambasador britanic în SUA declară că premierul Boris Johnson este fascinat de Trump

Fostul ambasador britanic în SUA, Kim Darroch, afirmă că premierul britanic Boris Johnson este fascinat de preşedintele american Donald Trump şi intrigat de "relaţia sa intermitentă cu faptele şi cu adevărul", într-o nouă carte care apare în serial începând de astăzi în publicaţia The Times, transmite EFE, informează Agerpres.

Într-un interviu cu această publicaţie, Darroch, care la 10 iulie 2019 a demisionat după ce în presă au apărut telegrame diplomatice în care îl califica pe Trump drept "inept", dă parţial vina pentru căderea sa în dizgraţie pe Johnson care, atunci când a candidat pentru şefia Partidului Conservator, nu l-a susţinut în faţa atacurilor preşedintelui american.

În timp ce guvernul în exerciţiu al conservatoarei Theresa May l-a sprijinit, Johnson, favorit să-i succeadă, a evitat s-o facă, într-o dezbatere televizată din 9 iulie 2019, după ce Trump a anunţat că nu va mai discuta cu diplomatul englez, pe care l-a numit "afectat şi prost".

În cartea "Collateral Damage: Britain, America and Europe in the Age of Trump" (Pagube colaterale: Marea Britanie, America şi Europa în era lui Trump), Darroch scrie despre activitatea sa la ambasada din Washington, pe care Johnson a vizitat-o în calitate de ministru de externe în guvernul lui May.

Fostul ambasador povesteşte că actualul premier britanic, care a ajuns în această funcţie la 24 iulie 2019, se simţea atras îndeosebi de "vocabularul limitat" al liderului republican american, de "simplitatea mesajului, de dispreţul faţă de corectitudinea politică, de imaginile adesea incendiare" şi de modul în care gestiona "adevărul".

La rândul său, Trump vedea în Johnson un fel de "suflet pereche", afirmă Darroch, care, în timpul interviului, apreciază că este posibil ca Johnson să folosească un stil asemănător celui al lui Trump atunci când îşi transmite mesajele către populaţie.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. cum e turcul si pistolul!! de cine dracului sa fie fascinat decat de un clovn ca si el!

    1. Boris e si prost pe deasupra.

    Donald Trump este singurul lider puternic intreg la cap in aceasta lume de nebuni si de perversi . se adreseaza coerent , direct , fara limba de lemn cum o fac toti , are logica si este inteligent si asta supara pe multi . Go Trump !

    ne place ori nu ne place, tot Trump va castiga alegerile, dincolo de ce apare in filme si ce credem noi, populatia alba din state e majoritara si cam rasista

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb