Fostul premier Boiko Borisov şi lider al partidului de opoziţie de centru-dreapta GERB a fost reţinut ieri seara în cadrul unei operaţiuni a poliţiei, legată de anchetele Parchetului European, a comunicat Ministerul de Interne de la Sofia, citat de Reuters şi AFP, conform Agerpres.
"O vastă operaţiune este în curs de desfăşurare în legătură cu 120 de dosare ale Parchetului European", potrivit unui comunicat al ministerului.
Boiko Borisov, 62 de ani, "a fost plasat în arest" împreună cu mai mulţi membri ai partidului său, printre care fostul ministru de finanţe Vladislav Goranov, şi au avut loc o serie de percheziţii.
"Nimeni nu este mai presus de lege", a comentat pe Facebook premierul bulgar Kiril Petkov, ales în noiembrie anul trecut pe un program de eradicare a corupţiei.
Anunţul a fost făcut imediat după o vizită la Sofia a procurorului-şef european, Laura Codruţa Kovesi, aflată la conducerea unui nou organism de luptă împotriva fraudei care afectează bugetul UE.
Miercuri, ea a salutat "determinarea" prim-ministrului Kiril Petkov, hotărât să combată practicile trecutului în această ţară, cea mai coruptă din Uniunea Europeană.
Parchetul European a deschis anchete în cazuri de fraudă în domeniile agriculturii, construcţiilor şi în legătură cu utilizarea fondurilor de relansare economică post-COVID-19, a precizat Laura Codruţa Kovesi.
"De aceea existăm, de aceea suntem aici", a insistat ea.
În iunie 2021, în cursul unei alte vizite în Bulgaria, ea a avertizat că Parchetul nu va ezita să investigheze personalităţi "puternice sau bogate".
La putere din 2009 aproape fără întrerupere, Boiko Borisov s-a confruntat, în vara lui 2020, cu un important val de manifestaţii împotriva corupţiei care cangrenează ţara şi a presupuselor sale legături cu oligarhia.
Alegerile legislative din primăvara lui 2021 i-au pecetluit căderea, înaintea unei perioade de instabilitate politică şi apariţiei unui guvern reformist condus de Kiril Petkov, un antreprenor de 41 de ani format la Harvard.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.03.2022, 07:49)
o noua ordine , poate fi instalata cu mesaj : noi va distrugem coruptii.
Va fi aplicata in Romania , Polonia , Ungaria, apoi trece in UE la varf !
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.03.2022, 10:51)
ai lasat treaba neterminata la noi.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.03.2022, 13:37)
sint convins ca codruta va intra si va face praf familii de miliardari din Bavaria , inima Germaniei , sau spalari de bani din banci daneze sau elvetiene , va face din Europa Alba ca zapada . pina atunci niscaiva borfasi din Bulgaria sau Romania .
3.1. ai inteles gresit (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.03.2022, 21:08)
primo - incepe cu cei pro Putin ( rusia )
secundo- firmele care speculeaza pe burse energie electrica si gaze
dupa daca mai are timp se uita si prin Germania sa vada ce afaceri mai face ex primministru cu rusia