FOTBAL ÎN LIVING A murit Maradona, legenda a scăpat de povara omului

Cel mai frumos dribling al umanităţii s-a retras. Fotbaliştii mor de două ori, prima oară la retragerea de pe gazon, a doua oară fizic, ca tot omul. Azi, pentru Maradona, a fost a doua oară. În cazul lui Maradona nu este valabilă zicerea "despre morţi numai de bine". El a fost acea femeie ireal de frumoasă căreia îi sunt scuzate oricând greşelile trecute, prezente şi viitoare. În ceea ce priveşte viitorul, moştenirea lui Maradona nu stă în bani, statistici, trofee, ci în amintirile sădite în sufletele a milioane de oameni, mai tineri sau mai bătrâni, care s-au bucurat de fantezia unui argentinian micuţ, decis să se lupte cu cei mari şi când era cazul şi când nu. Exact după ce am pus punctul precedent, un prieten mi-a trimis un mesaj: "Plâng pentru Maradona şi nu cred că sunt ridicol. Străinul ăsta mi-a adus în copilărie mai multă bucurie decât majoritatea rudelor mele!" Despre asta e vorba când vorbim de fotbalul romantic, curăţat de zgura patimilior, a banilor şi a intereselor de moment. Maradona a jucat acel soi de fotbal care poate fi văzut cel mai bine prin ochii unui copil. Nu a avut ambiţia lui Pele să înscrie cele mai multe goluri, nu a visat ca Messi să devină cel mai bogat fotbalist din galaxie, a dorit să scrie poezii, cu stângul, cu dreptul, cu capul şi când nimeni nu se mai aştepta, cu mâna, lucru interzis pentru muritorii de rând.

În Argentina există religia maradoniană. Desigur, este o exagerare născută din exaltarea pe care fotbalul poate să o ofere. Recunosc, în premieră, că în copilărie m-am închinat de câteva ori la idolul pe care îl vedeam jucând la televiziunea bulgară. Într-o vreme când jocul copilăriei nu depindea de cât te ţine bateria, ci de cât te duc picioarele şi distracţia se găsea în colbul trotuarului, naivitatea reuşea să pună câteva întrebări fundamentale, la care erai obligat să răspunzi. "Cine e mai tare?", aceasta era prima parte, după care veneau două nume de personaje celebre, care se confruntau în diverse arene închipuite, ale forţei fizice, rapidităţii, umorului. "Piedone sau Bruce Lee", "Alain Delon sau Belmondo", "Stan şi Bran sau Charlie Chaplin", "Pele sau Maradona". În naivitatea, care nu m-a părăsit, nu înţelegeam ultimul duel, putea să existe un fotbalist mai bun decât Maradona? Chiar aşa, se poate? Cum, de azi, legenda nu mai poate umple ziarele cu greşelile omului îmi e mult mai uşor să răspund: NU.