Organizarea turneului final al Campionatului Mondial din Rusia a intrat în linie dreaptă, după tragerea la sorţi a grupelor, dar FIFA nu a scăpat de griji. Au apărut noi probleme legate de CM din 2022, atribuit statului Qatar. Din cauza blocadei impuse de vecini, Egipt, Bahrain, Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită, care au rupt relaţiile diplomatice cu Qatar, graficul de executare al lucrărilor a fost dat peste cap, iar forul mondial este obligat să elaboreze deja un plan B. Potrivit presei internaţionale, FIFA se gândeşte la o rocadă, să mute turneul din 2022 în SUA, Mexic şi Canada, cele trei ţări candidând pentru CM din 2026, iar Qatarul, dacă îşi rezolvă problemele diplomatice, să găzduiască următorul mondial. Nici această soluţie nu este una foarte solidă având în vedere relaţiile destul de tensionate dintre SUA şi Mexic, tensiune provocată de declaraţiile din campania electorală a actualului preşedinte american Donald Trump.
În legătură cu acest turneu au existat nenumărate suspiciuni şi nemulţumiri, de la acuzaţii de corupţie legate de procesul de desemnare până la mutarea mondialului în perioada noiembrie-decembrie, finala urmând să se dispute la 18 decembrie, de ziua naţională a ţării gazdă, pentru ca meciurile să se poată disputa la temperaturi acceptabile. Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite şi Egiptul au rupt legăturile diplomatice cu Qatar în acest an, acuzând autorităţile de la Doha că sponsorizează terorismul şi extremismul. Coaliţia arabă coordonată de Arabia Saudită, care de doi ani desfăşoară operaţiuni în Yemen, a anunţat excluderea Qatarului din organizaţie, acuzând acest stat că ar susţine reţele teroriste, inclusiv Al-Qaeda şi Stat Islamic. În plus, conform Amnesty International, organizaţie pentru apărarea drepturilor omului, muncitorii care lucrează pe şantierele "mondialului" sunt obligaţi să trăiască în condiţii mizere şi să plătească taxe enorme de recrutare. Există informaţii că le sunt reţinuţi abuziv bani din salariu şi le sunt confiscate paşapoartele la sosirea în Qatar. Amnesty International acuză FIFA că nu a luat măsuri ca să împiedice organizarea turneului din 2022, deşi ştia problemele din această ţară. Amnesty lnternational le-a cerut marilor sponsori ai Campionatului Mondial din 2022 să preseze FIFA pentru a rezolva problemele, iar în cazul în care până la finele anului 2017 nu se publică un plan de măsuri concrete care să îmbunătăţească viaţa celor care muncesc pe şantierele dedicate turneului final, să se decidă mutarea competiţiei într-o altă ţară. Conform unor calcule ale specialiştilor, Qatarul va cheltui pentru acest turneu final aproximativ 200 de miliarde de dolari, cea mai mare sumă din istoria turneelor sportive.
În legătură cu mondialul de anul viitor, din Rusia, de asemenea contestat, lucrurile sunt rezolvate, iar FIFA pare liniştită în această privinţă. Preşedintele FIFA, Gianni Infantino a fost foarte optimist la tragerea la sorţi: "Sunt convins că Mondialul din Rusia va fi cel mai bun din istorie. Aceasta este misiunea noastră, să organizăm cea mai bună Cupă Mondială. Din ce am văzut, pot să spun că totul este pregătit, iar ce încă nu va fi gata în curând. Fotbalul este magie şi pasiune. Fotbalul poate schimba multe lucruri şi are posibilitatea de a face posibil ca oamenii să simtă lucruri diferite despre ţările lumii. Toată lumea care va veni în Rusia, va fi binevenită". Infantino a îndemnat Occidentul la mai multă toleranţă în privinţa relaţiei cu Rusia sau cu lumea arabă, reamintind că şi acesta are lucruri de care să se ruşineze.
Săptămâna trecută s-au tras la sorţi grupele mondialului de vara viitoare, acestea arată astfel: Grupa A: Rusia, Uruguay, Egipt, Arabia Saudită; Grupa B: Portugalia, Spania, Iran, Maroc; Grupa C: Franţa, Peru, Danemarca, Australia; Grupa D: Argentina, Croaţia, Islanda, Nigeria; Grupa E: Brazilia, Elveţia, Costa Rica, Serbia; Grupa F: Germania, Mexic, Suedia, Coreea Sud; Grupa G: Belgia, Anglia, Tunisia, Panama; Grupa H: Polonia, Columbia, Senegal, Japonia. Cele 64 de meciuri din cadrul turneului final se vor disputa pe 12 stadioane aflate în 11 oraşe: Ekaterinburg, Kaliningrad, Kazan, Moscova, Nijnîi Novgorod, Rostov pe Don, Sankt Petersburg, Samara, Saransk, Soci şi Volgograd. Finala se va juca pe 15 iulie, la Moscova, pe stadionul Lujniki.