FP: "Listarea Hidroelectrica nu va avea loc anul acesta"

A.V.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 aprilie 2020

FP: "Listarea Hidroelectrica nu va avea loc anul acesta"

Oferta publică iniţială (IPO) a producătorului de energie electrică Hidroelectrica, deţinut de stat, nu este posibilă anul acesta, conform spuselor lui Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments şi manager de portofoliu al Fondului Proprietatea (FP).

Domnia sa a declarat ieri, într-o videoconferinţă: "Întotdeauna ne-am comunicat părerea potrivit căreia nu credem că este posibilă listarea Hidroelectrica anul acesta. Nu există vreun motiv să credem că IPO-ul va avea loc în 2020, de aceea ne menţinem părerea că listarea Hidroelectrica va avea loc anul viitor. Compania continuă să facă paşii necesari în vederea alegerii consultanţilor pentru pregătirea IPO-ului. Desigur, o perioadă mai lungă de restricţii (n.r. generate de carantină) va accentua potenţialul unei amânări a listării. Dar, după cum evaluăm situaţia în acest moment, nu anticipăm o amânare majoră, mai târziu de primul sau al doilea trimestru al anului viitor. Suntem încurajaţi să vedem că managementul companiei ia măsuri ca să atingă acest obiectiv şi credem că şi acţionarul majoritar, statul român, continuă să susţină listarea societăţii".

Menţionăm că FP are o deţinere de 20% din Hidroelectrica, iar înainte de izbucnirea pandemiei de coronavirus, guvernul de la Bucureşti declara că vrea să vândă până la 20% din societate prin intermediul BVB, în cea de-a doua jumătate a anului curent.

Oficialul FP a adus în atenţie şi Ordinul care obligă companiile din sectorul energiei să prezinte planuri de investiţii pe cinci ani, afirmând că un astfel de plan are sens în teorie, dar, în practică, "este extrem de dificil ca acestea să poată să facă planuri detaliate într-un mediu atât de imprevizibil".

Johan Meyer a subliniat: "Nu ne aşteptăm ca ele să îşi poată lua angajamente majore faţă de infrastructură, de exemplu. Orice plan trebuie să aibă obiective economice, deci trebuie să aibă sens din perspectiva companiei şi a acţionarilor săi".

Johan Meyer a mai spus, în videoconferinţa de ieri, că în ceea ce priveşte strategia de investiţii, FP lucrează îndeaproape, ca de obicei, cu societăţile din portofoliu, ca să asigure crearea de valoare maximă pentru acţionari. Domnia sa a menţionat că strategiile vor ţine cont de faptul că, acum, societăţile operează într-un mediu foarte dur, generat de ceea ce se întâmplă în România şi în lume.

Reprezentantul FP a făcut referire la măsurile luate de Guvern în contextul pandemiei de coronavirus, afirmând: "Guvernul de la Bucureşti a înţeles rapid că anumite industrii, precum HoReCa, sunt afectate în mod deosebit de faptul că oamenii nu pot interacţiona faţă în faţă. Apreciem efortul Guvernului de susţinere a veniturilor persoanelor afectate. Dar, măsurile privind condiţiile de creditare necesită mai multă atenţie, pentru că anumite business-uri şi persoane nu îşi vor putea achita ratele. În principiu, măsura are sens, însă nu ne putem aştepta ca băncile să susţină o astfel de măsură singure. Este o situaţie care trebuie monitorizată îndeaproape, pentru ca statul să se asigure că nu sunt persoane care abuzează de această facilitate".

Johan Meyer a menţionat că şi răspunsul monetar la noul context, respectiv reducerea dobânzilor, este pozitiv, dar nu înseamnă că acum băncile sau instituţiile financiare "vor fi nerăbdătoare să extindă împrumuturile, în condiţiile în care ne aflăm într-un climat atât de volatil".

Ca măsuri suplimentare, oficialul FP crede că este important ca Guvernul să continue să susţină în special IMM-urile, pentru că redresarea acestora nu va avea loc "peste noapte". În opinia sa, Executivul trebuie să ia în considerare nevoile micilor afaceri şi ale persoanelor care le administrează.

iune, care echivalează cu un randament de 5,68%. Distribu ia totală către ac ionari, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2019, a fost de1,08 miliarde RON, dintre care 642 milioane RON au fost sub formă de dividende i 439 milioane RON au fost folosi i în cel de-al zecelea program de buy-back. Distribu iile totale către ac ionari din 2010 până în 2020, prin răscumpărări i numerar, se vor situa la 13,09 miliarde RON   sau 3,54 miliarde dolari".

-----

Primele zece mari companii din portofoliul FP sunt Hidroelectrica, OMV Petrom, Bucharest Airports, Engie Romania, Nuclearelectrica, E-Distribuţie Banat, E-Distribuţie Muntenia, Constanţa Port, Salrom, E-Distribuţie Dobrogea. Fondul Proprietatea a raportat un profit net auditat de

3.129.870.912 lei în situaţiile financiare pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2019.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb