FRANCEZII NU SE MAI AMUZĂ LA "GLUMELE" LUI FRANÇOIS HOLLANDE  Stare de urgenţă pentru salvarea unui preşedinte terminat

Europa a răsuflat uşurată când, în urma unor jocuri politice murdare, Frontul Naţional nu a obţinut victoria în alegerile regionale din Franţa. Expresia "scopul scuză mijloacele" a definit aceste alegeri şi va continua să fie crezul preşedintelui François Hollande până la alegerile generale de anul viitor.

Confruntat cu spectrul real al pierderii fotoliului de la Élysee, preşedintele francez a "instituit" relativ recent o nouă stare de urgenţă, de data aceasta economică, în scopul reducerii şomajului.

"Dacă nu voi avea succes cu reducerea şomajului până la sfârşitul mandatului, credeţi că mă voi prezenta în faţa cetăţenilor în 2017?", îl întreba François Hollande pe reporter, cu ocazia unui interviu televizat din noiembrie 2014. Declaraţia a fost interpretată în presă ca o promisiune a preşedintelui de a nu mai candida pentru un nou mandat. Între timp, Hollande a precizat că promisiunea a fost o "greşeală".

Pe fondul stării de urgenţă economică, guvernul de la Paris a venit cu o serie de propuneri, extrem de timide, pentru liberalizarea pieţei muncii, care "funcţionează" pe baza unui Cod al Muncii de peste 2.000 de pagini. A fost anunţat şi un program de stimulare a angajărilor pentru persoanele cu o calificare redusă, a cărui valoare este de 2 miliarde de euro.

Criticile din presa internaţională nu au întârziat să apară. Bloomberg scrie că "starea de urgenţă economică este un non-eveniment", în condiţiile în care "propunerile nu reprezintă decât vechi trucuri utilizate de toate guvernele franceze în ultimele decade", conform opiniilor preluate de agenţia de presă.

Nemulţumirea populară s-a manifestat imediat şi aproape toate categoriile de vârstă au ieşit în stradă, inclusiv liceenii, iar guvernul a dat înapoi.

Dar ce semnificaţie economică poate avea iniţiativa lui Hollande? Nulă, deoarece "motorul" creării locurilor de muncă îl reprezintă investiţiile, care nu prea se mai văd în Franţa.

După cum scrie Patrick Artus, economist-şef al băncii de investiţii Natixis, "companiile industriale franceze nu investesc nici pentru modernizare şi nici pentru creşterea capacităţii".

Conform analizei lui Artus, investiţiile din industrie se fac pentru creşterea capacităţii, dacă există cerere suplimentară care trebuie satisfăcută, sau pentru modernizare, în condiţiile unei cereri scăzute sau a necesităţii reducerii costurilor de producţie.

"Lipsa investiţiilor în noi capacităţi de producţie arată o problemă la nivelul competitivităţii sau un decalaj între gradul de sofisticare a produselor şi cerere", mai scrie economistul francez, care apreciază că "problema Franţei nu este deficitul de cerere agregată", iar "politicile economice de până acum nu au avut rezultate".

În acest context, profesorul Thomas Piketty, autorul cărţii "Capitalul în secolul XXI", a declarat că "nu există un plan clar, o politică clară, iar guvernul improvizează permanent", după cum scrie Financial Times.

Din păcate, status-quo-ul improvizaţiilor din politica economică a autorităţilor franceze este susţinut de politica BCE, al cărui program de relaxare cantitativă a permis menţinerea costurilor de finanţare a datoriei publice franceze la minime istorice, complet nejustificate de realitatea economică.

Pe fondul unui deficit bugetar cu mult peste limitele impuse de Comisia Europeană, datoria publică a crescut cu peste 230 de miliarde de euro de la începutul mandatului lui Hollande, ajungând la 2,096 trilioane de euro la sfârşitul T4 2015, conform datelor oficiale de la INSEE (Institut national de la statistique et des etudes economiques), ceea ce reprezintă 95,7% din PIB.

Rata şomajului, un indicator de evoluţia căruia Hollande şi-a condiţionat prezentarea în faţa electoratului şi în 2017, a crescut până la 10,3% în T4 2015, de la 9,3% în T2 2012, pe fondul unui şomaj cronic de peste 20% în rândul tinerilor sub 25 de ani. Ultimele date de la INSEE arată că rata şomajului pentru categoria de vârstă 15-24 de ani a fost de 24% în T4 2015.

Tot datele oficiale arată o creştere economică trimestrială de 0,3% în T4 2015 şi o creştere a PIB-ului de 1,2% în 2015, după un avans de 0,2% în anul precedent.

Această "performanţă" are însă la bază o componentă conjuncturală puternică, sub forma preţului petrolului şi a deprecierii monedei unice. Patrick Artus a estimat că, în absenţa celor două efecte, "creşterea" economică din 2015 ar fi fost de -0,4%, adică o contracţie, fenomen care reflectă "vulnerabilitatea economiei franceze".

Pe fondul extinderii protestelor sociale, preşedintele François Hollande a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la un dialog televizat cu cetăţenii, despre care Financial Times scrie că a fost "o mustrare în direct", unde criticile au venit din toate părţile.

Când Hollande a început să vorbească despre "îmbunătăţirea situaţiei", un jurnalist l-a întrebat dacă nu cumva glumeşte.

Proprietarul unei mici afaceri i-a declarat preşedintelui că reformele pieţei muncii discutate în parlament nu îl ajută, deoarece "sunt făcute pentru marile companii". "Se pare că nu reuşiţi să-i convingenţi nici pe muncitori, nici pe angajatori", i-a spus preşedintelui un jurnalist al postului de televiziune France 2, organizatorul dezbaterii.

Sondaje recente de opinie arată că 87% dintre cetăţenii Franţei sunt nemulţumiţi de activitatea prezidenţială, iar 74% consideră că Hollande nu ar trebui să mai candideze, după cum scrie FT.

Pe lângă situaţia economică, nemulţumirile populaţiei sunt legate şi de permanentizarea stării de urgenţă declarate în urma atacurilor teroriste din toamna anului trecut.

Printr-o ironie amară, protestele de la Paris împotriva preşedintelui iranian, cu ocazia vizitei sale din ianuarie 2016, s-au desfăşurat în paralel cu cele împotriva extinderii stării de urgenţă din Franţa, considerată un pericol la adresa democraţiei şi a drepturilor cetăţenilor.

Acesta este contextul în care Emmanuel Macron, ministrul economiei în guvernul "condus" de Manuel Valls, a lansat o nouă mişcare politică, "En Marche". Deocamdată, fostul bancher neagă speculaţiile privind o posibilă candidatură prezidenţială, iar Hollande a declarat că Macron "se află în echipa şi sub autoritatea mea". Chiar aşa?

Din păcate pentru cel considerat cel mai slab preşedinte din istoria Franţei, formaţiunea politică a lui Macron s-ar putea să reprezinte singura şansă pentru trimiterea unui candidat de stânga la Élysee.

Oare Partidul Socialist va fi capabil să accepte rolul secundar într-un fel de coaliţie, astfel încât să facă uitat mandatul dezastruos al lui Hollande?

O minimă decenţă şi onoare ar trebui să-l determine pe François Hollande să demisioneze înaintea alegerilor şi să ceară, măcar, scuze poporului francez.

Dar va conduce înlocuirea preşedintelui terminat, prin demisie sau alegeri, la îmbunătăţirea perspectivelor economice ale Franţei?

Ar fi prea frumos, însă nu şi posibil în condiţiile actuale ale contractului social din Hexagon şi ale rămânerii ţării în zona euro.

Franţa trebuie să parcurgă până la capăt purgatoriul economic, iar atunci va găsi, poate, o nouă Bastilie pe care să o cucerească.