FRANCIZA Omul potrivit pentru franciza potrivită (I)

Am prezentat într-un articol anterior cauzele cele mai comune ale eşecului unui francizor. Dar care sînt cauzele eşecului francizatului? Despre un francizor a cărui afacere întră în faliment se vorbeşte peste tot; despre un francizat, cu mult mai puţin.

Una dintre cauzele eşecului francizaţilor o reprezintă francizatul însuşi. Faptul că francizatul primeşte manuale şi know how pentru operarea afacerii nu garantează succesul. Francizorul îi oferă francizatului un pachet de bază, dar succesul trans-punerii în practică a acestui pachet depinde foarte mult de abilităţile şi capacităţile francizatului de a maximiza oportunitatea pe care o reprezintă acest pachet. Acest factor pare prea relativ, uneori făcînd dificilă stabilirea motivelor unui eşec, deşi în ziua de azi s-a acumulat îndeajuns de multă experienţă pentru a se putea identifica acele caracteristici care au dus la un eşec provocat de către francizatul însuşi.

De aceea, oricine decide că ar dori să aibă propria afacere ar trebui să se auto-examineze mai întîi, precum să examineze şi atitudinile sale, capacităţile şi ţelurile sale pe termen lung. Dar francizatul trebuie să fie complet sincer cu sine însuşi/însăşi şi să nu se amăgească în a-şi urma dorinţele sale originale, indiferent de răspunsurile pe care şi le va da la întrebările pe care trebuie să şi le pună.

Orice potenţial francizat care îşi face această auto-examinare ar trebui să ştie care sînt caracteristicile care ar putea conduce la un eşec, în cazul în care el le recunoaşte în el însuşi. Iată o parte dintre acestea, aşa cum sînt ele enumerate de către M. Mendelsohn în "The Guide To Franchising":

1. Francizatul care a mai avut o afacere proprie, probabil în acelaşi domeniu din care face parte şi franciza pe care vrea acum să o cumpere. O astfel de persoană s-ar putea să-şi fi creat deja propriile concepţii şi astfel să fie mai puţin receptivă la ideile francizorului şi la regulile sistemului. Din această cauză unii francizori nu acceptă ca francizaţi persoane care au experienţă în tipul lor de afa-ceri. Există şi cazuri în care experienţa în domeniu şi cunoaşterea pieţei sînt esenţiale, deoarece timpul nu permite învăţarea acestor lucruri în timpul operării şi conducerii unei francize. Cu toate acestea, acceptarea de către francizat a sistemului de reguli trasat de francizor este fundamental pentru succesul oricărei francize.

2. Auto-indulgenţa francizatului. Nici un francizat nu îşi permite aşa ceva. Au existat cazuri în care francizaţii nu au depus eforturile necesare deoarece au marşat pe concepţia: "Acum eu sînt şeful, iar şefii nu muncesc!" Sindromul "şefului" poate fi foarte periculos, deoarece francizaţii care au această problemă se comportă aşa cum cred ei că ar trebui să se comporte un şef, ceea ce înseamnă, de cele mai multe ori, să cheltuiască fără să muncească şi să cîştige. Nimeni nu poate avea succes în acest mod. Dacă viitorul francizat are astfel de idei şi de concepţii privind viaţa de om de afaceri ca propriu şef, ar trebui să evite să se lanseze singur în afaceri pentru că dacă va pune în practică o astfel de atitudine, este condamnat la eşec.

3. Francizatul care îşi pierde cumpătul. Acesta poate fi de două tipuri:

a. francizatul care se pierde cu firea cînd, după demararea afacerii, se vede copleşit de res-ponsabilităţile şi de amploarea faptului de a fi propriul şef;

b. francizatul care nu se poate împăca cu pierderile pe care multe afaceri le suferă în primele zile, înainte de a se consolida. Acest tip de pierdere a speranţei apare chiar şi în cazurile în care francizatului i s-a atras atenţia că vor exista pierderi şi a fost sfătuit să-şi organizaze capitalul astfel încît să se poată susţine şi să poată susţine şi afacerea în această perioadă. Pentru construirea unei afaceri este nevoie de nervi tari pentru a putea accepta şi pierderile.

4. Francizatul care nu respectă regulile sistemului. Aceasta se întîmplă cel mai des după ce francizatul se află deja în sistem de ceva timp şi are succes. El începe să creadă că el însuşi şi nu francizorul este motivul pros-perităţii sale. Parţial este adevărat, francizatul contribuie la propriul succes. Unii francizaţi sînt mai buni decît alţii, iar unii ajung mai prosperi decît alţii datorită efortului depus şi a muncii asidue. Pericolul apare atunci cînd tot acest succes îl face pe francizat să creadă ca el/ea ştie cel mai bine, aceasta ducînd la o respingere a regulilor sistemului francizorului sau la o dorinţă de a-şi impune voinţa şi a efectua schimbări fără aprobarea francizorului.