ZIARUL BURSA

06 ianuarie 2006
Ediţia din 18.11.2024

Greva de la "Codelco" ameninţă în continuare piaţa cuprului

Alina VasiescuInternaţional / 6 ianuarie 2006

Specialiştii aşteaptă continuarea creşterii preţului cuprului pe piaţa din Londra, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora greva miilor de lucrători ai companiei "Codelco" din Chile, cel mai mare producător mondial de profil, va determina disfuncţionalităţi în aprovizionarea pieţei mondiale.

România va reduce cu 30% capturile de sturioni în Delta Dunării

Companii / 6 ianuarie 2006

Populaţiile naturale de sturion din România sînt în declin, fapt pentru care la nivel regional s-a propus pentru ţara noastră o cotă de captură, în 2006, cu 30% mai mică decît în 2005, a declarat guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Paul Cononov, citat de Rompres.

"ERSTE BANK" ÎN SITUAŢIE DELICATĂ Vals în cerc vicios la Viena

MAKEBănci-Asigurări / 6 ianuarie 2006

Investitorii din piaţa de capital vieneză s-au dovedit sensibili la prudenţa manifestată de agenţia de rating "Moody"s", cea care a plasat sub observaţie ("cu perspective negative") puterea financiară a "Erste Bank", astfel că, de două zile, acţiunile băncii înregistrează un recul la bursa austriacă.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

"Caprice" părăseşte piaţa Rasdaq

Alexandra MarişPiaţa de Capital / 6 ianuarie 2006 /

Acţionarii societăţii clujene "Caprice" au considerat oportună delistarea companiei de la Bursă, în condiţiile în care în ultimii trei ani nu s-a realizat nici o tranzacţie cu acţiunile sale (ultimul transfer a fost realizat pe data de 16...

CET Brăila se va împrumuta ca să cumpere combustibil

Simona NăstasePiaţa de Capital / 6 ianuarie 2006 /

Compania brăileană CET va contracta un credit în suma maximă de 17 milioane RON, garantat în proporţie de 80% de statul român, care va fi utilizat ca să asigure necesarul de combustibil pentru desfăşurarea fără probleme a activităţii societăţii.

Dai în mine, dai în fabrici şi uzine

Cornel CodiţăEditorial / 6 ianuarie 2006

Cornel Codiţă

În entuziasmul debordant al sfîrşitului de an, care a cuprins actuala guvernare, Primul Ministru a anunţat solemn încheierea eforturilor echipei sale de a reforma administraţia publică din România.

De ce nu investesc în fonduri mutuale?

Mihai IordachePiaţa de Capital / 6 ianuarie 2006 /

Vrem nu vrem, trebuie să recunoaştem că după marele, monstruosul scandal prilejuit de falimentarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI) şi în subsidiara Fondul Naţional de Acumulare (FNA), industria fondurilor mutuale a primit a doua lovitură...

"Monsanto", din nou profitabilă

Alina VasiescuInternaţional / 6 ianuarie 2006

Compania americană "Monsanto", cunoscută petru produsele sale modificate genetic, a revenit la profit în primul trimes-tru din exerciţiul fiscal 2005/2006, depăşind aşteptările specialiştilor în acest sens.

"Neptun Olimp" vinde din active

Simona NăstasePiaţa de Capital / 6 ianuarie 2006 /

Centrala termică Neptun, aparţinînd societăţii "Neptun Olimp", va fi vîndută companiei bucureştene "Energoutil Contact", care o are deja în chirie.

SIBIU DERIVATE 5 ianuarie 2006

Decebal N. TodăriţaPiaţa de Capital / 6 ianuarie 2006

Penultima zi de tranzacţionare a primei săptămîni din 2006 de pe piaţa derivatelor a păstrat intact gradul ridicat de interes manifestat către investiţiile la termen.

Justiţia dinamitează reforma sistemului sanitar

Cătălin BălanCompanii / 6 ianuarie 2006

Ministrul Sănătăţii îşi vede compromis planul de reformă prin decizia Curţii de Apel care dă cîştig de cauză contestaţiei făcute de Sorin Oprescu, directorul destituit al Spitalului Universitar.

Adina Crăciun - SSIF Broker SA

E.O.Companii / 6 ianuarie 2006 /

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) organi-zează o licitaţie restrînsă, în două etape, în vederea elaborării proiectului tehnic şi a studiilor de fezabilitate, pentru pregătirea pachetului de proiecte de...

SIBIU

DECEBAL N. TODĂRIŢAPiaţa de Capital / 6 ianuarie 2006

Sesiunea de vineri 13.01. 2006 a pus punct celei mai lichide săptămîni din istoria bursei instrumentelor derivate.

"Romaero" Bucureşti a trecut pe profit

ALEXANDRA MARIŞPiaţa de Capital / 6 ianuarie 2006 /

Societatea "Romaero" Bucureşti, tranzacţionată pe piaţa Rasdaq sub simbolul RORX, a înregistrat în primele trei trimestre ale anului trecut o cifră de afaceri de 29,2 milioane RON, mai mare cu 22,8% decît în perioada similară a anului 2004.

La Iaşi se va înfiinţa un oficiu de turism

DORU MOCANU, IaşiCompanii / 6 ianuarie 2006 /

Neimplicarea municipalităţii ieşene în promovarea şi susţinerea turismului în capitala culturală a ţării a determinat protestele patronilor hotelurilor ieşene, cu atît mai mult cu cît, potrivit unei hotărîri a Consiliului Local emisă la finalul...

OPINII Care investiţii străine directe?

Dr. CONSTANTIN COJOCARUEditorial / 6 ianuarie 2006

Dr. CONSTANTIN COJOCARU

O componentă principală a megamanipulării informaţionale a naţiunii române în epoca postdecembristă o reprezintă proslăvirea capitalului străin, prezentarea acestuia ca unică forţă capabilă să le aducă românilor bunăstare şi prosperitate, să-i...

O nouă tranzacţie eronată la Bursa din Tokyo

ALINA VASIESCUInternaţional / 6 ianuarie 2006

Societatea japoneză de brokeraj "Daiwa Securities SMBC" a plasat, la finele săptămînii trecute, la Bursa din Tokyo, un ordin de vînzare greşit, pentru 25.000 de acţiuni "Sumitomo Mitsui Financial Group", aceasta fiind cea mai...

Complex comercial pe Calea Bucureşti, din Braşov

ŞTEFAN-TEODOR VACARENCO, BraşovCompanii / 6 ianuarie 2006 /

Consiliul Local al Municipiului Braşov a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu (PUD), aferent ridicării unui complex comercial pe b-dul Calea Bucureşti, zonă specifică investiţiilor de acest gen.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo