PLASAMENTE ALTERNATIVE Ghilimele la toate cartierele

Acum exact un an, fabulam despre cum va evolua piaţa de artă din România, în anul pe care tocmai l-am încheiat acum, şi tocmai îl începeam, atunci. Porneam de la incendiul care distrusese Teatrul de Operetă şi concluzionam ca stele în care ghiceam viitorul comerţului cu arta din 2005 erau luminile semafoarelor. Acum, lucrările de refacere a incendiatului sînt pe cale să se încheie, iar semafoarele nici nu se mai văd din atîtea luminiţe de Crăciun instalate de fostul primar al Bucureştiului, ca să se videanu mai bine cine e la Cotroceni.

Licitaţiile la casa Alis, găzduite în foaierul sălii incendiate, au continuat, aşa cum prevedeam cu o clarviziune rar întîlnită, şi dacă nu s-a petrecut şi creşterea evidentă a numărului cumpărătorilor sau a volumului vînzărilor asta nu prea are legătură cu incendiul care era să păteze paltonul alb şi începutul mandatului de minis-tru, amîndouă ale doamnei superpolitician Mona Muscă. Poate au început să cumpere din licitaţii, aşa cum anticipam acum un an, şi oamenii care nu au mai făcut-o pînă în 2005, dar numărul lor e nesemnificativ, departe de calificativul curajos pe care, cu prea mult optimism, l-am aruncat în ianuarie trecut. Nu au mai intrat în competiţie alte case de licitaţie şi nici vîn-zări ocazionale în alte oraşe din ţară nu s-au produs. Altfel spus, aşa-numita provincie rămîne imună la vînzările des-chise, iar cu cîteva excepţii uşor de remarcat prin prezenţa insistentă la evenimentele bucureştene, multe stau catastrofal şi în materie de comerţ de artă de galerie. În altă traducere, nu au nici măcar galerii sau dacă au aşa ceva sînt fără pretenţii sau doar rodul eforturilor unor pasionaţi demni de toată stima. Cei foarte atenţi vor sesiza o licitaţie numită "Pogany", pe la sfîrşitul anului trecut. Îţi trebuie, într-adevăr, foarte multă atenţie să o remarci, deşi PR-ul a fost complet şi bun, dar piaţa a lovit prin dispreţul său numit procent mic de adjudecări. În plus, puţini sînt cei care pot spune cu adevărat ce s-a dorit cu această poveste.

Să revenim la oile, adică previziunile noastre. "Tîrgurile anticarilor şi ale colecţionarilor se vor întări, înmulţi şi întinde". Rămîne doar întări şi un pic din înmulţi. "Se vor vinde bine în continuare interbelicii noştri, cu aceleaşi vîrfuri şi vedete de pînă acum, pentru că nu va exis-ta o răsturnare de valori şi nici impunerile dubioase nu vor avea succes ceea ce, să recunoaştem, este un semn de maturizare a pieţei". Aici, da, am nimerit-o, pentru că aşa s-a întîmplat, nu? Cu maturizarea nu aş prea băga mîna în foc, eu i-aş zice mai mult blazare. Şi cu cota în creştere a "contemporanilor recent dispăruţi, nu înainte de a fi lăsat o operă şi o viaţă de amintiri" aş susţine că am nimerit-o, desigur, în proporţiile reduse care caracterizează evoluţiile de pe piaţa româneas-că de artă. În continuare am fost, însă, cam poetic de optimist: "Cu puţin mai multă publicitate şi mobilizare chiar şi tinerii contemporani ar putea începe să nu mai regrete aşa tare că s-au făcut artişti plastici. Este de aşteptat şi de dorit un reviriment al tîrgurilor de artă contemporană, să nu rămînă ShopArt-ul singur şi necunoscut". Contemporanii noştri, tineri sau îmbătrîniţi în aşteptări şi speranţe, sprijiniţi în şevaletul în care nu mai au încredere, nu au prea simţit tendinţe de obezitate a buzunarelor în anul ce trecu. Iar Shop-Art-ul nu numai că nu s-a procopsit cu vreun concurent, dar nici el nu se simte prea bine, fiind suspendat, poate chiar desfiinţat, la ora la care citiţi acest articol. Cît despre reluarea Tîrgului Internaţional de Arte Vizuale sau învigorarea sau modernizarea unor saloane, chiar şi oficiale, deja exis-tente, ce să mai vorbim!

Cele mai bine vîndute picturi în acest an au fost tot cele ale lui Nicolae Grigorescu. La Alis s-au dat cu preţuri ce au depăşit miliardul nu mai puţin de 5 lucrări ale maestrului: un "Car cu boi" dat la 10 aprilie cu 1,35 miliarde, mult peste cele 500 de milioa-ne care se cereau în deschidere, un "Drum de ţară", care la 12 iunie a urcat de la 400 la 1.200 de milioane de lei, la 13 februarie, "Un călăraş" s-a vîndut cu preţul de pornire, 1,131 milairde, iar la 24 aprilie, "Cioban în iarbă" a încheiat secţiunea de profil a unei licitaţii de excepţie, crescînd preţul de la 358 la 1.050 milioane.

După Grigoreştii de un miliard vine un Tonitza de 950 de milioane, niţel mai mult de dublul preţului de pornire, un portret de fetiţă vîndut la 6 noiembrie, apoi tot un Grigorescu şi tot un "Cap de faţă", dat cu numai 605 de milioane şi nimic în plus peste deschidere. Mai notăm, la 24 aprilie, una dintre rarele picturi semnate Dumitru Ghiaţă care mai apar pe piaţă, "Piaţa la Turnu Severin", adjudecată cu 575 de milioane, preţul de ofertă fiind de numai 177. Apoi intrăm pe terenul a doi maeştri care ne obligă la detaliere. Jean Cheller a fost revelaţia lui 2004, cu salturi spectaculoase de preţ ce păreau că vor da numele său acestui fenomen. Acum a reuşit cel mult 550 de milioane, e drept, în creştere explozivă de la 88, preţ pus parcă special să adune procente de diferenţă. Mai vine un "Balcic" de 250 de milioane, şi el în creştere de la 92, şi în rest picturi în jurul sutei de milioane: "Vas cu flori", "Vatră" şi "Peisaj de iarnă".

Al doilea maestru pomenit, Iosif Iser, s-a aflat, în 2005, într-o situaţie diferită de Jean Cheller. Cu ani în urmă s-a bucurat de o căutare remarcabilă, răsplătită, de altfel, cu o ofertă pe măsură, după care a cedat mult teren. În 2005 a suferit o revenire relativă, cu mai multe prezenţe şi o cotă consolidată. Recordul perioadei a fost de 525 de milioane, obţinute pe nişte "Salvări albaştri", propuşi cu 220, cu tot cu turcoaică purtătoare. În cazul lui Iser, preţurile plutonului 2005 se învîrt în jurul a 200 de milioane: 210 pentru "Dansatoa-re", 200 pentru "Odaliscă" şi 198 pentru "Ţărancă torcînd", toate modele feminine din universul lui Iser.

Monavissa, casa de licitaţie de artă care tocmai a împlinit trei anişori în acest decembrie, intervine în discuţie cu 875 de milioane de lei, plasîndu-se sub streaşina miliardului cu un surprinzător Aivazovski, "Clar de lună", pictură semnată şi cu dedicaţie, din 1885, pentru nepoata maestrului.

În rest, a confirmat invazia de Alexandru Istrati şi soţia sa, Natalia Dumitrescu, înregistrată în acest an pe piaţa noastră. Pentru cine nu ştie de unde să îi ia pe cei doi artişti, putem spune fie, simplu, din mormîntul lui Brâncuşi din Montparnasse, fie, mai alambicat, din istoria mică a artei, de la capitolul "vecini de atelier, prieteni şi moştenitori ai genialului sculptor". Am cam uzat de ghilimele la acest început de an, le-am dat şi cartierelor pariziene, şi celor din Balcic şi mai abitir în Bucureşti, dar ar mai fi loc de o pereche, în încheiere. Pentru că am descoperit în profeţiile de atunci, "n-oasă", dom"le Brucan?, o frază ce încheiere şi de urat de sfîntul Ioan căreia îi doresc personal valabilitate îndelungată. Iată, cu adaptarea de rigoare, un 6 în loc de 5, ce scriam anul trecut, prin vremea aceasta, cînd tot Timofte era la SRI şi Ramba la RADET: "În nici un caz nu ne vom apuca să căutăm vreun sfînt Traian în calendarul ortodox, catolic sau cel oportunist, ci vom rămîne aceiaşi, dorind ani mulţi şi buni puţinilor artişti ce poartă numele sfîntului de astăzi, precum şi tuturor celor numiţi Nelu, Ionel, Ionuţ, Ioana, Ioan, Ion şi sărut mîna, tată. Iar celor care nu au acest nume dar citesc rîndurile şi ziarul de faţă le dorim un 2006 cît mai bun şi fericit!".