Populaţiile naturale de sturion din România sînt în declin, fapt pentru care la nivel regional s-a propus pentru ţara noastră o cotă de captură, în 2006, cu 30% mai mică decît în 2005, a declarat guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Paul Cononov, citat de Rompres. Anul trecut, România a avut autorizată, prin secretariatul de la Geneva, o cotă de captură de 40.325 kg sturion şi obţinerea unei cantităţi de 3.456 kg icre negre. Conform guvernatorului ARBDD, pînă la finele lunii septembrie 2005, s-a realizat la cota de peşte un procent de 29,44 la sută, iar la cea de icre negre 21,5%.
În prezent, gestionarea populaţiilor naturale de sturion în România este făcută de cinci autorităţi: Autoritatea Naţională de Management din cadrul Ministerului Mediului şi Gos-podăririi Apelor, Autoritatea Şiinţifică - Institutul Naţional de Cercetări pentru Delta Dunării din Tulcea, ARBDD, Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură din subordinea Ministerului Agriculturii şi Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol din Minis-terul Agriculturii. "ARBDD are, în prezent, un rol de gestionare administrativă din punct de vedere al menţinerii biodiversităţii. Conform legislaţiei, ne ocupăm de avizarea contractelor de pescuit date asociaţiilor de pescari. ARBDD este numai o parte a ansamblului care coordonează activitatea de pes-cuit şi protecţie a populaţiilor de sturion", a precizat guvernatorul ARBDD.
România este, alături de alte 166 de state, semnatara unui raport de reglementare a protejării speciilor ameninţate din care fac parte şi sturionii. Faptul că România nu a primit, încă, o cotă de captură pentru 2006, de la secretariatul de la Geneva, este explicată de guvernatorul ARBDD ca "o posibilă neconcordanţă la nivel regional a cotelor de captură". România face parte din Regiunea de nord-vest a Mării Negre şi a Dunării inferioare alături de Bulgaria, Serbia şi Muntenegru şi Ucraina.
Pînă cînd cele patru state nu ajung la un acord comun secretariatul de la Geneva nu va transmite nici unei ţări cota proprie de captură. Conform guvernatorului ARBDD, Ucraina, ca de altfel şi Federaţia Rusă, nu au solicitat nici în 2005 cote de export pentru icrele negre ale sturionilor.