OPINII Care investiţii străine directe?

O componentă principală a megamanipulării informaţionale a naţiunii române în epoca postdecembristă o reprezintă proslăvirea capitalului străin, prezentarea acestuia ca unică forţă capabilă să le aducă românilor bunăstare şi prosperitate, să-i scape de toate belelele şi necazurile care s-au năpustit asupra lor după lovitura de stat din decembrie 1989.

În ultimii 16 ani, cu deosebire pe la începutul acestora, românii află din mass-media că ţara lor va primi noi şi noi "infuzii" de capital străin, care le vor crea noi locuri de muncă, noi salarii, noi venituri, noi produse şi servicii - mai pe şleau, noi valuri de lapte şi miere.

Iată, spre exemplu, recent, un cotidian central ne aduce la cunoştinţă, cu litere de-o şchioapă, marea veste: "În 2006, nivel record al investiţiilor străine directe, de 8 miliarde de euro".

Ca să ne risipească orice eventuală îndoială, ziarul nos-tru ne spune că cifra citată, de 8 miliarde de euro, "reiese dintr-un raport al Bank Austria Creditanstalt (BA-CA)". Potrivit raportului citat, mai mult de jumătate din cele 8 miliarde de euro provin din banii ce urmează a fi încasaţi de statul român din vînzarea BCR (3,75 miliarde de euro) şi a CEC-ului (sumă estimată la 0,5 miliarde de euro). Articolul de ziar nu ne spune de unde or să provină restul de 4 miliarde de euro, dar, probabil, tot din ceva "privatizări de succes", adică din vînzări de capital românesc acumulat înainte de 1989.

Anuarul Statistic al României precizează că investiţiile reprezintă "cheltuieli destinate creării de noi mijloace fixe" sau cheltuieli efectuate "pentru dezvoltarea, modernizarea şi reconstrucţia celor existente".

A investi înseamnă a crea capital real nou, capacităţi noi pentru producţia de bunuri şi servicii destinate comercializării, pieţei.

Statistica internaţională face distincţie între investiţiile străine directe (ISD) şi cele indirecte (ISI), primele desemnînd inves-tiţiile propriu-zise, adică cheltuielile efectuate pentru crearea de mijloace fixe noi, sau trans-formarea capitalului bănesc în capital real nou, investiţiile indirecte desemnînd cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea de valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni, etc.), deci transformarea capitalului bănesc în capital financiar.

Investiţiile străine indirecte - sume băneşti cheltuite pentru cumpărarea de acţiuni, obligaţiuni etc. - nu creează capital real nou, capacităţi noi pentru producţia de bunuri şi servicii, nu creează noi locuri de muncă, noi surse de venituri, de salarii şi profituri. Ele transferă numai drepturile de proprietate asupra capitalului real existent, de la vînzător la cumpărător.

Practic, în cei 16 ani de "tranziţie" postdecembristă, inves-tiţiile străine directe în România au fost total nesemnificative, ele reprezentînd mai puţin de 1% din valoarea capitalului acumulat de români pînă în 1989. În ciuda acestui fapt, în perioada 1990-2006, cea mai mare -parte a capitalului utilizat pe teritoriul României a devenit proprietate a străinilor.

Cum s-a ajuns aici? Foarte simplu.

În primul rînd, capitalul bănesc străin intrat în România nu a fost transformat în capital real, în capacităţi noi pentru producţia de bunuri şi servicii. El a fost transformat în capital financiar, în acţiuni, în drepturi de proprietate asupra capitalului real acumulat de români pînă în 1989.

În al doilea rînd, sumele băneşti încasate de statul român prin vînzarea, către străini, a acţiunilor sau, direct a capitalului real - terenuri, construcţii, utilaje, echipamente, maşini, nave etc. - nu au mai fost, aşa cum cereau legile economiei de piaţă, reinvestite, retransformate în capital real, ci au fost utilizate pentru consum, pentru salarii compensatorii, plăţi de dobînzi etc. Aşa se face că statul român, după ce şi-a deposedat proprii cetăţeni de capitalul acumulat de aceştia pînă în 1989, autoîmproprietărindu-se cu acest capital, a vîndut capitalul, a "păpat" sumele încasate, rămînînd şi el, ca şi cetăţenii lui, fără calitatea de proprietar de capital, calitate pe care a transferat-o străinilor, prin aşa-zisa privatizare.

Cele 4,25 miliarde de euro care vor fi încasate prin vînzarea BCR şi a CEC-ului nu reprezintă investiţii străine directe în România. Ele nu vor crea capital nou, nu vor contribui la sporirea valorii capitalului utilizat pe teritoriul României, ci numai la sporirea ponderii capitalului aflat în proprietatea străinilor, cu diminuarea corespunzătoare a ponderii capitalului aflat în proprietatea românilor.

Chiar şi în cazul fericit în care cele 4,25 miliarde de euro vor fi reinvestite, transformate în noi capacităţi pentru producţia de bunuri şi servicii, românii nu vor deveni mai bogaţi, ci vor rămîne la fel de săraci pe cît erau înainte de aceste două "privatizări de succes". Dacă, dimpotrivă, cele 4,25 miliarde de euro vor fi folosite, ca şi cele încasate din privatizările anterioare, pentru plăţi de salarii, atunci rezultatul "net" al celor două "privatizări de succes" va fi acela că românii vor fi mai săraci exact cu suma de 4,25 miliarde de euro.

Investiţiile străine, directe sau indirecte, vin în România, ca şi în oricare altă ţară, pentru a-i face mai bogaţi pe proprietarii lor, nu pe români.

Dacă românii doresc să devină mai bogaţi, ei nu trebuie să aştepte "infuzia" de capital străin, ci să-şi creeze propriul capital, prin muncă, inovaţie şi economisire. După ce l-au creat, să-l păstreze cu sfinţenie. Să nu-l vîndă sub valoare. Să nu-l consume. Aceasta este una din legile dure, dar reale, ale realei economii de piaţă.

Legi pe care românii ar fi putut să le înveţe bine în cei 16 ani de "tranziţie", de "reformă". Dacă ar fi avut acces la adevăr.