Dai în mine, dai în fabrici şi uzine

În entuziasmul debordant al sfîrşitului de an, care a cuprins actuala guvernare, Primul Ministru a anunţat solemn încheierea eforturilor echipei sale de a reforma administraţia publică din România. Cheia de boltă a construcţiei este Ordonanţa de Urgenţă 179 din 14 Decembrie 2005. Unul dintre cele mai consistente cadouri pe care actuala guvernare şi le-a făcut, cu ocazia Crăciunului şi a sărbătorilor de Anul Nou. Ea modifică, pe ici pe colo, dar nu prin părţile esenţiale, după regula de aur a lui Caragiale, legea care reglementează funcţionarea celei mai inutile, vetuste şi inconsistente instituţii din administraţia noastră publică, cea a Prefectului. Bazată pe o realitate istoric demult depăşită - regele nu poate fi peste tot în acelaşi timp, deci are nevoie de reprezentanţi în teritoriu; întruchipînd principiul controlului absolut şi centralizat asupra administraţiei şi autorităţilor locale şi încălcînd grosolan cîteva principii constituţionale fundamentale, instituţia prefectului este semnul sigur că în loc să gîndească cu ochii larg deschişi la realitate, politicienii şi "legiuitorii" noştri preferă să lase Raţiunea să doarmă, născînd alţi monştri.

Dintr-o singură trăsătură de condei, 39 de reprezentanţi ai partidelor aflate acum la guvernare, puşi pe sprînceană şi pe considerente de algoritm politic în funcţia de prefect, au fost transformaţi în statui publice, cu tot cu soclu şi placă memorială. Prin magia unui concurs pe care ei l-au organizat, la care ei au fost singurii concurenţi şi pe care, spre mirarea noastră generală, tot ei l-au cîştigat, precum şi prin efectul ordonanţei cu pricina, toţi, dar absolut toţi exponenţii politici ai actualei formule de guvernare, aflaţi în funcţii de prefect, s-au transformat peste noapte în imparţiali, obiectivi, transparenţi, eficienţi, responsabili, profesionişti şi orientaţi către cetăţean reprezentanţi ai Guvernului la nivel local, aşa cum prevede textul modificat al legii.

Despre faptul ca OUG-ul 179 modifică o lege organică în dispreţul prevederilor constituţionale, nu mai insistăm, nici o guvernare anterioară nu s-a împiedicat de asemenea mărunţişuri, cînd a fost vorba să-şi promoveze interesele, repede, repede, pînă nu se scufundă barca sau pînă nu bagă de seamă fraierii.

Pretenţia că reforma administraţiei a fost încheiată, la nici un an de la preluarea guvernării, în condiţiile în care, în loc să schimbe din temelii, actuala putere nu face decît încercarea stîngace de a-şi transfera beneficiile eternizării structurilor locale de putere executivă, este mai mult decît o gafă, este pur şi simplu un vot de blam.

O reformă a administraţiei în România este o chestiune vitală, capitală, pentru modul cum va arăta ţara în următoarele 3-4 decenii, odată cu intrarea în UE. Reforma nu există fără un concept, transpus eficient în legislaţie; fără resurse şi infrastructură; fără oameni cu competenţe adecvate noului concept şi interesaţi vital de promovarea lui. Toate încercările de pînă acum de a reforma administraţia sînt viciate de faptul că nu au rupt radical cu conceptul moştenit de la regimul anterior. Nu neapărat pentru că era cel utilizat de regimul comunist, trebuia schimbat, ci pentru că nu mai are nici o relevanţă pentru noile condiţii de dezvoltare ale României şi vine direct în contradicţie cu cerinţele integrării europene. De ce a fost totuşi păstrat? Pentru că este canavaua pe care partidele cele mai puternice şi-au organizat atît de eficient relaţiile şi privilegiile puterii economice, politice şi administrative, la nivel local, în anii tulburi ai tranziţiei!

Începînd cu împărţirea administrativă pe judeţe şi terminînd cu structura şi funcţiile instituţiilor administraţiei centrale şi locale, totul, dar absolut totul se cere turnat într-o altă structură conceptuală, dacă cineva doreşte cu adevărat destrămarea "sistemului ticăloşit". Dacă cineva este interesat să dea comunităţilor locale o şansă de dezvoltare prin absorbţia masivă a fondurilor europene. Dacă cineva doreşte, cît de cît, ca infrastructura dezvoltării economice locale să prindă rădăcini şi să devină motorul unui alt tip de economie decît cea etatizată, pe care o gestionăm în pierdere şi azi.

În lipsa unui nou concept, modificările de legislaţie au avut doar rol decorativ sau de instrumente pentru a modifica raporturile de putere pe plan politic; resursele au venit cu picătura, iar oamenii administraţiei au devenit sau au încetat să fie competenţi doar în funcţie de culoarea politică a guvernării! Acesta este conţinutul reformei administraţiei de pînă acum! Iar actuala guvernare ne spune că, eternizîndu-şi reprezentanţii în funcţiile de prefecţi, a rezolvat tot ceea ce mai era de rezolvat!

Încă de la instalarea actualei puteri, a fost clară tema fundamentală a mandatului său: "modificarea balanţei de putere", prea puţin favorabilă forţelor aliate, PNL-PD. Cei care i-au dat votul şi i-au furnizat majoritatea firavă de care dispune au sperat că acesta nu este un scop în sine, ci doar mijlocul pentru un nou proiect, pentru o altfel de guvernare, pentru alte finalităţi ale exerciţiului puterii decît consolidarea economică a clicilor de partid şi de stat şi eternizarea politică a unor figuri triste ale tranziţiei. Abordarea reformei în administraţie şi justiţie arată cu claritate că dintre toate răspunsurile posibile, dintre toate căile de acţiune politică, a fost preferată soluţia bazată pe asigurarea controlului pe termen lung asupra instrumentelor de stat ale puterii. O soluţie doar în aparenţă sigură, asupra căreia nici măcar nu poate pretinde brevet de inovaţie, necum de invenţie. Soluţia a fost brevetată demult - teoretic de Machiavelli - şi ridicată la rang de raţiune practică de regimurile totalitare ale secolului XX. Este soluţia care a asigurat PSD-ului proeminenţa politică de care s-a bucurat în spaţiul tranziţiei. Lozinca "Dai în mine, dai în fabrici şi uzine" este expresia concentrată a acestui principiu şi stă în linie directă cu alte formule consemnate de istorie, de la "L"etat c"est moi"!, pînă la "Führerul providenţial". Un principiu aflat în opoziţie cu filosofia, spiritul şi logica oricărui sistem liberal de guvernare.