Guvernul de la Paris trebuie să identifice noi venituri şi reduceri de cheltuieli de până la 43 miliarde de euro pentru a respecta angajamentele privind deficitele bugetare pentru 2012 şi 2013, potrivit unui audit al Curţii de Conturi, realizat la cererea executivului francez. Pentru anul în curs, guvernul trebuie să obţină venituri şi economii suplimentare de 6-10 miliarde de euro, pentru a respecta angajamentul Franţei faţă de UE referitor la diminuarea deficitului bugetar, de la 5,2% anul trecut la 4,5% în acest an, potrivit raportului, citat de AFP. Pentru 2013, presupunând o creştere economică de 1%, efortul necesar ar fi "semnificativ mai mare", de până la 33 de miliarde de euro.
Curtea de Conturi consideră posibilă, însă, atingerea acestor obiective, notând că efortul ar fi de aceeaşi amploare cu cel anterior trecerii la euro, în perioada 1994-1996.
Anul 2013 va fi critic pentru angajamentul preşedintelui Francois Hollande privind echilibrarea bugetului până în 2017, la sfârşitul actualului său mandat, se arată în raport, citat de Mediafax.
O rectificare bugetară aşteptată pentru şedinţa de miercuri a Consiliului de miniştri vizează modificarea legii finanţelor pentru anul în curs, prin măsuri fiscale şi de economie bugetară, astfel încât să fie respectate angajamentele, în pofida situaţiei economice dificile.
Ministrul Economiei, Pierre Moscovici, a declarat, duminică, că guvernul se pregăteşte să-şi înrăutăţească estimarea de creştere economică de la 0,5% la cel mult 0,4% pentru anul în curs şi de la 1,7% la 1-1,3% pentru anul următor.