Transportul pe cale ferată, activităţile de pe aeroporturi şi din şcolile de stat din Franţa au fost întrerupte ieri, ţara confruntându-se cu o grevă generală de o zi, declanşată de opt sindicate majore. Aceasta a fost mişcarea grevistă cea mai amplă declanşată după alegerea preşedintelui Nicolas Sarkozy, în mai 2007.
Sindicaliştii cer guvernului să întreprindă mai multe acţiuni în vederea stopării creşterii şomajului şi a declinului puterii de cumpărare, în condiţiile în care Franţa intră în prima recesiune din ultimii 16 ani. Cele opt sindicate reprezintă majoritatea celor 1,9 milioane de sindicalişti din ţară.
"Guvernul trebuie să-şi schimbe metodele", a declarat Jean- Claude Mailly, secretar general la sindicatului Force Ouvriere. Acesta a subliniat: "Există temeri reale cu privire la puterea de cumpărare. Sindicaliştii sunt uniţi în privinţa nevoii de acţiune".
Sindicaliştii plănuiau 200 de demonstraţii şi marşuri de protest în oraşele din întreaga ţară.
Printre participanţii la grevă s-au numărat angajaţii "Electricité de France" SA, "GDF Suez "SA şi ai diviziilor locale ale companiilor americane "International Business Machines" Corp. şi "Hewlett-Packard" Co. Protestatarii au fost, în principal, învăţători, profesori, doctori, funcţionari publici, care au solicitat "măsuri urgente pentru slujbe şi salarii".
Sindicaliştii sunt de părere că măsurile anunţate de guvern până în prezent sunt neadecvate. În decembrie, Sarkozy a făcut public un pachet de stimulente economice de 26 miliarde de euro (34,4 miliarde de dolari).
Potrivit unui sondaj CSA efectuat pentru cotidianul Le Parisien, la data de 25 ianuarie, 69% dintre francezi consideră justificată greva, iar 46% sprijină această mişcare. Numai 12% se opun grevei, conform sondajului.
La începutul săptămânii, premierul francez Francois Fillon a respins apelul la concesii în vederea aplanării conflictului cu sindicaliştii.
Economia Franţei, a doua din zona euro, ar putea scădea cu 1,8% anul acesta, iar şomajul ar putea ajunge la 9,8%, potrivit estimărilor Uniunii Europene.