Federaţia Română de Fotbal a anunţat că îl va susţine pe selecţionerul Edward Iordănescu în continuare. Din nefericire pe Iordănescu jr. nu-l suţin rezultatele, dar asta este o altă discuţie.
La sediul Federaţiei Române de Fotbal a avut loc o întâlnire între administraţia FRF, reprezentată de directorul tehnic Mihai Stoichiţă şi preşedintele Răzvan Burleanu, şi Edward Iordănescu. În urma discuţiilor avute, Federaţia Română de Fotbal îşi reafirmă sprijinul pentru Edward Iordănescu.
Migai Stoichiţă a declarat: "Suntem într-un moment greu pentru fotbalul românesc. Putem spune că nu mai este vorba de un accident. Am schimbat selecţionerii, însă rezultatele nu sunt mai bune, ba din contră, aş putea spune. De data aceasta nu vom mai interveni la nivelul băncii tehnice. E momentul să privim adevărul, chiar dacă nu ne place, şi să luăm nişte decizii tehnice ferme! Vom analiza bine această perioadă FIFA, una mai lungă decât de obicei, cu patru meciuri. Considerăm că ar trebui să fie o onoare să reprezinţi o ţară întreagă pentru oricine! Edward Iordănescu are parte de toată încrederea noastră şi are misiunea de a reclădi Echipa Naţională. Îi vom oferi tot sprijinul!".
La rândul său Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a vorbit despre unitatea de monolit dintre părţile implicate: "Federaţia Română de Fotbal a respectat toate contractele pe care le-a avut cu selecţionerii Echipei Naţionale şi toate deciziile au fost luate în urma unor analize ample la nivelul Comisiei Tehnice a FRF. Traversăm unul dintre cele mai dificile momente din ultimii 10 ani, la nivelul primei reprezentative. Nu putem accepta mediocritatea în teren, niciodată nu se va întâmpla acest lucru. Ne-am aşteptat şi ne-am dorit rezultate mult mai rapide în urma performanţelor jucătorilor de U21 din 2019 şi din 2021 sau să continuăm succesul calificării la EURO 2016. Din păcate, aceste meciuri au arătat nivelul nostru de astăzi şi că suntem departe de ţinta stabilită. Dar ştim totodată că cei mai mulţi dintre jucători îşi doresc să facă performanţă în tricoul echipei naţionale şi să aducă bucurii suporterilor noştri, alături de staff-ul tehnic. Am avut o discuţie cu Edward Iordănescu şi am decis să continuăm colaborarea. Cred cu tărie că Echipa Naţională trebuie să fie pentru orice fotbalist român apogeul profesional, să fie întotdeauna o prioritate pentru el! Cu mult mai multă muncă şi sacrificii vom putea să construim din nou o echipă cu şanse reale de calificare la turneele finale".
Din fericire vine vacanţa şi în această perioadă tricolorii sunt de neoprit.
1. plecati voi
(mesaj trimis de anonim în data de 16.06.2022, 19:46)
suportetrii au cerut demisia lui Burleanu si Stoichita ca nu aveti rezultate in fruntea FRF.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.06.2022, 20:05)
FRF este falimentar... Demisia Burleanu.. Nationala de football este o rusine nationala... Demisia toata conducerea FRF...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.06.2022, 20:19)
nici nu mai ai ce sa spui . absurdistan !