FSAB, FinBan si CPBR semnează Acordul pentru Pregătirea Profesională a Angajaţilor

D.B.
Bănci-Asigurări / 18 noiembrie 2019

FSAB, FinBan si CPBR semnează Acordul pentru Pregătirea Profesională a Angajaţilor

Federaţia Sindicatelor din Asigurări şi Bănci - FSAB, din partea sindicală şi Federaţia Patronală a Serviciilor Financiare - FinBan şi Consiliul Patronatelor Bancare din România - CPBR, din partea patronală, au semnat astazi Acordul pentru Implementarea Proiectului de Pregătire Profesională a Angajaţilor, primul astfel de acord semnat între parteneri sociali din România, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Acordul se referă la colaborarea dintre FinBan şi CPBR pe de o parte şi FSAB de cealaltă parte, ca parteneri de dialog social în contextul nevoilor crescânde ale angajaţilor din sistemul bancar privind provocările prezente şi viitoare generate de digitalizare.

Steven van Groningen, Preşedintele Federaţiei FinBan a declarat: "Considerăm ca acest acord e o dovadă a maturităţii dialogului social la nivelul sectorului nostru şi în relatia dintre FinBan/CPBR şi FSAB, care în sine credem că reprezintă un precedent de bune practici ce poate fi preluat la nivelul oricărui sector de activitate economică".

La randul său, Preşedintele FSAB, domnul Paraschiv Constantin, a punctat faptul "discuţiile privind acest acord s-au desfăşurat pe parcursul întregului an, iar acesta este nu doar urmarea firească a Contractului Colectiv de Munca iniţiat la nivel sectorial şi aplicabil la nivel de grup de bănci, ci şi o consecinţă practică a acestuia", mai menţionează sursa.

Acordul presupune, in practică, un program de e-Learning constând in 500 de cursuri in format electronic, din care jumătate sunt disponibile inclusiv in limba engleza. Programul de distribuţie al cursurilor va fi demarat la 31 martie, 2020.

Unul dintre principalele avantaje pentru lucrătorii bancari ale semnarii acestui acord este colaborarea alături de partenerul sindical în acest demers, domeniile prioritare de pregătire profesională fiind stabilite de comun acord cu sindicatele, pe baza cunoaşterii nevoilor angajaţilor. Astfel, partenerii de dialog social şi-au manifestat optimismul cu privire la faptul că această colaborare va contribui la stimularea angajaţilor sa acceseze în numar cât mai mare aceste cursuri, care nu sunt obligatorii, ci sunt la alegerea acestora.

Acordul va pune accent pe trei direcţii principale ale provocărilor digitale, stabilite ca fiind prioritare de comun acord între partenerii de dialog social, şi anume:

i.Abilităţi Digitale - având drept scop îmbunătăţirea abilităţilor de folosire a sistemelor şi infrastructurii IT, astfel încât angajaţii să se poată adapta mai facil la astfel de instrumente, indiferent de angajator (e.g. PC Literacy and reporting skills, Analytical and Numerical skills, Digital Awareness);

ii.Colaborarea prin canale digitale - având drept scop dobândirea/îmbunătăţirea abilităţilor de folosire a unor instrumente de lucru/colaborare la distanţă cum ar fi video conferinţe, mesagerie, gestiunea echipelor de proiect la distanţă etc;

iii.Satisfacţia şi abordarea clienţilor în contextul digitalizării - având drept scop dobândirea de către salariaţi a unor abilităţi/competenţe de folosire mai facilă a instrumentelor/operaţiunilor puse la dispoziţie de către angajator din perspectiva digitală.

Cursurile vor fi disponibile pentru toţi angajaţii băncilor membre ale Consiliului Patronatelor Bancare din România, adică cel puţin 25 000 de persoane care vor avea acces la aceleaşi cursuri (aproape jumatate din angajaţii sistemului bancar din România, care însumau peste 53 000 persoane la sfârşitul primului trimestru din 2019). Cursurile vor fi disponibile pentru angajaţi în mod gratuit, costurile fiind suportate de către băncile membre CPBR, care vor pune la dispozţie şi platformele proprii pentru accesarea acestora.

În vederea identificării celor mai potrivite cursuri atat din punct de vedere al conţinutului cât şi al diversităţii acestora, CPBR a derulat un proces de selecţie al celor mai potriviţi furnizori, selectând în cele din urmă "The e-Learning Company", care reprezintă în România renumita companie de soluţii de e-Learning SKILLSOFT din SUA. Skillsoft e furnizor de asemenea soluţii în multe alte ţări europene. În acest fel, cursurile oferă angajţilor din băncile membre CPBR beneficiul de a accesa aceleaşi suporturi de curs precum angajaţii din SUA sau alte ţări europene cu tradiţie în domeniul bancar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb