GABRIEL DUMITRAŞCU, DEPARTAMENTUL PENTRU ENERGIE: "Preţul de închidere a ofertei Electrica este corect"

A consemnat ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Energie / 30 iunie 2014

"Preţul de închidere a ofertei Electrica este corect"

Oficialul susţine că pragul minim al intervalului de preţ la care s-a închis oferta este bine chibzuit şi argumentat

"Contextul în care s-a derulat IPO-ul nu a fost cel mai favorabil"

Pragul minim al intervalului de preţ la care s-a închis oferta Electrica este bine chibzuit şi bine argumentat, ne-a declarat Gabriel Dumitraşcu, şeful direcţiei de privatizare din Departamentul pentru Energie, care apreciază că acest preţ nu este mic, ci unul ridicat, dar corect. Preţul este acoperit de dimensiunea business-ului generat de Electrica şi de planul de afaceri, care, pus în practică, va aduce creşterea profitabilităţii companiei, ne-a precizat domnul Dumitraşcu. Oficialul ne-a spus că alocarea de la Electrica s-a făcut într-un timp optim, care nu este mai lung ca în alte proceduri de listare. Comentând activitatea de până acum a intermediarilor listării, Gabriel Dumitraşcu apreciază că aceasta putea fi mai bună.

Reporter: Sunteţi mulţumit de cum s-a finalizat IPO-ul (oferta publică iniţială) Electrica? Vă rog să comentaţi pe larg.

Gabriel Dumitraşcu: Listarea Electrica a fost aşteptată de toată piaţa de capital din România şi nu numai, ca evenimentul anului. Aşa cum anticipam, piaţa de capital din România avea potenţialul să devină noua atracţie din regiunea Europei Centrale şi de Est, cu condiţia să reuşească oferta Electrica.

Contextul în care s-a derulat IPO-ul nu a fost cel mai favorabil. Simultan cu Electrica s-au derulat şi alte 20 de IPO-uri în Europa care-şi propuseseră să strângă peste 200 de milioane de euro fiecare. O parte au eşuat. Cel mai notoriu exemplu în acest sens a fost eşecul Wizz Air.

În acest context, este bine să punctăm clar că Electrica este un succes şi vine să confirme că România, din punct de vedere al listărilor, este pe un drum ascendent. Oferta Electrica consolidează şi confirmă evoluţia bună a pieţei de capital din România.

Din punct de vedere tehnic, afirmaţia că oferta s-a încheiat cu succes se bazează pe faptul că a generat o cerere de peste 396 milioane de acţiuni pentru o ofertă de 177.188.744. Cu listarea Electrica sper şi cred că vom îndeplini un ultim criteriu cantitativ ca piaţa noastră de capital să intre în zona pieţelor emergente, ceea ce ar fi o mare reuşită pentru că vom avea acces la şi vom atrage investitori mari globali.

Toate elementele anterior menţionate îmi conferă certitudinea că oferta Electrica a fost un mare succes, fiind cea mai mare listare din istoria pieţei noastre de capital şi prima privatizare de capital majoritar realizată pe bursă. Ceea ce nu este uşor pentru o societate de tip holding. Privatizarea unui holding nu s-a mai încercat şi nu există practică până acum în România. Continuând, apreciez că listarea Electrica nu poate fi comparată cu niciuna dintre listările şi privatizările anterioare, având în vedere complexitatea sa.

În ceea ce priveşte preţul de închidere, am explicat încă de la stabilirea intervalului ofertei că România doreşte să facă listări şi privatizări, dar nu la orice preţ şi în orice condiţii.

Pragul minim al intervalului de preţ la care s-a închis oferta este bine chibzuit şi bine argumentat şi consider că nu este unul mic, ci unul ridicat, dar corect. De asemenea, opinia multor analişti a fost că preţul minim de la Electrica nu a fost unul mic. Preţul este acoperit de dimensiunea business-ului generat de Electrica şi de planul de afaceri, care, pus în practică, va aduce creşterea profitabilităţii companiei.

Reporter: În ce a constat dificultatea alocărilor şi a negocierilor cu intermediarul de la finalul ofertei şi de ce s-a anunţat preţul de închidere atât de târziu?

Gabriel Dumitraşcu: Întotdeauna alocarea şi stabilirea preţului se desfăşoară în paralel.

La alocare îţi propui să atingi anumite obiective concrete care, din perspectiva celui care deţine în continuare 49% din societate (n.r. statul), trebuie să garanteze o evoluţie constant bună, orientată spre performanţă a societăţii. Părţile implicate în tranzacţie - intermediarul, emitentul şi investitorii, au fiecare aşteptări diferite şi trebuie să găseşti un echilibru între ele.

Alocarea ţine de ştiinţă, feeling şi arta negocierii cu intermediarii. Intermediarii îşi reprezintă propriile interese, dar şi pe ale investitorilor.

Cred că alocarea de la Electrica s-a făcut într-un timp optim, care nu este mai lung ca în alte proceduri de listare.

Reporter: Care a fost, până la urmă, subscrierea pe tranşa instituţionalilor?

Gabriel Dumitraşcu: În ceea ce priveşte subscrierile investitorilor instituţionali, standardele din domeniu nu ne permit să venim cu detalii suplimentare. Dar pot să spun că, per ansamblu, ne-am atins ţinta de a avea o cerere cel puţin dublă faţă de ofertă.

Reporter: Aţi fost mulţumit de organizarea ofertei şi de activitatea intermediarilor? Cum comentaţi amendarea prospectului?

Gabriel Dumitraşcu: Activitatea intermediarilor nu s-a încheiat. Procedurile sunt în derulare. Activitatea lor se încheie după perioada de stabilizare. După aceea vom avea un raport final. Până acum, vă pot spune că se putea şi mai bine. Ne-am aşteptat şi ne aşteptăm la mai bine din partea intermediarilor.

Pe parcursul ofertei, prospectul a fost amendat. Este un lucru uzual, prevăzut în procedură şi standarde. Nu trebuie privit ca un fapt inedit.

Reporter: Cum comentaţi faptul că nu a fost clar, în prospect, că investitorii puteau beneficia şi de acţiuni garantate şi cu discount, pe tranşa mică?

Gabriel Dumitraşcu: Orice prospect este un document tehnic. Îl poate citi oricine, dar nu oricine îl poate înţelege. De aceea există recomandarea ca micii investitori să îl citească şi să îl comenteze împreună cu brokerii şi specialiştii. Pentru mine prospectul a fost clar, ca pentru toţi cei familiarizaţi cu acest limbaj.

Reporter: De ce aţi decis să alocaţi mai mult din redistribuire spre tranşa investitorilor mici şi mai puţin spre tranşa investitorilor mari?

Gabriel Dumitraşcu: Rezultatul final al alocării arată că am transferat 6% de pe tranşa investitorilor instituţionali pe cea de retail. Această alocare suplimentară s-a făcut diferenţiat, în urma identificării optimului. Am distribuit 4% pe tranşa micilor investitori negarantaţi şi 2% pe tranşa investitorilor mari. Astfel, în final, 21% din ofertă s-a dus către tot retailul.

Am optat pentru o alocare diferenţiată a cotei suplimentare de 6% în baza registrului subscrierilor. Astfel, subscrierile de la începutul celei de-a doua săptămâni a ofertei pe tranşa investitorilor mici erau de 38 milioane de acţiuni. La finalul perioadei, am avut pe această tranşă o cerere de 42,2 milioane de acţiuni. Asta demonstrează că micii investitori au venit devreme şi în forţă, cu mult curaj, că au susţinut şi au dat un impuls ofertei Electrica.

La finalul primei săptămâni a ofertei, pe tranşa investitorilor mari de retail s-a înregistrat o cerere de 6,5 milioane de acţiuni. Două zile mai târziu, la finalul perioadei, s-a înregistrat pe această tranşă o cerere de 120 milioane de acţiuni, de 20 de ori mai mare decât cea cu două zile înainte, ceea ce denotă că finish-ul IPO-ului a fost unul spectaculos, cererea fiind inflatată de accesul investitorilor la credite. Aşa că am decis să îi bonusez pe cei care au ajutat la lansarea în forţă a ofertei, respectiv micii investitori, şi nu să încurajez finish-ul spectaculos. În plus, prin modul de alocare, am dat un semnal privind restabilirea bunelor reguli ale subscrierii într-un IPO.

Reporter: Care sunt învăţăturile care trebuie trase din oferta Electrica?

Gabriel Dumitraşcu: După fiecare listare ne-am perfecţionat, am analizat şi evaluat aspectele bune, dar şi greşelile, şi am încercat să găsim soluţii ca să îndreptăm elementele negative. Oferta nu s-a terminat. La final, peste două săptămâni, vom avea o întâlnire cu toţi cei implicaţi, să vedem ce a fost bine şi ce a fost rău în acest IPO şi ce putem să îmbunătăţim mai departe.

Reporter: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Nu prea sundt de acord cu "inflatarea". Inflatarea asta s-a produs in special la cei cu discount, ceilalti mari nu prea aveau cum sa se "inlateze" in conditiile in care era sub subscrisa pana in ultimele zile. Dar sa zicem, a dat si el un bonus ca pomana ingrasa...

    ... dupa data de 4 iulie , la un pret de 8 ron/actiune ... sau mai jos ...

    1. stii ceva ?

      doar daca i ti vezi ceafa ,acum ii mazilesc pe cei slabi de inger ,apoi vor vinde sifurile din portofoliu si sa vezi cotatie nene...totul depinde de cit de repede scapa de sifuri din bilant .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb