Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, între autorii invitaţi la Târgul de Carte de la Leipzig

I.A.
Miscellanea / 24 aprilie 2023

Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, între autorii invitaţi la Târgul de Carte de la Leipzig

Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Lavinia Branişte, Ioana Nicolaie, Oleg Serebrian şi Adrian Schiop sunt autorii invitaţi ai Ministerului Culturii la Târgul de Carte de la Leipzig, între 27 şi 30 aprilie, potrivit news.ro.

Spre deosebire de multe alte târguri de carte din Europa, unde pe primul loc se află interesele economice ale lumii editoriale, la Leipzig, în centrul atenţiei se află autorii şi cărţile lor.

Timp de patru zile, întregul oraş, prin intermediul târgului, celebrează literatura în formele cele mai variate de exprimare.

În cadrul ediţiei din anul acesta, Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Lavinia Branişte, Ioana Nicolaie, Oleg Serebrian şi Adrian Schiop sunt autorii invitaţi ai Ministerului Culturii.

Standul naţional va găzdui o expoziţie cu peste 150 de noi titluri de beletristică, literatură pentru copii şi non-ficţiune şi va fi, totodată, scena pentru 18 evenimente dedicate autorilor oaspeţi traduşi în limba germană, dar şi a unor teme de actualitate culturală şi politică.

Lucian Romaşcanu, Ministrul Culturii, a transmis: "Între 27-30 aprilie avem, din nou, bucuria de a organiza standul naţional la Târgul de Carte de la Leipzig care, după patru ani de pauză, îşi deschide din nou porţile. Tradiţia participării României la acest târg - de peste cinci decenii - include momente memorabile, dacă ar fi să enumerăm doar premiile primite de ilustratorii de carte români, înainte de 1989, Premiul Leipziger Buchmesse pentru Mircea Cărtărescu, în anul 2015, Premiul pentru cea mai bună traducere (Eva Ruth Wemme pentru "Dimineaţa pierdută" de Gabriela Adameşteanu, în anul 2019) şi, nu în ultimul rând, prezenţa României ca Ţară Invitată de Onoare, în anii 1998 şi 2018. Anul acesta, standul României găzduieşte 18 evenimente dedicate atât celor mai recente traduceri în limba germană din literatura română, cât şi a unor dezbateri pe teme actuale care marchează operele scriitorilor contemporani. Sunt convins că va fi o revedere emoţionantă a autorilor invitaţi - Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Lavinia Branişte, Ioana Nicolaie, Oleg Serebrian şi Adrian Schiop - cu publicul german, dar şi a specialiştilor din domeniul cărţii, traducători, editori, jurnalişti, manageri culturali. Le urez tuturor mult succes şi cât mai multe noi proiecte româno-germane".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb