Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a comentat astăzi, la începutul şedinţei de Consiliu General, afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis, care a spus că îşi menţine solicitarea ca premierul Viorica Dăncilă să îşi dea demisia, amintind o zicală care spune "cine ridică sabia, de sabie va pieri". Firea a mai spus că dacă situaţia politică tensionantă în care se află România va degenera,"prima victimă" va fi Capitala, informează News.ro.
"Suntem într-o situaţie politică extrem de tensionantă, sunt convinsă că, dacă situaţia va genera, prima victimă va fi Capitala. În ultimele luni de zile, în timpul mandatului doamnei Viorica Dăncilă, proiectele Capitalei care necesitau intervenţie guvernamentală au fost rezolvate. Pentru Capitală şi mai multe oraşe, actuala guvernare a fost de bun augur. Pentru noi, ultimele luni au fost fructuoase. Pentru bucureşteni, a însemnat doar fapte bune. Poate nu întâmplător azi avem parte de o sincronizare, o concidenţă. O nouă cerere de demisie a premierului din partea preşedintelui şi simultan o plângere penală din partea liderului PNL, Ludovic Orban", a declarat Firea.
Primarul Capitalei a spus că, "atunci când propriul interes primează, nu mai este important niciun principiu şi nici măcar Constituţia". Edilul a adăugat că nu va înceta să arate cine sunt vinovaţii, pe care "trebuie să-i cunoască întreaga ţară", conform sursei citate.