GALAŢI:  Pentru modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe s-au alocat 1,5 milioane de euro

L.I.
Miscellanea / 3 aprilie 2019

Pentru modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe s-au alocat 1,5 milioane de euro

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi va fi extinsă cu aproximativ şapte sute de metri pătraţi şi va fi dotată cu aparatură modernă, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene. Valoarea contractului este de peste 6,6 milioane de lei, scrie News.ro.

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul "Extindere, modernizare şi dotare a Unităţii de Primiri Urgenţe, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei", în valoare de 6.614.695 de lei.

"Vom extinde Unitatea de Primiri Urgenţe cu aproximativ 700 de mp, ceea ce înseamnă o dublare a suprafeţei actuale. Vor fi reconfigurate circuitele medicale din cadrul UPU şi vom dota secţia cu aparatură medicală, inclusiv un computer tomograf doar pentru pacienţii care vin la urgenţă. Astfel, vom reduce timpul de aşteptare al pacienţilor care vin la UPU şi vom decongestiona secţia. De asemenea, vom realiza un spaţiu special pentru accesul ambulanţelor. Şi pentru acest proiect avem procedurile de achiziţie publică demarate deja", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, potrivit News.ro.

Proiectul prevede realizarea unui spaţiu pentru servicii de imagistică pe circuitul de cod roşu, care va include o cameră de pregătire a pacienţilor, cameră de investigaţii, camera de comandă CT, cabinet medici şi sală de aşteptare, precum şi realizarea de spaţii de depozitare pentru filme radiologice, extinderea sălii de aşteptare pentru circuitul galben şi extinderea spaţiului de arhivă.

Pe lista echipamentelor medicale care vor fi achiziţionate pentru dotarea UPU se mai află paturi tip UPU/Brancard, electrocardiografe, ventilatoare transport pacienţi, incubator transport neonatologie, aparat de radiologie mobil, precum şi mobilier medical, mai informeză News.ro.

Fondurile sunt asigurate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Cofinanţarea Consiliului Judeţean Galaţi este de 132.293 de lei.

Porivit oficialilor CJ Galaţi, 80% din urgenţele medico-chirugicale din zona judeţului Galaţi şi din zonele adiacente ajung la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei", mai scrie agenţia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb