GarantiBank: Creştere economică mai scăzută - principala previziune pentru 2014

F.A.
Macroeconomie / 19 decembrie 2013

Anul viitor este anticipată o creştere a PIB-ului de 2%, sub cea din 2013, de 2,4%, pe fondul producţiei mai slabe în agricultură şi a decelerării creşterii producţiei industriale în urma temperării exporturilor, potrivit Raportului Macroeconomic Trimestrial al GarantiBank.

În ceea ce priveşte inflaţia, aceasta va atinge un nivel minim istoric de aproximativ 1% în prima jumătate a anului 2014, dar va creşte în a doua parte a anului până la 3,5%, se arată într-un comunicat al băncii. Conform GarantiBank, factorii care vor putea influenţa semnificativ dinamica inflaţiei în 2014 sunt măsurile anunţate de liberalizare a preţurilor la energie (creştere de aproximativ 10%) şi gaze (creştere de aproximativ 8%), dar şi indexarea accizelor cu 4,77% începând din ianuarie 2014 şi creşterea accizelor la carburanţi (preţul final crescut cu 5,5%, cu un impact asupra inflaţiei de 0,5 puncte procentuale).

Specialiştii GarantiBank estimează că Banca Naţională a Românei (BNR) va continua relaxarea politicii monetare cu încă două scăderi ale dobânzii cheie. Astfel, se aşteaptă că aceasta va atinge 3,5% până la finalului primului trimestru al anului 2014.

"Odată cu scăderea inflaţiei creşte puterea de cumpărare, iar finanţarea în lei devine mai atractivă, respectiv mai ieftină. Aceşti factori, împreună cu creşterea salariilor reale, reprezintă un impuls pentru îmbunătăţirea cererii şi consumului intern pe piaţa locală în 2014", a declarat Rozalia Pal, economist-şef GarantiBank.

De asemenea, în 2014 este aşteptată o relansare a investiţiilor publice şi private, redresarea venind pe fondul accelerării absorbţiei de fonduri europene şi a reluării de proiecte de infrastructură, potrivit sursei citate.

"Odată cu revigorarea economiei, ne aşteptăm ca şi şomajul să scadă treptat, până la o medie anuală de 7%. Impulsul ar putea veni şi din sectorul industrial, care a avut un parcurs foarte bun în 2013 şi ne aşteptăm ca producţia să se menţină la acelaşi nivel", a adăugat Pal.

"Un alt semn pozitiv din piaţă este legat de redresarea segmentului construcţiilor, unde este aşteptată o creştere cu 3,3% în 2014, deşi performanţele în 2013 au fost sub aşteptări. Sectorul beneficiază şi de proiectele europene de infrastructură deblocate la sfârşitul lunii iunie", mai arată raportul GarantiBank.

Sectorul privat ar putea beneficia şi de o schimbare importantă în legislaţie, şi anume propunerea Guvernului de a reduce CAS-ul cu 5 puncte procentuale. Această măsură ar putea creşte competitivitatea companiilor locale şi ar putea reprezenta, de asemenea, un stimulent pentru relansarea investiţiilor străine.

În raportul citat, GarantiBank estimează şi evoluţia cursului valutar EUR/RON, care este aşteptat să se stabilizeze la 4,45 până la sfârşitul anului 2013 şi să se deprecieze spre 4,55 în 2014, în special din cauza fluxurilor de capital pe termen scurt, determinate de evenimente internaţionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb