"Gazprom" a pus ochii pe "Iukos"

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 iunie 2004

Grupul petrolier rus "Gazprom" este gata să preia o parte din activele companiei "Iukos", în cazul în care acestea vor fi scoase la vînzare, potrivit declaraţiilor făcute ieri de către Vlada Rusakova, preşedintele departamentului de dezvoltare strategică al firmei "Gazprom".

Conducerea "Iukos" a anunţat, săptămîna trecută, că societatea este ameninţată de faliment, dat fiind că un tribunal din Moscova a decis să o amendeze cu 3,5 miliarde de dolari pentru întîrzieri la plata impozitelor pentru anul 2000. În consecinţă, oficialii "Iukos" au precizat că sînt gata să vîndă o parte din activele societăţii pentru a achita datoriile. Aceste active sînt însă, pentru moment,  sechestrate de justiţia rusă. Curtea de la Moscova a mai decis invalidarea emisiunii de titluri aferentă fuziunii cu "Sibneft", fuziune care a fost anulată. În aceste condiţii, investitorii străini nu au mai fost interesaţi de titlurile companiei, astfel că preţul acestora a scăzut semnificativ. Numai în primele ore ale şedinţei bursiere de ieri, acţiunile "Iukos" au pierdut 5,8 procente.

Afacerea "Iukos" este considerată drept un mijloc pentru oprirea ascensiunii lui Mihail Hodorkovski, fostul patron al grupului, care se află în închisoare, inculpat pentru fraudă şi evaziune fiscală. Analiştii consideră că autorităţile ruse ar putea aproba formarea unui grup petrolier de stat, care să integreze o parte din activele "Iukos". Compania "Gazprom", controlată în proporţie de 38% de statul rus, a raportat recent că intenţionează să-şi diversifice activităţile, prin pătrunderea în sectorul petrolier şi al energiei electrice.

"Gazprom" nu este singura societate interesată de activele "Iukos", potrivit reprezentanţilor grupului din sectorul gazelor. La ora actuală, "Gazprom" produce aproximativ 10 milioane de tone de ţiţei şi gaze naturale lichefiate pe an, potrivit spuselor Vladei Rusakova. Conducerea companiei estimează că această producţie va creşte la 20-25 milioane de tone/an. Vicepreşedintele consiliului de conducere al "Gazprom", Alexander Ananenkov, anunţa, cu ceva vreme în urmă, că grupul îşi va transforma departamentul de producţie petrolieră într-o societate de sine-stătătoare. Această operaţiune ar trebui finalizată pînă la finele anului în curs.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb