Grupul rus "Gazprom", cel mai mare producător mondial de gaze naturale, ar putea realiza o cantitate de 670 miliarde metri cubi de gaze anual până în 2020, cu 14% mai mult faţă de cât planifica anterior. "Dacă situaţia de pe piaţă este pozitivă, am putea atinge acest nivel de producţie", declară Alexander Ananenkov, membru al consiliului director al companiei.
Pentru 2010, compania şi-a stabilit o ţintă de producţie de maximum 560 miliarde metri cubi, însă aceasta ar putea ajunge la 570 miliarde metri cubi, dacă va fi necesar, a precizat Ananenkov.
Pe de altă parte, gigantul energetic "Gazprom" vrea să-şi majoreze cota pe care o are la "Wingas", societate mixtă deţinută împreună cu partenerul său german "Wintershall". În prezent, "Gazprom" controlează 36% din companie şi intenţionează să-şi majoreze deţinerea la 50% minus o acţiune.
"Afacerea este în stadiul de finalizare tehnică", a afirmat Alexander Medvedev, şeful diviziei "Gazprom Export".
"Wingas" GmbH a luat fiinţă în 1993, ca o alianţă strategică între "Gazprom" şi "Wintershall".
"Wingas" intenţionează să investească circa 3 miliarde de euro ( 3,9 miliarde de dolari) până în 2015 în dezvoltarea infrastructurii de gaze din Europa. Sumele cele mai mari vor fi alocate extinderii construcţiei de gazoducte şi depozite.