"Gazprom" nu vrea investitori străini în explorarea zăcămintelor locale

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 decembrie 2007

Gigantul rus al gazelor naturale, "Gazprom", se opune explorării de către grupurile străine a zăcămintelor locale. Vicepreşedintele "Gazprom", Aleksandr Ananenkov, declară: "În ceea ce priveşte explorarea zăcămintelor de către companii străine, noi ne exprimăm opoziţia". Ananenkov subliniază că "Gazprom" nu doreşte să se repete situaţia proiectelor Sahalin-1 şi Sahalin-2, în care au fost implicate companii străine.

"Ne confruntăm cu probleme atunci când autorizaţiile de explorare aparţin unor grupuri străine în cadrul proiectelor Sahalin-1 şi Sahalin-2", a spus Ananenkov, precizând că aceste companii din exterior "nu intenţionează să facă nimic pentru consumatorii ruşi din Extremul-Orient", fiind doar motivate de unele posibilităţi avantajoase din punct de vedere economic.

Ministrul rus al resurselor naturale, Iuri Trutnev, a anunţat, săptămâna aceasta, că unele companii străine ar putea participa la explorarea zăcămintelor strategice ruse, dar în conformitate cu termenii unor amendamente pregătite de minister.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb