Producătorul rus de gaze Gazprom a înregistrat în primul semestru al anului în curs rezultate foarte bune, iar veniturile din 2022 le vor depăşi pe cele din 2021, a anunţat directorul general Alexey Miller, în condiţiile în care creşterea preţului gazelor compensează scăderea producţiei şi a exporturilor, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Producţia Gazprom de gaze naturale s-a situat la 288,1 miliarde metri cubi (bcm) în primele opt luni din 2022, în timp ce exporturile Gazprom în ţările din afara Comunităţii Statelor Independente (CIS) au reprezentat 82,2 bcm, a declarat Miller, fără a furniza comparaţii. Exporturile în China au urcat în ritm anual cu 60%.
Producţia Gazprom în perioada 1 ianuarie - 15 august a scăzut cu 13,2%, în timp ce exporturile în afara fostei Uniuni Sovietice au înregistrat un declin de 36,2%.
Miller a anunţat că în acest moment capacităţile de stocare a gazelor din Rusia sunt umplute în proporţie de 92%.
Miller, aliat de mulţi ani al preşedintelui Vladimir Putin, a declarat că Occidentul a făcut o greşeală refuzând contractele de furnizare pe termen lung pentru gazele ruseşti. El a reiterat că preţul spot al gazelor ar putea depăşi cel mai înalt nivel din toate timpurile, din cauza sancţiunilor şi a deciziilor greşite adoptate de autorităţile occidentale de reglementare.
"Conform estimărilor conservatoare, dacă actualele tendinţe de pe piaţă continuă, nivelul de vârf al preţurilor spre finalul anului ar putea depăşi 4.000 dolari per 1.000 metri cubi", a apreciat şeful Gazprom, adică echivalentul a aproximativ 390 dolari pentru un Megawatt oră (MWh).
La hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile au atins săptămâna trecută un nivel record, de peste 300 euro (300 dolari) pentru un Megawatt oră (MWh), în contextul reducerii livrărilor din Rusia.
Gazprom a înregistrat în primul semestru din 2022 un profit net record, de 2.500 miliarde de ruble (41,75 miliarde de dolari), iar Consiliul său de Administraţie a recomandat distribuirea unor dividende intermediare.
La Adunarea Generală Anuală din iulie, acţionarii Gazprom au votat împotriva acordării unor dividende în valoare de 1.240 miliarde de ruble pentru anul 2021, apreciind că plata acestora nu ar fi o mişcare rezonabilă în contextul actual. A fost pentru prima dată din 1998 când Gazprom nu a distribuit dividende.
"În pofida presiunii sancţiunilor şi a mediului nefavorabil extern, grupul Gazprom Group a raportat venituri şi profituri record în primul semestru din 2022, în timp ce şi-a redus la minim datoria netă şi gradul de îndatorare". După ajustări, baza pentru plata dividendelor a ajuns la 2.400 miliarde de ruble, a anunţat Famil Sadygov, adjunctul şefului Gazprom.
Board-ul Gazprom a recomandat pentru primul semestru din 2022 distribuirea unor dividende de 51,03 ruble (0,8558 dolari) pentru o acţiune obişnuită, astfel încât valoarea totală a dividendelor ajunge la 1.208 miliarde de ruble (20,26 miliarde de dolari).
Şi acţionarii trebuie să se pronunţe în privinţa plăţii dividendelor. Adunarea Generală Extraordinară este programată în 30 septembrie.
De asemenea, Sadygov a declarat că Gazprom intenţionează să continue politica sa de dividende, care vizează plata sub formă de dividende a cel puţin 50% din profitul net ajustat.
1. Maimutele cu akm
(mesaj trimis de Gelu în data de 01.09.2022, 09:59)
au 92% grad de umplere. De obicei tehnic pe la 97-98 se opreste pentru ca nu-l indesi cu picioarele . Apoi ce vor face cu ceea ce se tot extrage? sa-i dea foc intregii cantitati este imposibil tehnic. sa opreasca extractia este uun dezastru, odata oprita extractia foarte greu se reiau operatiile. O sa-l dea pe tot Chinei care intra in recesiune?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.09.2022, 14:12)
Rusii sunt cu un picior in groapa!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Credinciosul în data de 01.09.2022, 14:12)
Corect.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.09.2022, 10:14)
NOI zeci de ani am ars gazul in jud.Mures
neavand capacitate de preluare si consum.
NU EXISTA LIMITA LA ARDEREA GAZULUI
EXTRAS SI NEUTILIZAT !!!