Compania americană "General Electric" Co. (GE), cel mai mare producător mondial de motoare pentru avioane, preia operaţiunile aerospaţiale ale "Smiths Group" Plc din Marea Britanie, pentru care plăteşte 4,8 miliarde de dolari. Achiziţia diviziei "Smiths" trebuie să primească aprobarea acţionarilor acestei companii şi a autorităţilor de reglementare. Pe de altă parte, "Smiths" plănuieşte să returneze acţionarilor săi 2,1 miliarde de lire sterline (4,12 miliarde de dolari).
Directorul executiv al GE, Jeffrey Immelt, a decis să facă această achiziţie bazându-se pe cererea mare pentru componente destinate aparatelor comerciale de zbor. În urma achiziţiei, GE va putea oferi sisteme de administrare a zborurilor, sisteme energetice şi computerizate. GE va livra sisteme de control electronic al avioanelor, produse pe care a încercat să le obţină prin preluarea "Honeywell International" Inc., în 2001. Uniunea Europeană a respins, însă, această tranzacţie.