Gebruder Weiss este partener al Turului României

F.D.
Sport / 31 iulie

 Cătălin Sprinceană, Preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism şi Viorel Leca, Director General Gebruder Weiss România (Sursa foto: Gebruder Weiss/ Tiberiu Mînzu)

Cătălin Sprinceană, Preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism şi Viorel Leca, Director General Gebruder Weiss România (Sursa foto: Gebruder Weiss/ Tiberiu Mînzu)

Compania de transport şi logistică Gebruder Weiss România, va sprijini ca partener ediţia din 2024 a Turului României, una dintre cele mai renumite curse de ciclism rutier din sud-estul Europei, care se va desfăşura între 14 şi 18 august. În acest an, compania va sponsoriza Tricoul Alb, destinat Celui mai Bun Tânăr Ciclist al Turului, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

"Am îmbrăţişat cu entuziasm oportunitatea de a susţine Turul României, deoarece am identificat în acest eveniment principii şi valori comune. Angajamentul nostru faţă de excelenţă şi performanţă se regăseşte în mod firesc în această competiţie de renume", a declarat Viorel Leca, Director General Gebruder Weiss România.

Turul României este un eveniment sportiv valoros, care contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale. Susţinerea tinerelor talente este esenţială pentru dezvoltarea ciclismului de performanţă în România. "Prin sponsorizarea Tricoului Alb, dedicat celui mai bun ciclist sub 23 de ani, dorim să inspirăm şi să motivăm noii sportivi să atingă excelenţa şi să îşi urmeze visurile cu determinare", a adăugat Viorel Leca.

Ediţia 2024 a competiţiei va oferi un traseu ce depăşeşte 750 de kilometri, străbătând peisaje din diverse regiuni ale ţării: Deva, Alba Iulia, Păltiniş, Sibiu, Cristian, Târgovişte, finala având loc în Bucureşti, într-un circuit urban de 98 km. Suplimentar beneficiilor aduse sănătăţii, evenimentul oferă un impuls semnificativ pentru dezvoltarea economică şi turistică, poziţionând în acelaşi timp România pe harta competiţiilor sportive internaţionale.

Parteneriatul se aliniază cu GWcycles, campania internaţională de ciclism lansată la nivel internaţional de grupul Gebruder Weiss, ajunsă în 2024 la a treia ediţie. Pe lângă sponsorizarea exclusivă a Turului ciclist profesionist, Gebruder Weiss lansează o invitaţie tuturor celor interesaţi să participe la concursul de ciclism, să adune cât mai mulţi kilometri "Până la lună şi înapoi" şi să câştige premii.

"Suntem onoraţi să cooptăm Gebruder Weiss în familia Turului României şi a ciclismului Românesc! Astfel, împreună continuăm tradiţia uneia dintre cele mai longevive competiţii sportive din România, continuăm să arătăm lumii întregi frumuseţile ţării, să promovăm performanţa sportivă, dar şi ciclismul ca stil de viaţă frumos şi sănătos. Turul României este mai mult decât o întrecere sportivă, este o carte de vizită pentru ţară şi un ambasador al valorilor partenerilor săi. Mulţumim Gebruder Weiss pentru acest minunat parteneriat pentru sportul cu pedale", a declarat Cătălin Sprinceană, Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb