GENERALUL CIUCĂ S-A IZBIT DE ZIDUL POLITIC PSD condiţionează susţinerea guvernului minoritar, USR vrea refacerea coaliţiei

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 26 octombrie 2021

Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă

Criza politică este departe de a se încheia, atât timp cât ieri liderii PSD şi USR au declarat că nu vor susţine un guvern minoritar PNL-UDMR. Reprezentanţii partidelor parlamentare nu au luat în considerare solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de a înceta criza politică, care a durat prea mult şi nici nu au de gând să îşi schimbe stilul, consacrat în ultimii 30 de ani, de a face politică.

Negocierile dintre premierul desemnat Nicolae Ciucă şi liderii PSD şi USR s-au blocat în momentul în care pretenţiile reprezentanţilor celor două partide parlamentare s-au lovit de limita mandatului pe care Ciucă l-a primit de la conducerea PNL. PSD a solicitat introducerea în programul de guvernare a 10 puncte, dintre care cel puţin cerinţa privind majorarea punctului de pensie la valoarea trecută în legea iniţiată de fostul ministru al Muncii, social-democrata Olguţa Vasilescu, şi adoptată de fosta majoritate parlamentară PSD-ALDE-Pro România- UDMR, nu poate fi pusă în aplicare nici în 2022, pentru că ar afecta deficitul bugetar.

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a precizat că "în acest moment nu există negocieri de a intra sau de a nu intra la guvernare" şi a reiterat că a discutat doar telefonic cu Nicolae Ciucă şi i-a transmis cele 10 propuneri ale social-democraţilor.

În privinţa USR, la finalul întrevederii pe care a avut-o cu preşedintele respectivei formaţiuni politice, Dacian Cioloş, premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunţat că foştii parteneri de coaliţie exclud ideea susţinerii unui guvern minoritar şi doresc refacerea coaliţiei de guvernare PNL-USR- UDMR, cu aceeaşi structură în privinţa numărului de ministere pe care au stabilit-o anul trecut.

"Din punctul nostru de vedere, soluţia este refacerea unei majorităţi în Parlament. (...) USR a avut variante pe care le-a pus pe masă de săptămâna trecută, acum e rândul PNL să pună variantele pe care le are, pentru că a respins variantele pe care noi le-am propus deja de acum o săptămână. (...)Domnul Ciucă mi-a prezentat mandatul de a căuta o majoritate sau o susţinere în Parlament pentru un guvern minoritar şi un program de guvernare de criză. Un guvern minoritar într-o formă sau alta nu-i o soluţie, din punctul nostru de vedere, solidă, pentru că asta ar însemna ca peste 3-4 luni să revenim în acelaşi punct de plecare şi de aceea spuneam că e nevoie de o majoritate în Parlament care ar putea fi construită dacă există voinţă politică. (...)", a declarat Dacian Cioloş, după întâlnirea cu Nicolae Ciucă.

El i-a transmis premierului desemnat că USR are patru condiţii pentru a negocia refacerea coaliţiei de guvernare PNL-USR-UDMR: calendar de reforme asumat cu măsuri clare; un cadru general de construire a bugetului pentru anul 2022 şi priorităţi, pentru a nu se mai discuta apoi cum se împart banii între ministere; un protocol de funcţionare a coaliţiei care să stipuleze clar cum se pregătesc şi se iau deciziile; o structură a guvernului care ar trebui să fie cea agreată la începutul mandatului fostei coaliţii.

Dacian Cioloş a precizat că, pentru începerea unei discuţii pe această temă, trebuie să existe un mandat foarte clar că PNL doreşte refacerea coaliţiei şi să înceteze orice negociere cu PSD. Liderul USR a menţionat încă o dată că exclude orice formulă de guvern cu Florin Cîţu în poziţia de prim-ministru.

Referitor la cerinţele USR, preşedintele PNL, Florin Cîţu a spus: "Premierul desemnat poate să vină în partid şi să discutăm despre mandatul de negociere. Vă spun că responsabilitatea mea, ca preşedinte al PNL, este să iau cele mai bune măsuri pentru PNL şi pentru români. (...) Eu vă spun că nu are sens să discutăm scenarii pentru că acestea sunt nelimitate. (...) Avem un mandat foarte clar votat de PNL în Biroul Naţional cu majoritate şi acesta este pentru un guvern minoritar PNL-UDMR cu premierul desemnat Nicolae Ciucă. (...) Dacă rămân încremeniţi în această decizie nu se va debloca criza. Responsabilitatea pentru a debloca această criza este a celor de la USR şi PSD. Mai mult, responsabilitatea pentru declanşarea unor alegeri anticipate le aparţine".

Cert este că, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, Nicolae Ciucă are la dispoziţie 10 zile calendaristice din momentul desemnării pentru a prezenta Parlamentului echipa viitorului guvern şi un program de guvernare. Cele 10 zile se împlinesc duminică, 31 octombrie, deci mai sunt şanse ca, până atunci, Nicolae Ciucă să găsească o majoritate care să îi asigure învestirea de către Parlament. Totul depinde de modul în care vor continua discuţiile cu reprezentanţii partidelor parlamentare şi de cât de mult îi vor flexibiliza liderii liberali mandatul de negociere.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Un prim ministru trebuie să fie un prim ministru nu un preș care are un mandat ( ordin) de indeplinit ! Așa a fost și cu Orban la negocierile pentru formarea guvernului : i s-a cerut imperativ să obțină min de interne,de externe,armatei dar i s-a reproșat că n-a obținut și pe cele cu impact economic!

    Ciucă trebuie să se facă de râs că acceptă așa ceva! 

    Vor susținere din partea USR dar nu mai departe de ieri l-au schimbat pe fostul prefect userist al Buzăului cu un liberal, contabil la drumuri!!??

    1. Se mai fac ca lucreaza, se mai fac ca nu se inteleg.

      Intelegerea e facuta deja de mult. 

    FACI CU EI TESTĂRI DE IQ SI EXAMEN DE COMPETENȚĂ : LA CEI MAI TARI LE DAI ȚARA PE MÂNĂ

    daca ne trebuie un general sa apere natiunea de talibanii din politica inseamna ca nu mai avem nici o sansa decat daca cedam si ne "ne retragem"" ?

    ( sa-i lasam pe cei ce "" au ocupat" si "" controleaza"" "" conductele"" de ""comunicatie"" si aprovizionare cu hrana, gaz, apa, electricitate , medicamente si chiar oxigen sa ne transforme in ""furajate"" ce sunt "valorificate"" in piata publica pana la executie "legalizata"" de "secte politice"" ce revendica dreptul de a ne "conduce"" prin amenintari sau bunavointa (""electrosocul"" sau "zaharelul"" din mierea pentru laptele din ratia zilnica "subventionata"" daca nu-i demufam de la sifonariile si schemele lor "speciale"" de "" absortie"" ?)) 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb