Inteligenţa Artificială este tot mai prezentă în viaţa de zi cu zi, atât la serviciu, cât şi acasă, iar beneficiile sale, inclusiv cele legate de reducerea timpului alocat sarcinilor repetitive şi redundante, sunt tot mai apreciate. 77% dintre angajaţi folosesc instrumente bazate pe AI zilnic sau ocazional la locul de muncă, potrivit unui sondaj realizat în rândul a 1.175 de respondenţi la nivel naţional de Genesis Property, unul dintre cei mai importanţi proprietari de clădiri de birouri din România. Mai mult, 88% dintre respondenţi consideră că biroul lor ar trebui să aibă mai multe instrumente de automatizare, care să le facă munca mai uşoară, iar 70% vor să-şi dezvolte noi competenţe pe zona de AI şi sisteme de automatizare, conform unui comunicat transmis redacţiei.
Pentru cei mai mulţi angajaţi (41,4%), AI ar trebui să fie ca un mentor virtual care să ştie răspunsuri la toate întrebările, iar 37,2% îl văd ca pe un geniu tăcut, capabil să facă task-uri mai complicate fără să aibă altfel de input-uri. Totodată, aproape 50% consideră că AI va fi folosit tot mai mult în 2025 pentru a simplifica multe activităţi, dar nu va înlocui rolul oamenilor.
"Este deja evident că inteligenţa artificială este din ce în ce mai des adoptată în viaţa de zi cu zi, în special în domeniul profesional. Acţiunile repetitive pot fi făcute acum mult mai rapid, iar angajaţii au mai mult timp disponibil pentru interacţiune şi activităţi creative cu o valoare adăugată mai mare. Biroul nu mai este doar un loc unde mergem zilnic şi facem o muncă de rutină, ci un hub al colaborării, creativităţii şi inovaţiei, unde tehnologia devine un partener, nu un concurent. Joburile viitorului nu vor fi despre a face mai mult, ci despre a face mai bine, mai eficient şi cu mai multă creativitate. Organizaţiile care înţeleg această transformare nu doar că se adaptează mai repede, ci vor crea un mediu unde oamenii şi AI-ul evoluează împreună", a spus Ionel Purice, CEO, Genesis Property.
Cei mai mulţi respondenţi (68%) consideră că noile instrumente bazate pe AI pot contribui la crearea de comunităţi în jurul spaţiilor de lucru. În ceea ce priveşte măsurile pe care companiile ar trebui să le adopte pentru a susţine acest proces, 52,2% consideră că angajaţii ar avea nevoie de mai multă flexibilitate, 45,3% îşi doresc mai multe facilităţi la birou, iar 38,5% cred că un acces mai bun la evenimente culturale şi sociale pentru angajaţi ar ajuta la consolidarea comunităţii.
Genesis Property îşi propune, pe termen lung, să finalizeze ultima etapă a YUNITY Park, un campus al viitorului creat de antreprenorul Liviu Tudor, care redefineşte experienţa la birou printr-un mix de facilităţi, experienţe şi comunităţi. Conceput pentru a transforma modul de lucru şi stilul de viaţă al angajaţilor, campusul dispune de un amfiteatru în aer liber cu 1.500 de locuri, 2 kilometri de alei pietonale, oglinzi de apă în cascadă, o pădure urbană şi spaţii creative pentru întâlniri. Primele două etape, finalizate în 2023, au beneficiat de o investiţie de peste 30 de milioane de euro. Cea de-a treia fază, Innovation Center, va fi inaugurată anul acesta, în urma unei investiţii de 20 de milioane de euro.
Sondajul a fost realizat de Genesis Property şi a analizat care sunt cerinţele şi aşteptările angajaţilor în 2025, fiind desfăşurat în ianuarie - februarie 2025, la nivel naţional, prin platforma iVox, pe un eşantion total de 1.175 utilizatori de internet din România. Circa 48% dintre participanţi sunt de sex feminin, iar aproape 57% au un venit net mai mare de 5.000 de lei, potrivit comunicatului.
Opinia Cititorului