Geoană cere sprijin sindicatelor în campania electorală

CĂTĂLIN DEACU
Ziarul BURSA #Politică / 26 noiembrie 2009

Geoană cere sprijin sindicatelor în campania electorală

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, le-a cerut liderilor confederaţiilor sindicale, cu care s-a întâlnit, ieri, la sediul partidului, sprijin pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, ce va avea loc pe 6 decembrie.

În situaţia în care va ajunge preşedinte, liderul social-democrat le-a garantat liderilor de sindicat un "dialog social autentic" între sindicate, patronate, organizaţii neguvernamentale şi Guvern, ce prevede, printre altele, înfiinţarea unei Comisii prezidenţiale cu atribuţii sociale (n.r. care va lansa în dezbatere publică, un proiect naţional de societate care să definească România secolului 21).

Mircea Geoană le-a mai spus liderilor sindicali că "îl va încuraja" pe Klaus Joha-nnis să dezbată cu aceştia programul de guvernare şi că dis-cuţiile pe tema Legea salarizării unitare, Legea educaţiei naţionale şi pe cea a pensiilor vor fi reluate.

La finalul discuţiilor cu liderii de sindicat, întrebat de jurnalişti dacă a discutat despre susţinerea sa la alegeri, preşedintele PSD a declarat: "Nu vă ascund faptul că le-am solicitat un sprijin. Evident că acest lucru va putea fi făcut de către fiecare centrală sindicală în modul în care îl vor con-sidera cel mai potrivit".

Liderul PSD a mai amintit de colaborarea dintre PSD şi CNSRL Frăţia şi a apreciat că după 20 de ani de la Revoluţie, este necesar să intrăm într-o logică normală a dialogului social.

Sindicatele cer reintroducerea impozitului progresiv

Reprezentaţii confederaţiilor sindicale au susţinut că au discutat cu Mircea Geoană probleme de interes pentru membrii de sindicat.

"Interesul nostru este să promovăm interesul membrilor noştri de sindicat, iar acum, prioritară este relansarea economică şi crearea de noi locuri de muncă", a afirmat pre-şedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

La rândul său, preşedintele BNS, Dumitru Costin a precizat că sindicaliştii au avut o serie de observaţii la programul lui Mircea Geoană, una dintre ele fiind legată de nevoia de reintroducere a im-pozitului progresiv.

Sindicalistul a menţionat că îi va înainta staff-ului de campanie a lui Geoană o listă de priorităţi, care mai cuprinde, printre altele, necesitatea efectuării unor reforme rapide în sectorul energetic, dar şi nevoia unui program naţional de creare de locuri de muncă, ceea ce, în opinia BNS, trebuie să reprezinte "prio-ritatea absolută a viitorului guvern".

Întrebat de jurnalişti despre susţinerea la prezidenţiale a lui Mircea Geoană, preşedintele BNS a precizat că, în mod formal, organizaţia sa nu se implică în campanii electorale, însă, a dat de înţeles că dacă Geoană va fi receptiv la propunerile sindicatelor, membrii marilor centrale vor şti ce au de făcut şi vor alege un candidat în favoarea lor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. prostanacul cu prostii se intelege bine

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb