Geopolitica: rublă, ţiţei, sancţiuni

Criza rublei reflectă o realitate mai complexă decât cea enunţată liniar, ca efect al sancţiunilor multor state împotriva Rusiei.

Ce se întâmplă acum demonstrează vulnerabilitatea acută a economiei ruseşti. Vulnerabilitate dată de absenţa unei economii cu potenţial diversificat de export. Fragilitatea economiei poate fi contracarată pe termen scurt prin utilizarea rezervelor valutare sau prin măsuri ale autorităţilor monetare şi financiare. Ceea ce se întâmplă în prezent în Rusia.

Pe termen mediu şi lung însă, orice seism (sancţiunile actuale) sau reducerea drastică a încasărilor din export (căderea preţului la ţiţei şi la alţi purtători de energie - în cazul Rusiei, este vorba de gazele naturale) sunt de natură să erodeze accelerat rezistenţa economiei ruseşti aflată sub stres de o bună bucată de timp. Economia Rusiei este acum o navă aeriană de cursă lungă, care zboară doar cu un motor. Cu certitudine, nu mai poate lua înălţime în aceste condiţii. Se pune întrebarea cât va putea rezista.

• Preţul ţiţeiului

Pentru tema în discuţie, nivelul reducerii preţului la ţiţei este spectacular.

Zilele trecute, ţiţeiul brut costa în jur de 61 dolari/baril, cu 47% în minus faţă de maximul anului de 115 dolari. Potrivit calculelor experţilor, căderea este echivalentă cu 5 miliarde dolari/zi la nivelul volumului planetar de tranzacţii cu ţiţei brut. Catastrofă pentru producători (Rusia, Iran, Venezuela), însă mană cerească - în această etapă - pentru marii utilizatori.

• Vorbind de Rusia:

Un studiu citat de Al Jazeera la 20 decembrie avansa cifra unei pierderi pentru Rusia de circa 2 miliarde dolari la fiecare cădere a preţului la ţiţei cu 1 dolar.

Ţiţeiul şi gazele reprezintă aproape de 70% din încasările la export. Conform unor calcule ale băncii centrale ruseşti, la 60 dolari/baril economia se va contracta (alte condiţii fiind egale) cu 5% în anul următor. La 80 dolari - cu 0,8%. Sectorul energetic contribuie cu aproape jumătate din încasările bugetului statului.

• Factorul OPEC

Întrebarea pe care şi-au pus-o, în mod firesc, analiştii, a fost de ce OPEC nu a reacţionat prin reducerea volumului producţiei, în condiţiile în care ţări membre au cerut să se aplice această "reţetă" standard. Mecanism activat constant şi cu celeritate în situaţii precedente. OPEC s-a întrunit, dar hotărârea a fost să nu se reducă nivelul producţiei. O dovadă că factorul geo-politic poate influenţa decizii pur economice.

Este lesne de înţeles că nu au existat declaraţii explicative despre cum s-a ajuns la o asemenea decizie. Însă o analiză a contextului poate sugera o explicaţie. Fiind unul dintre cei mai mari consumatori din lume, SUA pot exercita o anumită influenţă de natură economică asupra OPEC. Boom-ul producţiei de petrol în SUA în ultimii câţiva ani, datorită exploatării şisturilor petroliere, duc SUA tot mai aproape de obiectivul pe care l-a declarat administraţia actuală, al independenţei energetice. Chiar şi aşa, această ţară rămâne deocamdată importator net de petrol. Ceea ce ar explica un demers american pe lângă principalii actori în OPEC de a nu reduce volumul extracţiei. Evident, preţul ţiţeiului nu este de natură a se ridica când o ofertă abundentă depăşeşte cererea.

Totodată, s-au făcut comentarii credibile, potrivit cărora cererea americană de a nu se reduce producţia a fost determinată şi de obiectivul potenţării sancţiunilor împotriva Rusiei. În OPEC, din 12 state membre, 5 sunt state arabe din Orientul Mijlociu, toate cinci având relaţii speciale sau cel puţin bune cu SUA. Ele dau aproximativ 65% din producţia OPEC (în jur de 65 milioane de barili/zi, echivalentul a circa 35% din vânzările globale de ţiţei).

De ce evaluarea este credibilă? SUA au interesul ca preţul ţiţeiului să fie în coborâre, din motive de economie internă. În prezent, preţul la pompă al benzinei regular oscilează în jurul a 2,50-2,60 dolari/gallon (accize incluse), faţă de un vârf de circa 4 dolari în urmă cu doi ani. Reducerea pentru o familie cu venituri medii este de peste 500 dolari/an. Într-o interpretare asociată, reducerea este practic echivalentă cu o diminuare corespunzătoare a impozitului pe venit. Reducerea de cheltuieli se duce practic în consum, cu efecte benefice asupra economiei. Adiţional, SUA au interesul ca preţul să fie coborât, ceea ce multiplică efectele sancţiunilor împotriva Rusiei.

Interesele SUA sunt astfel însoţite de pârghiile de promovare a lor, având în vedere influenţa acestora în cadrul OPEC, via Arabia Saudită şi a celorlalte state arabe. Ori, când există interes şi mijlocul de promovare, ar fi surprinzător dacă nu ai promova acest interes.

De ce au acceptat Arabia Saudită, Kuwaitul, Emiratele să menţină producţia la acest nivel? Politic, este explicabil prin prisma relaţiilor speciale cu SUA - economic şi militar. Securitatea internă şi externă a Arabiei Saudite depinde în mare măsură de SUA. Kuwait îşi datorează existenţa recentă tot Statelor Unite. În plus, economic, punctul de echilibru între cost şi preţ în cazul celor două state arabe este mult mai coborât decât în cazul Rusiei. Cu alte cuvinte, chiar şi la acest preţ al ţiţeiului, este de presupus ca Arabia Saudită, Kuwait şi alţii nu înregistrează pierderi. De altfel, chiar la începutul lui octombrie a.c., Arabia Saudită şi Kuwait au redus preţul la ţiţeiul pe care îl livrează, unilateral, fără consultarea celorlalţi membri OPEC. A fost, se pare, începutul acţiunii de coborâre a preţului la ţiţei, care afectează economia globală, cu efecte diferite de la ţară la ţară. Mai mult, se pare că Arabia Saudită a sporit producţia, peste cota convenită în interiorul OPEC.

Cât va coborî preţul la ţiţei ? Greu de prognozat. Este o evoluţie care depăşeşte cu mult o analiză economică. Cât de mult poate coborî? Nu exclud o scădere la un nivel cuprins între 40-50 dolari/baril, menţinerea la acest nivel fiind de durată redusă. Efectele pentru Rusia pot fi însă catastrofale. La fel, Venezuela şi Iran, care au nevoie de un preţ de cel puţin 140 dolari/baril pentru a-şi echilibra bugetul, a continua politica socială şi a menţine nivelul importurilor.

• Sancţiuni. Poate Rusia absorbi efectul lor negativ?

Fără îndoială, sancţiunile occidentale au afectat economia Rusiei pe tot lanţul de funcţionare al acesteia. Se estimează că în 2015 economia se va contracta cu peste 4%. În 2016, poate mai mult.

Disputa s-a purtat în jurul profunzimii sancţiunilor, dorinţa occidentalilor fiind ca Rusia, încovoiată sub povara sancţiunilor, să se întoarcă la o politică externă "acceptabilă" (Crimeea ca problemă a fost arhivată şi îndosariată, occidentalii au realizat că nu se mai poate pune în discuţie o "retro-cedare", indiferent cum s-ar putea numi aceasta. Mai mult, au realizat că nu au avut o politică elaborată din timp, coezivă, unanimă şi eficientă, care în cazul ideal să fi fost preventivă, sau măcar să fi putut fi opusă unei asertivităţi dinamice a Rusiei pe plan internaţional. Asertivitate, între altele, vizibilă cu "ochiul liber" de mai mulţi ani).

Cât de mult se putea conta pe efectul sancţiunilor, "cetera paribus"? În opinia mea, sancţiunile per se afectează profund doar "inter-faţă", adică sfera raporturilor Rusiei cu străinătatea. Prin ricoşeu, desigur că sunt atinse şi sectoarele economiei, cu precădere financiar, dar nu la nivelul sperat de occidentali. Altfel spus, până la criza preţului la ţiţei, se putea afirma, cu mare şansă de corectitudine, că Rusia va "naviga" pe un ocean de sancţiuni, cu stricăciuni, însă absolut suportabile. Rusia avea în tezaur suficiente mijloace financiare pentru a "astupa" găurile provocate de sancţiuni, pentru a înlocui măcar parţial finanţările retrase pe plan internaţional pentru Rusia ca entitate şi pentru companiile ruseşti cu expunere internaţională.

Se adaugă sprijinul intern enorm de care se bucură domnul Putin, generat cu precădere de preluarea Crimeii.

Folosind din plin preţurile mari la purtătorii de energie în anii de început ai "domniei" sale, Putin şi-a câştigat sprijinul popular plătind la timp salariile şi pensiile, a eliminat deficitele bugetare, a pus bazele constituirii unei clase de mijloc. Populaţia s-a bucurat de o stabilitate după care tânjea. Pentru prima oară, populaţia a avut o prosperitate fără precedent în Rusia (călătorii în străinătate, achiziţia de bunuri de folosinţă îndelungată, contractarea de împrumuturi ipotecare cu casele aferente s.a), care a consolidat poziţia regimului.

Se adaugă şi alt factor. Îndeobşte, occidentalii ignoră că în mare măsură comportamentul ruşilor în faţa unei percepute ameninţări externe (reale sau nu), are determinări istorice cu răsunet în actualitate. Un rus este pătruns de faptul că Rusia a rezistat (istoric, în timpurile relativ recente) invaziilor turce, mongole, tatare, poloneze, livoniene, suedeze, franceze şi germane ş.a. El interpretează episodul Crimeea ca parte a unei "saga" de afirmare a Rusiei, aptă a infrunta orice pericol extern. Şi va fi gata de sacrificii personale pentru "a dovedi" pe duşman. În ansamblu, legitimitatea morală a domnului Putin în ochii populaţiei este, deocamdată, solidă.

Cu un sprijin intern de asemenea anvergură din partea populaţiei, cu un arsenal militar în creştere (şi domnul Putin reaminteşte mereu aceasta, declarativ, precum şi prin prezenţa tot mai intensă în spaţiul internaţional a flotei navale şi aeriene ruseşti), este în logica firească rezistenţa rusească la sancţiuni şi aluziile tot mai străvezii la măsuri de retorsiune.

Ceea ce occidentalii ar trebui să facă în aceste condiţii este să mediteze la reacţii posibile în faţa asertivităţii externe ruseşti - cum s-ar putea manifesta aceasta, cât de profund, cât de rapid, ce state ar putea fi afectate. La urma urmei, se pare că ne aflăm deja în plin război rece "redivivus", care nu mai are nici o legătură cu diferenţele de ideologii, cum era până prin 1991. Declaraţiile conducătorilor ruşi din ultimele luni nu lasă loc la îndoială în această privinţă. Ori într-un război, rece, călduţ sau... mai rău, se administrează lovituri, dar se şi încasează.

Efectul sancţiunilor a fost exarcebat de căderea preţului la ţiţei. Iar vulnerabilitatea economiei ruseşti este expusă în toată goliciunea ei.

Este greu ca o economie, chiar şi de dimensiuni mari, să fie susţinută în perioade de criză doar de câteva articole de export - ţiţei şi produse petroliere (circa 285 miliarde dolari în 2012), gaze, armament şi, eventual, cereale - export de circa 3,5 miliarde dolari în 2012. Estimarea unui export de 25 milioane de tone de cereale în sezonul actual 2014-2015 pare de domeniul fanteziei, deşi Putin a confirmat în conferinţa de presă anuală recordul de 104 milioane de tone. Este de presupus că surplusul major al balanţei de comerţ exterior va trece pe roşu, ca efect al preţurilor la purtători de energie.

Se duce o discuţie la cât se ridică rezervele valutare ale Rusiei, care sunt parapetul financiar împotriva sancţiunilor. Se apreciază că rezerva de 450 miliarde dolari de la începutul anului nu mai este suficientă pentru a face faţă efectelor binomului "sancţiuni-preţ redus la ţiţei".

Lăsăm la o parte deprecierea activelor "oligarhilor", evaluate în acest an de agenţia Bloomberg la 64 miliarde dolari - primii 20 de oligarhi (au mai rămas "doar" cu 174 miliarde). Doar în octombrie, capitaluri de 10 miliarde au părăsit ţara. Fluxul s-a majorat substanţial de atunci. Apelul dlui Putin ca oligarhii să îşi repatrieze capitalurile, promisiunile unei amnistii fiscale au, deocamdată, rezultate limitate. Adevărat, Alisher Usmanov, poate cel mai bogat din Rusia, a "repatriat" o parte din active, în urma apelului preşedintelui rus.

Rezervele au scăzut substanţial sub 400 miliarde (evaluarea unei bănci internaţionale de prestigiu). Dar lichiditatea reală este de numai 150 miliarde dolari. Ceea ce îngustează puternic câmpul de manevră al autorităţilor. Deşi zilele trecute banca centrală a vândut într-o singură zi 7 miliarde dolari pentru a priponi rubla la un prag de 65 ruble/dolar. Asta, după ce moneda "cochetase" cu pragul de 85/dolar. Rubla a devenit slabă şi măsura băncii centrale de a creşte la un nivel spectaculos de 17% dobânda de referinţă nu a putut atenua pe fond slăbiciunea, care a devenit sistemică. Concluzia este că politica băncii centrale şi-a atins deja limitele şi rezervele au devenit arma principală de luptă contra căderii rublei, alături de controlul mişcărilor de capital. Poate cădea rubla şi mai mult ? Cred că şansele sunt peste jumătate.

Datoria suverană - deocamdată, este suportabilă. Rezervele existente pot asigura plăţile până la sfârşitul anului 2015. Nu este puţin, având în vedere volatilitatea climatului politic şi financiar internaţional. Dar o schimbare în rău poate slăbi radical capacitatea de a rezista.

Datoria privată - analiştii estimează că principalele şase bănci au de plătit în 2015 circa 7 miliarde în contul datoriei contractate în euro-obligaţiuni emise, 2 miliarde în 2016 şi 11 miliarde în 2017. Astăzi, pare pe deplin realizabil. Se adaugă serviciul la împrumuturile directe contractate de către companii, care, potrivit unui analist financiar american, în 2015 se ridică la peste 100 miliarde dolari. În situaţia în care cifrele sunt reale, datele problemei se pot schimba în şi mai rău pentru Rusia. Dar, chiar şi aşa există un canal de fugă - declararea incapacităţii de plată pentru datoria privată şi menţinerea plăţilor pentru datoria suverană. Rămâne de văzut cum ar reacţiona piaţa.

Inflaţia este un pericol real. Acum, depăşeşte 8% şi, deocamdată, nu se conturează o politică preventivă. Memoria anului 1998, când Rusia a intrat în incapacitate de plată, iar inflaţia muşca zilnic din veniturile reale, este încă destul de proaspătă în memorie. Inflaţia pare a fi unul din motoarele deprecierii rublei, care a pierdut cca 50% din cursul faţă de dolari în acest an. Evident, cei ce au luat împrumuturi în valută (populaţie şi companii) sunt lovite puternic.

Dar există deosebiri faţă de 1998, când Rusia a intrat în incapacitate de plată. Acum, Rusia are rezerve valutare. Sancţiunile sunt produsul unei negocieri contradictorii între occidentali şi, ca atare, pot fi încălcate sau anulate de unele state occidentale. În primăvară, UE trebuie să reînnoiască sancţiunile şi sunt destule voci care exprimă deja rezerve. În sfârşit, Rusia are acum "supape de siguranţă" - comerţul şi legăturile economice cu China, Brazilia, India şi multe alte state care nu aplică sancţiunile.

Pericolul unei inflaţii majore este prezent - 8% anul acesta şi 10% anul viitor (primele prognoze). Problema este care ar putea fi reacţia populaţiei. Aşteptările unor analişti privind o implozie a regimului sunt, cel puţin în această fază, iluzorii. Opoziţia - dincolo de fermitatea regimului de a-i pune capac în faşă, nu are ecou în rândul populaţiei. Repetarea unei revoluţii portocalii ca pe "Maidan" în centrul Kievului, este profund iluzorie. Populaţia este moral pregătită de vremuri grele. Ideea că prosperitatea este o excepţie este încă înrădăcinată în psihicul omului de rând (a se vedea şi raportul Stratfor după vizita recentă a analistului Friedman la Moscova). În vest este uzual a gândi că un stat este puternic, dacă economic este înfloritor. Nu în Rusia. Ruşii separă prosperitatea economică (temporară şi fragilă) de forţa militară, care nu poate fi redusă în nici o împrejurare. De aici şi persistenţa autorităţilor de a continua programul de modernizare a forţelor militare.

Perspectiva Rusiei în plan economic este cel puţin complicată.

Pe ce mizează regimul de la Moscova? Analiştii au studiat declaraţiile lui Putin la conferinţa de presă din 17 decembrie şi au concluzionat că nu a venit cu nici o măsură de redresare în afara celor tradiţionale, care şi-au epuizat de acum potenţialul. Personal, am sentimentul că elementul central al stategiei ruseşti este de a rezista cel puţin doi ani, după care situaţia se va redresa. De ce doi ani? Este intervalul înăuntrul căruia Rusia apreciază că se va relua creşterea economică globală, care va impune resurse energetice şi preţul purtătorilor de energie va creşte, ceea ce va rezolva problemele financiare şi economice ale ţării. Rămâne de văzut dacă scenariul se va verifica în practică.

Sancţiunile vor continua, este posibil să fie înăsprite, având în vedere că regimul de la Moscova declară făţiş că nu va abandona actualul curs politic. Occidentul nu are încotro decât să menţină sancţiunile sau, prea puţin probabil, să încerce să acomodeze Rusia. Este de aşteptat ca în aceste condiţii esenţială va fi evoluţia preţului la ţiţei. O menţinere la acest nivel sau o reducere, chiar pe termen scurt, va genera, după epuizarea rezervelor de intervenţie monetară, dificultăţi economice substanţiale pe plan intern - inflaţie galopantă, reducerea programelor sociale inclusiv, posibil, reducerea pensiilor. Rusia va încerca să nu repete situaţia din 1998 şi să intre în incapacitate de plată. Dar o înrăutăţire radicală a situaţiei nu poate exclude o asemenea variantă de lucru. La urma-urmei, în situaţia actuală, nu are cum să îi fie mai rău - deja nu mai are acces la finanţare, de ce ar trebui atunci să continue plăţile în contul datoriei contractate în anii anteriori faţă de statele/entităţile care aplică sancţiunile? Ar fi o soluţie radicală tentantă. Încetări de plăţi au fost şi vor mai fi încă.

La limita extremă, în măsura în care Moscova îşi va juca corect cartea, poate apela la finanţare (în avans, într-o formulă sui-generis) de la Noua Bancă de Dezvoltare (NDB), cunoscută iniţial ca BRICS Development Bank. Aceasta nu este încă operaţională, dar unii membrii ai ei sunt suficient de potenţi în a întinde un "financial bridge" Rusiei. Este o problemă de prestigiu pentru Rusia, dar la nevoie...